Anul acesta se împlinesc 36 de ani de când Adrian Păunescu a recitat în premieră „DOINA” lui Eminescu la Reghin în faţa a 7000 de spectatori
Se știe de la Iacob Negruzzi că ”Doina” a fost ultima lectură a marelui poet Mihai Eminescu la ”Junimea”. ”Doina” este strigătul de durere al poetului pentru soarta neamului său. Concepută în 1878, după pierderea Basarabiei prin tratatul de la Berlin, a fost definitivată în 1883 la Iași cu prilejul dezvelirii statuii lui Ștefan cel Mare. Iată ce ne mărturisește Iacub Negruzzi: ”La 5 iunie 1883 se făcu în Iași cu mare pompă inaugurarea statuii lui Ștefan cel Mare. Profitând de împrejurarea că un număr mare de membri ai societății literare, printre care și Eminescu, ”Junimea” ținu o întrunire. În acea seară Eminescu ne citi cunoscuta sa ”Doină”. Efectul acestor versuri pesimiste: un tunet de aplauze izbucni la sfârșitul citirii. Această citire a fost cea de pe urmă a lui Eminescu la ”Junimea”, un cântec de lebădă al poetului”.
S-a făcut închisoare pentru ”Doina” lui Mihai Eminescu pe vremea comuniștilor. Multe decenii a fost scoasă din manualele școlare, edițiile au apărut ciuntite, forfecate.
Cel care a avut curajul, aproape nebunesc, de a solicita reincluderea ”Doinei” în circuitul public a fost Adrian Păunescu, care a mers la 25 august 1968 la Nicolae Ceaușescu spre a aproba restituirea în public a ”Doinei”. După mărturisirea lui Adrian Păunescu, Nicolae Ceaușescu nu i-a dat aprobare în acest sens, spre a nu-i irita și mai mult pe sovietici. Totuși, Nicolae Ceaușescu n-a uitat această solicitare.
Într-o zi de început de noiembrie 1984, Adrian Păunescu a fost chemat la București de către Nicu Ceaușescu, I secretar al C.C. al U.T.C., sub egida căruia ființa Cenaclul ”Flacăra”, inițiat și condus de Adrian Păunescu și i-a comunicat că s-a aprobat ceea ce a solicitat în 1968, fără să rostească subiectul. Evenimentul s-a petrecut în 13 noiembrie 1984, (în mandatul de primar al ec. Alexandru Bugnaru), pe Stadionul „Avântul” din Reghin glasul său a impresionat atunci până la lacrimi publicul și a recitat-o până la 15 iunie 1985, când i-a fost interzis cenaclul.
Scriitorul Răzvan Ducan din Târnăveni a scris şi el despre acest eveniment în serialul „MIC ISTORIC AL POEZIEI „DOINA”DE MIHAI EMINESCU (II) din Cuvantul Liber din 17 iunie 2016 din care cităm un pasaj:
„Astfel, la 13 noiembrie 1984, pe stadionul de fotbal „Avântul” din Reghin, în fața a aproximativ 7.000 de spectatori, pe un frig pătrunzător (după spusele d-lui Ioan Drăgan, fost consilier senatorial al poetului), Adrian Păunescu recită oficial, în cadrul spectacolului Cenaclului „Flacăra”, pentru prima dată după 1945, poezia „Doina”. (Poate ar trebui ca într-un viitor nu prea îndepărtat oficialitățile din Reghin să se gândească să cinstească acest eveniment printr-o placă de marmură, cu un înscris corespunzător. Ar fi un gest care ar crește zestrea culturală a municipiului de pe Mureș!).
Mihai Eminescu – Doina
De la Nistru pân’ la Tissa
Tot românul plânsu-mi-s-a,
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate.
Din Hotin şi pân’ la mare
Vin muscalii de-a călare,
De la mare la Hotin
Mereu calea ne-o aţin;
Din Boian la Vatra-Dornii
Au umplut omida cornii,
Şi străinul te tot paşte
De nu te mai poţi cunoaşte.
Sus la munte, jos pe vale
Şi-au făcut duşmanii cale,
Din Sătmar pân’ în Săcele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet român săracul!
Îndărăt tot dă ca racul,
Nici îi merge, nici se-ndeamnă,
Nici îi este toamna toamnă,
Nici e vară vara lui,
Şi-i străin în ţara lui.
De la Turnu-n Dorohoi
Curg duşmanii în puhoi
Şi s-aşează pe la noi;
Şi cum vin cu drum de fier
Toate cântecele pier,
Zboară păsările toate
De neagra străinătate;
Numai umbra spinului
La uşa creştinului.
Îşi dezbracă ţara sânul,
Codrul – frate cu românul –
De secure se tot pleacă
Şi izvoarele îi seacă –
Sărac în ţară săracă!
Cine-au îndrăgit străinii,
Mâncă-i-ar inima câinii,
Mânca-i-ar casa pustia,
Şi neamul nemernicia!
Ştefane, Măria ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las’ arhimandritului
Toată grija schitului,
Lasă grija sfinţilor
În sama părinţilor,
Clopotele să le tragă
Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,
Doar s-a-ndura Dumnezeu,
Ca să-ţi mântui neamul tău!
Tu te-nalţă din mormânt,
Să te-aud din corn sunând
Şi Moldova adunând.
De-i suna din corn o dată,
Ai s-aduni Moldova toată,
De-i suna de două ori,
Îţi vin codri-n ajutor,
De-i suna a treia oară
Toţi duşmanii or să piară
Din hotară în hotară –
Îndrăgi-i-ar ciorile
Şi spânzurătorile!
About Author
