17 noiembrie – Ziua Mondială dedicată copiilor născuţi prematur !

0

La nivel mondial, în fiecare an, 15 milioane de bebelusi se grăbesc să vină pe lume înainte de termen. În România, 18.000 de bebeluși se nasc înainte de termen, potrivit Asociației Prematurilor. „???? ????????̆ ? ???????????̆?̦??” este marcată în fiecare an pe data de 17 noiembrie. Din păcate la noi în  ţară se vorbeşte foarte puţin despre forţa lor despre iubirea părinţilor şi despre devotamentul şi implicarea medicilor şi asistentelor medicale de Neonatologie care îi ingrijesc. În aceasta zi, organizaţiile şi asociaţiile internaţionale îşi propun să crească gradul de conştientizare a populaţiei asupra numărului în creştere al naşterilor premature şi al complicaţiilor asociate.

În calitate de părinte de copil, născut prematur aş mai adăuga încă două scopuri pentru care personal militez de când sunt tată : educarea mamelor în vederea întocmirii şi depunerii de plângeri către Colegiul Medicilor, pentru audierea la Comisia de Disciplină a Colegiului Medicilor a ginecologilor care se fac vinovaţi că pun în pericol cu bună ştiinţă viaţa unor paciente însărcinate ori a copiilor care urmează să se nască prematur din diverse motive. Educarea mamelor în vederea acţionării în judecată a doctorilor ginecologi care le-au consultat medical şi le-au filmat cu camere disimulate în cabinet fără acordul pacientelor,  care le-au agresat sexual, ori le-au cerut şpagă. Am scris acest editorial pentru a le aminti mamelor care au născut copii prematuri şi viitoarelor mame că ori de câte ori vor fi victimele unui abuz, au o singură datorie față de ele înseşi: de a nu tăcea. A apărut de ceva vreme o nouă modă „ginecologii care lucrează simultan la stat şi la privat” şi care refuză de multe ori să consulte femeile gravide în spitalele de stat din diverse motive, *(inventate) după ce în prealabil aceeaşi ginecologi le-au recomandat la începutul sarcinii, viitoarelor mămici să îşi facă câte un consult sau o examinare în cabinetele proprii sau în instituții private în care ei sunt plătiţi cu ora. 

Medicilor care lucrează şi la stat şi în sectorul privat le convine foarte mult această simbioză fiindcă îşi racolează pacientele de la spitalul de stat după luarea în evidenţă în primul trimestru şi le transformă în paciente monitorizate de aceştia la clinicile private, din luna a treia până în luna a şaptea sau până în luna a noua de la caz la caz. Cum ? Simplu. În primul rând datorită faptului că foarte multe fete tinere aflate la prima sarcină nu ştiu că, dacă sunt gravide,  pot beneficia de anumite servicii medicale gratuite, fie că au sau nu asigurare de sănătate şi că nu sunt obligate să accepte sfatul ginecologului de a face o consultaţie de specialitate şi la un cabinet privat unde din întâmplare prestează şi el servicii dar pe bani, bineînţeles.   În al doilea rând pacientele ajung manipulate de către unii medici, printr-un abuz parşiv, folosindu-se de funcţia şi autoritatea instituţională şi printr-un limbaj medical pe care pacientele de cele mai multe ori nu le înţeleg, metodă prin care  ajung să le convingă că sunt experţi în domeniu însă nu pot să le pună un diagnostic foarte clar datorită aparaturii care este mai slabă calitativ decât cea de la cabinetul privat. În schimb dacă o pacientă are ghinionul să rămână fără bani în timpul monitorizării sarcinii şi nu mai poate achita o consultaţie de specialitate ginecologică în valoare de 250 lei sau o consultaţie de specialitate obstetrică de 300 de lei la cabinetul privat o să vedeţi cum se schimbă radical atitudinea medicului faţă de pacientă dacă se prezintă la un consult gratuit în cadrul spitalului de stat la acelaşi medic…   

Din păcate din toţi medicii ginecologi pe care i-am cunoscut până în prezent dintre cei care lucrau simultan la stat şi la privat, îi pot număra pe degetele de la o mână, pe cei care i-am simţit alături de pacienţi lor, cu toată ştiinţa şi priceperea lor şi despre care să aflu că a adus pe lume un copil prematur într-un mod senzaţional din punct de vedere medical, ori că a salvat viaţa unei mame, fiindcă a luat toate măsurile omeneşti să nu ajungă într-o situaţie de risc ridicat. Din contră mai repede am auzit de cazuri în care medicul datorită faptului că pleca în concediu a decis să-i provoace naşterea unei paciente cu o sarcină normală, cu două săptămâni mai devreme, fără să aibă, dureri, sau contracţii. Bineînţeles că acest lucru a creat o serie de probleme bietului copilaş. Mai repede am aflat că unele gravide au născut cu moaşa până s-a trezit medicul care era de gardă în spital şi lista ar putea continua. 

 

Îmi pare rău pentru toţi medicii ginecologi care nu pot să respecte deontologia medicală şi demnitatea profesională dar îmi doresc recuperarea sufletească a lor ca oameni să nu ajungă osândiţi în iad motiv pentru care le recomand cartea „Omul la Înfricoşătoarea Judecată” scrisă de prof. Costel Neacşu. Totodată îi rog să-şi amintească mereu de jurământul lui Hipocrate pe care l-au făcut la sfârşitul anilor de facultate. Un paragraf din jurământ sună cam aşa:  Jur! Voi îndura îngrijirea bolnavilor spre folosul lor, pe cât mă vor ajuta puterile şi mintea, şi mă voi feri să le fac orice rău şi orice nedreptate. Nu voi încredinţa nimănui otrăvuri, dacă-mi va cere, şi nici nu voi îndemna la asa ceva; tot astfel nu voi încredinţa nici unei femei leacuri care să o ajute să lepede”… Jur! Dacă voi respecta acest legământ fără să-l calc, fie să mă bucur pe deplin de viaţă şi de meseria mea, pururi cinstit de ceilalţi; iar dacă îl voi nesocoti şi voi fi un sperjur merit să am o soarta dimpotrivă!

 

Dacă o singură femeie din România care citește acest text va ști cum să reacționeze într-o situație de abuz, înseamnă că tot prin ce au trecut atâtea femei nu a fost în zadar ! 

A consemnat S. Barbu 

 

 

 

 

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *