Omagiu unui paznic de vânătoare la 100 de ani de la trecerea în veșnicie

Țăranul Zoltan Ioan zis a Monului din comuna Orșova, județul Mureș, a fost unul din cei mai pricepuți paznici de vânătoare pe care i-a dat Valea Gurghiului care pe 27 iulie 1918 era condus pe ultimul drum pe acest pământ de cei care l-au cunoscut și îndrăgit. Site-ul viselenuautermenlimita.ro îi aduce un omagiu la un secol de la trecerea în veșnicie unui aprig vânător care și-a petrecut aproape toată viața în munți care cunoștea toate cărările, bărlogurile urșilor și căile cerbilor. Pe 15 august 1936 fotografia acestui român vrednic care întruchipează portretul țăranului român, realizată cel mai sigur de fotograful Georg Heiter a fost publicată pe coperta revistei ,,Carpații” (Vânătoare-Pescuit-Chinologie) în semn de prețuire și respect pentru a-i binecuvânta memoria. Bănuiala mea legată de G. Heiter ca fiind răspunzător de portretul lui Zoltan Ioan a Monului, o atestă și un articol consemnat și în istoria artei ,,Etnografia Zonelor Locuite de Români în Secolul 19” faptul că în ultimul deceniu al secolului XIX, fotograful din Reghin-Borsec a fost invitat în timpul vânătorii regale din munții Gurghiului, pentru a imortaliza evenimentul. ,,În afara vânătorilor de viță nobilă și a suitelor lor eminente, maestrul a avut ocazia să fotografieze și câțiva din vechii pădurari și asmuțitori, care au fost puși la dispoziția grupului nobil. Rezultatul a fost o serie de portrete foarte expresive, care au valoare nu doar documentară ci și artistică mulțumită jocului de lumini și umbre, unghiului de vedere bun și a calității nuanțelor de gri plăcute” scria Adrian Silvan Ionescu.

Privindu-i fotografia și portretul pictat, dincolo de interpretarea artistică simți o dorință ciudată de a descoperi, tainele cu care a plecat în mormânt pădurarul cu ochi strălucitori, plete albe, cu obrazul trudit și tăios cu mustața țepoasă și căruntă, cu pălăria și căciula uzate de arșița vremurilor cu același suman vechi, geantă de piele de bursuc și o pușcă cu o singură țeavă.

Zoltan Ioan a Monului un paznic de vânătoare autentic de care se naște unul la 100 de ani

S-a născut la 14 iunie 1839 în Orșova și a trecut la cele veșnice în la 25 iulie 1918. A fost înmormântat pe 27 iulie 1918 de către preotul Demetriu Fărcaș în cimitirul de pe deal din sat. A fost căsătorit cu Nastasia Bloj și timp îndelungat a fost paznic în terenul de vânătoare Gurghiu, azi teren aflat în administrația Ocolului Silvic Fâncel. A fost paznic și vânător deopotrivă pe vremea, când aceste păduri aparţineau vestitului grof Sámuel (Samu) conte Teleki de Szék (1845-1916) originar din Dumbrăvioara, primul transilvânean care a realizat o expediție în Africa de Est și primul european care a urcat pe Muntele Kenya, ajungând la altitudinea de cca 4300 m.

Valea Gurghiului a fost timp de peste 200 de ani un loc de vânătoare preferat ale prinţilor din Europa, iar unul dintre vânătorii obişnuiţi cu pădurile de pe Valea Gurghiului pentru care a organizat partide de vânătoare, Zoltan Ioan a fost și viitorul rege Eduard al VII-lea al Angliei și arhiducele Rudolf al Austriei (1858 – 1889) a căror povești de vânătoare au ajuns să fie relatate până și celebrul ziar The New York Times. Păcat că în acele timpuri nu a avut cine să îi consemneze întâmplările necenzurate prin care a trecut un locuitor din Orșova alături de atâtea capete încoronate bogate în învățăminte și în observații personale care azi ar fi făcut deliciul multor pasionații de picanterii și curiozități istorice.

O altă fotografie a aceluiași paznic de vânătoare a circulat ani de zile și pe o carte poștală realizată de fotograful Georg Heiter la Borsec, unde paznicul de vânătoare Zoltan Ioan este mult mai tânăr înarmat în rol de căpetenie în fața a patru tovarăși de vânătoare care transportă un urs pe niște pari.

Zoltan Ioan a Monului
Iar apoi l-am recunoscut din nou pe același Ioan Zoltan a Monului într-un portret realizat de celebrul pictor cehoslovac Vicențiu Melka care se știe că îl însoțea de multe ori pe prințul Rudolf al Austriei la vânătorile sale în Munții Gurghiului și care a mai lăsat desenate pentru posteritate și chipurile vânătorilor de urși români, a bătrânului Vasil (Gliga probabil) și al lui Nechita Bloș Pictura a fost reprodusă cu ajutorul unei fotografii care a apărut pe 15 iulie 1934 tot pe coperta unei reviste de vânătoare.
La 18 ani de la moartea lui Zoltan Ioan a Monului în 1936 dintre paznicii din generația sa nu mai trăia decât Aron Iacob, în vrâstă de 82 ani, tatăl excelentului şef al paznicilor terenului regal, Iacob Iacob de pe Valea Gurghiului care a oferit datele care se știu despre paznicul de vânătoare din Orșova. După 82 de ani de atunci am descoperit articolul cu pricina în care bătrânul Aron Iacob a înşirat atunci numele tovarăşilor săi de vânătoare: Florea Fărcaş a Popii, Ioanu lui Dumitraş, din Hodac; Gliga Vasile (Vaszil) a Dzugăului din Ibăneşti; Vasile Blaj lui Ioan; Zoltan Ioan al Monului; Muntean Dumitru Chitu; Bloj Simion din Orşova; Aron Iacob din Urisul de Jos; David Ciorba din Comori; Gavrilă Bogdan din Săcădat. Şeful acestor vânători a fost organizatorul prim al terenului Gurghiu: Iosif Pausinger, bunicul doamnei Popescu din Reghin, soția lui Ioan Popescu, primar al orașului Reghin în perioada 1924-1940 și vânător renumit. Ei au pornit glorioasa tradiţie vânătorească a Gurghiului.

Mai târziu tradiția a fost continuată de alte generații de orșoveni din care amintim pe paznicul de vânătoare regală, Macedon Moldovan, paznicul Iuliu Dumitru Anca, pădurarul Zoltan Nicolae și nu în ultimul rând ing. silvic, prof. Călin Pop din Orșova care de-a lungul anilor a pregătit anual elevi pentru concursuri naționale de competențe în silvicultură și a condus activitatea practică a elevilor Colegiului Silvic din Gurghiu de la sărărit, ștanduri pentru vânătorile colective și organizate, hrănitori, poteci de vânătoare și construirea de observatoare pentru a aprecia la adevărata valoare calitatea vânatului și pentru a învăța să recunoască speciile de vânat din fondul Didactic de Vânătoare din Pădurea Mociar.

Poate nu întâmplător la Orșova Pădure funcționează de patru ani un poligon de tir pentru vânători profesioniști, amatori și începători înființat de Florin Lucian Părvulescu unde se organizează în fiecare an trei competiții de gen ,,Cel mai bun vânător”, concursul de tir sportiv ,,Tactica Șoimilor” și ,,Cupa Ignat”.

Pentru a încheia articolul într-o notă solemn vânătorească am să îl citez pe celebrul avocat Ionel Pop (nepotul lui Iuliu Maniu) și vânător pasionat, care scria un editorial despre paznicii de vânătoare de pe Valea Gurghiului în revista ,,Carpații”. intitulat chiar – Paznicii noștrii- din care cităm:

,,Paznicii noştri sunt înrădăcinaţi în pământul de care mi-e dor. Cum îşi dapănă caerul vieţii lor în singurătatea muntelui, petrecându-şi viaţa pe poteci necălcate, pândind viaţa codrului şi a fiinţelor pe care le ţine, viaţă, care a rămas aceeaşi de sute şi de mii de ani, trece peste ei vântul vieţii de azi, fără să-i clintească din firea lor. În isteţimea lor trăeşte străvechiul instinct de conservare în mijlocul naturei neîncătuşate. În înţelepciunea vorbelor lor simple grăeşte înţelepciunea bătrânească, neîntortochiată. Credinţa lor izvoreşte din orânduiala legilor mai bătrâne decât tablele lui Moise, aceea, care pune la o datorie de împlinit tot firul de iarbă încolţit din pământ şi din soare. Prin firea şi graiul lor parcă îţi vorbeşte pământul. Aşa cum îi vezi, cu tundra roşită de vreme, cu pieptarul petec peste petec, ei sunt mai presus de noi, ei sunt încă înfipţi în pământul pe care noi l-am pierdut de sub picioare, hoinari rătăciţi după sclipiri de oglinzi mincinoase…Banul pe care îl dăm paznicilor noştrii poate fi recompensa muncilor grele. Dar noi le mai datorăm ceva şi pentru dragostea pe care o au faţă de noi, şi pentru devotamentul lor. Or aceste nu se plătesc în arginţi, nici chiar în viacul nostru, când ne-am obişnuit să vedem şi să apreciem toate prin ochelarii cămătarului. Banul dat pentru o muncă e datorat şi e cinstit. Oferit pentru un sentiment e o palmă şi o pângărire. O mână întinsă frăţeşte nu aşteaptă sclipirea banului, ci se bucură de strângerea frăţească a altei mâini. Chiar dacă una ar fi brăzdată şi întărită de muncă şi cealaltă catifelată. Scumpi tovarăşi de vânătoare îngăduiţi-mi, ca şi în numele vostru, în faţa lumii vânătoreşti, să strâng cald mâna aspră a paznicilor noştri. Cu dragoste şi cu recunoştinţă. Ionel Pop”.

Informaţiile legate de stare civilă a lui Zoltan Ioan ne-au fost puse la dispoziţie de preotul Dan Covrig de la Parohia Ortodoxă Orșova, iar fotografiile sunt din arhiva revistei Carpații și din colecția personală a dl. Marian Ciprian.

A consemnat Matei Robert Mihai