7 ani de la trecerea la cele veșnice, a prestigiosului ginecolog, Gheorghe Nicolau un Zorba Grecu al Mureșului !

0
COMEMORARE NICOLAU GHEORGHE 2019

La șapte ani de la trecerea la cele veșnice a doctorului ginecolog Ghoerghe Nicolau, site-ul viselenuautermenlimita.ro îl comemorează pe prestigiosul ginecolog cu sânge de grec, care în urmă cu peste 50 de ani a fost numit șeful secției de obstretică-ginecologie a Spitalului de Stat Reghin, unde a muncit până în anul 1988.

În cei 22 de ani lucrați în ,,orașul viorilor”, medicul a asistat mii de femei pe timpul nașterii și a avut tot atâția copii născuți în generațiile 1966-1988, care îi datorează, într-un fel viaţa.

Gheorghe Nicolau a constituit un etalon de înaltă probitate morală și profesională și un cadru medical care și-a iubit cu adevărat țara în care s-a născut și care atunci când i s-a oferit un salariu motivant pe meleagurile lui Platon, a ales să rămână în România.

 Chiar dacă marele medic a plecat spre o lume mai bună, a rămas legenda lui, care trăiește, faptele sale și puterea exemplului, lăsat posterității.


 

 Cine a fost Gheorghe Nicolau ?


Unul dintre strămoșii ginecologului, Nicholas Russos a fost un brav conducător de gherilă, care a luat parte în organizația de luptă împotriva turcilor, pentru eliberarea Greciei, și care când a fost prins într-o capcană de inamici a fost decapitat. Copii acestui strămoș, au fugit de turci, și au trecut Dunărea pe la Calafat, stabilindu-se în comuna Gruia, cu port la Dunăre. Mama doctorului Gheorghe Nicolau se numea Anastasiu, și a ajuns în România la vârsta de 12 ani, la o mătușa care nu avea copii, și a cerut-o de suflet ca să o crească.

 

Bunicul doctorului a fugit pe mare în 1913 cu barca, la începerea războiului balcanic, când au năvălit bulgarii, fiind însoțit de doi fii ai săi (frați ai mamei sale) și s-au  refugiat în Insula Samothraki. Băieții s-au îmbolnăvit pe drum, și într-o săptămână au murit de pneumonie. ,,Sunt convins că mama mea ar fi avut aceiași soartă ca și frații ei, dacă nu ar fi rămas în Grecia. Mama a făcut în România Școala de Călugărițe la Turnu Severin, în limba franceză, apoi s-a căsătorit în anul 1922 cu tatăl meu Nicolau, care provenea din Macedonia-grecească, din Vlasti”, povestea doctorul pensionar în ultimul său interviu acordat jurnalistului Robert Matei de Ziua Națională a Greciei pe 24 martie în 2009.  

Gheorghe Nicolau s-a născut în 8 martie 1925, în comuna Gruia din județul Mehedinți. A absolvit Liceul ,,Traian” din Turnu-Severin, și Facultatea de Medicină, specialitatea Ginecologie, din București promoția 1952.

După absolvire a muncit ca doctor în comuna Buftea înainte ca să devină oraș pe vremea când se afla în subordinea raionului Răcari din regiunea București timp de patru ani.

În 1956 s-a căsătorit cu economista Ersilia Bozedean, fiica fostului secretar al Prefecturii Mureș, Bozedean Ioan, și nepoata protopopului greco-catolic, Iuliu Grama. În același an s-a mutat cu soția în Beclean pe Someș, unde a fost director de spital și doctor cu jumătate de normă, timp de 9 ani.

În 1965 dr. Nicolau s-a mutat la Târgu-Mureș, pentru a fi mai aproape de socrii săi, iar după un an a fost numit șeful secției de obstretică-ginecologie, din cadrul Spitalului de Stat din orașul Reghin, în edificiul construit de nașii de botez ai soției sale : Dr. Eugen și Maria Nicoară.

Așa a devenit navetist timp de 22 de ani în ” orașul viorilor „, unde medicul a asistat câteva mii de femei pe timpul nașterii în perioada 1966-1988 a căror copii într-un fel îi datorează viaţa. În anul 1988 a fost solicitat să se transfere la Policlinica nr.2 din Târgu-Mureș, care rămăsese fără ginecolog, după care a mai muncit și la Policlinica cu Plată din Târgu-Mureș până la pensionare.

Având medicina în sânge, și fiind înzestrat cu o energie cât pentru două vieți doctorul Nicolau a fost modelul absolut al doctorului care a contrazis politica salarială a vârstelor arătând că o decizie de pensionare din partea Statului nu îl poate tăia elanul profesional nici la 70 de ani. De regulă momentul pensionării, echivalează pentru mulţi oameni cu ieşirea, sau scoaterea din sfera relaţiilor sociale, sau trecerea într-un anonimat amar însă nu a fost cazul la doctorul Nicolau care și-a deschis un cabinet particular și a mai muncit zece ani până la venerabila vârstă de 80 de ani, când a suferit o operație pe coloana vertebrală, în urma căreia a rămas cu o semipareză. A mai trăit șapte ani și s-a stins din viață pe 6 martie 2012, în Târgu-Mureș, la vârstă de 87 de ani, fiind înmormântat în cimitirul Bisericii de Piatră.  

Pe 2 mai 2019, soția sa, Ersilia Nicolau, care a lucrat o viață de om în cadrul Combinatului Chimic din Târgu-Mureș, ca șef Serviciu Comercial, cu voia  Divinității va împlini vârsta de 85 de ani. 

În urma căsătoriei dintre Gheorghe Nicolau și Ersilia Bozedean, s-au născut doi copii, care au ajuns la rândul lor oameni importanți ai județului, și ai României: George Horațiu Nicolau, este azi președinte al firmei Herlitz Romania, și doctorul ginecolog Romeo Nicolau, care a terminat o facultate de ginecologie la Strasbourg și specializarea de sterilizare, la Paris. De curând, familia Nicolau a pus parastasul de 7 ani de la plecarea la cele veșnice a dr. Gheorghe Nicolau, un număr sfânt, care amintește de cele șapte zile ale creației genezei.


Fie-i odihna binecuvântată, și memoria răsplătită de urmași, din generație în generație! „Αφήστε τη σκόνη σας να είναι ήπια!”.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *