Pr. prof. insp. școlar Claudiu – Dorin Chiorean “Mare este Dumnezeu în lucrările Lui! Nu mă pot lipsi de gândul la sfătuitorul ceresc, la micimea omului și măreția Fiului Omului. Nu m-aș putea lipsi de oameni, prin care să lucrez mântuirea“
Chiar dacă, din păcate, contextul social, economic și politic în care ne găsim, obligă preoțimea să părăsească înrtrucâtva vechile metode și tipare, și să vina în întâmpinarea unei lumi în continuă schimbare, Biserica Ortodoxă Română continuă să păstreze valorile perene ale ortodoxiei și dacă vrem, găsim și în zilele noastre preoți de înaltă calitate profesională, morală și socială. Un astfel de model este Claudiu Dorin Chiorean un preot ortodox, profesor, și inspector școlar de religie foarte apreciat atât în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Mureș cât și în cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba-Iulia.
Născut într-o familie de preoți, a ales să își consacre viața lui Dumnezeu, în cel mai plăcut mod încă din adolescență. În 1990 când a dat admitere la Seminarul Teologic Ortodox “Simion Ștefan” din Alba-Iulia. După doi ani, s-a transferat la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj – Napoca, pe care l-a absolvit în anul 1996. A urmat apoi admiterea la Facultatea de Teologie din Alba Iulia, secția Pastorală, absolvită cu media 9,73 în anul 2000. Teza de licență a purtat titlul “George Dima. Viața și activitatea muzical – religioasă”. S-a mutat la Cluj Napoca, unde a urmat cursurile de masterat la secția Biblică – Practică, susținând ,,Lucrarea de Disertație” cu titlul: “Bizantinologul Gheorghe Ciobanu” sub îndrumarea ilustrului Pr., Profesor Univ., Dr. Vasile Stanciu. În paralel a fost și cântăreț bisericesc la Parohia Ortodoxă Română “Nașterea Domnului” din Cartierul Gheorgheni, strada Rășinari, nr. 1A.
Între anii 2001-2006, a urmat ca student bursier, cursurile de Licență în Teologie Liturgică, la Institutul de Liturgică – Pastorală din Padova, devenind licențiat cu lucrarea de licență: “La santificazione dell’acqua nel giorno dell’Epifania” (“Sfințirea apei la Bobotează”), susținută la data de 20 iunie 2006, în limba italiană sub îndrumarea Pr. Prof. Univ. Dr. Gianni Cavagnoli.
În 2005, a fost hirotonit diacon, de către PS Episcop-Vicar Siluan, pe seama Parohiei Ortodoxe “Sfânta Lucia” din Veneția-Mestre. În paralel, în 2006 era admis la cursurile doctorale în cadrul Institutul de Liturgică – Pastorală din Padova iar în 2008, a fost ridicat la rangul de arhidiacon, ajutându-l în activitatea misionară pe pământ italian, pe înaltul prelat Siluan pe care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, l-a ales în același an drept cel dintâi Episcop Ortodox Român al Italiei.
În 2010, preotul reghinean s-a întors în România, unde, primul său loc de muncă a fost pe post de diacon la Parohia Ortodoxă Iernuțeni, și apoi, în urma unui concurs, a fost hirotonit preot, pe seama aceleași parohii, de către părintele arhiepiscop Andrei Andreicuț. Un an mai târziu, munca neobosită, de cercetare, a preotului reghinean, s-a concretizat într-un titlu de doctor în teologie, după ce și-a susținut teza de doctorat cu titlul: “L’interazione tra rito e fede nella prassi battesimale. La testimonianza di san Basilio Magno” (“Interferența dintre rit și credință în practica botezului. Mărturia Sfântului Vasile cel Mare”).
Din 1 septembrie 2013, a fost numit în urma unui concurs, inspector pentru disciplina Religie, în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Mureș. Studiile, simțul echității și tactul cu care este înzestrat, l-au recomandat pe părintele Claudiu Chiorean ca preot creștin ortodox model, și un profesor-inspector model, care se poartă cu discreție și demnitate.
Pe 8 ianaurie 2017 părintelui parohiei ortodoxe Iernuţeni, Claudiu Dorin Chiorean i s-a acordat rangul de iconom stavfrofor pentru activitate bisericească excepțională în cadrul unei ceremonii religioase ce a avut loc la Catedrala Mare din Tîrgu Mureş, în prezenţa IPS Irineu Arhiepiscop de Alba Iulia.
Pe 24 noiembrie 2018 a primit din partea IPS Irineu, Arhiepiscop al Alba-Iuliei, distincția ,,Donum Sacrum Unitatis”, pentru activitatea desfășurată în județul Mureș.
Pe 31 ianuarie 2019 a fost ales membru în Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba-Iulia.
Pentru acest an preotul reghinean și-a propus să finalizeze construcția unui Centru cultural-educațional, intitulat “Sf. Ecaterina”, dedicat în special tinerilor care, în fiecare an, prin Parohia Ortodoxă Română Iernuțeni, în colaborare cu Arhiepiscopia Ortodoxă Alba-Iulia, sunt implicați în patru proiecte de suflet : Școala de vară ,,Crede, trăiește, iubește”, ,,Școala de Duminică” (în fiecare Duminică din Postul Paștilor și Crăciunului), Festivalul de pricesne: “Primește-ne, Măicuță!” și Concertul de colinde: “Colindăm, Doamne, colind!”.
Vă prezentăm un interviu cu un om de o mare noblețe sufletească și o mare râvnă pentru Hristos, care poate fi model posibil, pentru oricare dintre noi. Un exemplu despre cum să ne punem viața în slujba binelui divin și cum poate o viață să devină o demonstrație pentru un adevăr.
Reporter: Cum a ajuns Claudiu – Dorin Chiorean preot? A fost un vis sau, pur și simplu, o întâmplare?
Claudiu – Dorin Chiorean: Începuturile relației mele cu Dumnezeu, cum cred că a fost firesc, s-au petrecut în sânul familiei. Primele mele icoane, au fost și vor rămâne părinții. Îmi amintesc cu drag, discuțiile legate de existența lui Dumnezeu, și a faptului că El are o Mamă, că a trăit între oameni, a pătimit, a fost răstignit, a murit și a înviat. Că El și-a ales oameni cu care călătorea prin lume, pentru a face cunoscută învățătura Sa și a-i pregăti pentru intrarea în împărăția Sa. La fiecare întrebare, se găsea un răspuns. Toate răspunsurile se opreau la Dumnezeu. Curiozitatea era stârnită din ce în ce mai mult.
În școala primară și în gimnaziu, am jucat în piesa “Irozii”, împreună cu cei doi frați, în cadrul serbărilor de Crăciun, organizate de tata și mama. Am jucat rolul de păstor, de mag și Irod. În biserică, am participat la orele de religie ținute de tatăl meu, unde discutam probleme legate de credință și morala creștină. Lângă strana de la biserică, am început să învăț și să îndrăgesc slujbele și cântările religioase, iar tata, alături de mama, ne încurajau și ne ajutau. Toate, adunate în taina sufletului, au stârnit un dor de cunoaștere a lui Dumnezeu. Popasurile mele în casa bunicilor, și în locurile unde ei se trudeau, mi-au făcut cunoscută minunea legăturii omului cu omul, și cu creația întreagă. Pregătirea bunicilor pentru participarea la slujbele religioase, trăirea în duh a învățăturii Domnului, ospitalitatea și comuniunea unora cu ceilalți, m-au trimis spre irealul prezent între noi.
Între timp, fratele cel mare, Vasile – Cătălin, a fost admis la Seminarul Teologic Ortodox Român din Cluj-Napoca, în anul 1990. Venea acasă, și din tot ceea ce discutam cu el mi se aprindea dorul de a fi și eu acolo, cu cei care studiază “Cuvântul lui Dumnezeu”. Așa că, în anul 1991 am dat examen, și am fost admis al treilea, la nou – înființatul seminar de la Alba Iulia: Seminarul Teologic Ortodox “Simion Ștefan”. În toamna anului 1992, m-am transferat, ca să fiu lângă fratele meu Vasile – Cătălin, la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj – Napoca, pe care l-am absolvit în anul 1996. A urmat apoi examenul la final de seminar, Bacalaureatul, și apoi admiterea la Facultatea de Teologie din Alba Iulia, secția Pastorală, absolvită cu media 9,73 în anul 2000. Teza de licență cu titlul “George Dima. Viața și activitatea muzical – religioasă”, am susținut-o sub îndrumarea renumitului Pr. Conf. Univ. Dr. Vasile Stanciu. M-am mutat la Cluj Napoca, unde am urmat cursurile Studiilor Aprofundate la secția Biblică – Practică, susținând Lucrarea de disertație, cu titlul: “Bizantinologul Gheorghe Ciobanu”, tot sub îndumarea ilustrului Pr. Profesor Univ. Dr. Vasile Stanciu. În paralel, am fost și cântăreț bisericesc la Parohia Ortodoxă Română “Nașterea Domnului”, din Cartierul Gheorgheni, strada Rășinari, nr. 1A.
Între anii 2001-2006, am urmat, ca student bursier, cursurile de Licență în Teologie Liturgică la Institutul de Liturgică – Pastorală din Padova, devenind licențiat cu lucrarea de licență: “La santificazione dell’acqua nel giorno dell’Epifania” (“Sfințirea apei la Bobotează”), susținută în data de 20 iunie 2006, sub atenta îndrumare a Pr. Prof. Univ. Dr. Gianni Cavagnoli, în limba italiană. În același an, am fost admis la cursurile doctorale în cadrul aceluiași institut, cursuri absolvite în anul 2010. Munca neobosită de cercetare, s-a concretizat în data de 29 martie 2011, când am susținut teza de doctorat cu titlul: “L’interazione tra rito e fede nella prassi battesimale. La testimonianza di san Basilio Magno” (“Interferența dintre rit și credință în practica botezului. Mărturia Sfântului Vasile cel Mare”), publicată în Italia, avându-l coordonator, pe Pr. Prof. Univ. Dr. Gianni Cavagnoli. Așa am ajuns declarat doctor în teologie.
Din anul 2002, am fost chemat să lucrez ca asistent social, în cadrul comunității “Amicizia” din Padova, o comunitate ce se ocupa cu integrarea minorilor emigranți, în societatea italiană. În anul 2004, m-am căsătorit cu bucuria inimii mele, Ana Maria, și ne-am stabilit la Padova.
În data de 22 mai 2005, am fost hirotonit diacon, de către părintele episcop Siluan, pe seama Parohiei Ortodoxe “Sfânta Lucia” din Veneția-Mestre, unde am slujit până în ianuarie 2010. În anul 2008, am fost ridicat la rangul de arhidiacon, ajutându-l pe preasfințitul părinte Siluan în activitatea misionară pe pământ italian. Aici am participat la întâlnirile și conferințele interconfesionale din Vicenza, Venezia, Padova, Milano și Verona.
Întors în România, am primit post de diacon la Parohia Ortodoxă Iernuțeni, și apoi, în 21 noiembrie 2010 am fost hirotonit preot pe seama aceleași parohii de către părintele arhiepiscop Andrei Andreicuț.
Din 1 septembrie 2013, am fost ales inspector pentru disciplina Religie, în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Mureș.
Toată această experiență de viață, mai ales prin raportările la oamenii de valoare cu care m-am întâlnit, m-a ajutat să cresc și să înțeleg, că suntem chemați să înțelegem ceea ce ni se oferă la un moment dat, și să fructificăm orice ofertă din dorința de a crește. Că am ajuns preot pot spune că a fost o creștere continuă, dar și de zbucium și întrebări. La acestea am găsit reazăm în familie, și la profesorii de teologie, iar ridicarea, în duhovnicul meu.
Rep.: Întrevedeați în momentul absolvirii facultății de teologie, succesul de care vă bucurați acum, la nivel județean?
C.D.C.: Am cules de peste tot ce am reușit, și am asimilat idei și modele, care la un moment dat mi-au folosit. Ceea ce am făcut a fost să urc cât mai sus, să văd lucruri noi, să descopăr alte realități și din alte sisteme de învățământ. Am realizat mai târziu, că toate m-au ajutat să fiu ales, la nivel județean, ca inspector școlar pentru disciplina Religie, funcție care mă responsabilizează și mai mult. În toate, mă străduiesc să așez din experiență, și să caut soluții prin dialog. Cred, și sunt convins, că ne naștem cu un “dat”, sau un traseu de urmat în viață, la care trebuie să răspundem cu seriozitate. Trecuți suntem prin acest timp, însă să trecem, lăsând urme în conștiințe, în inimi de suflet, în simțiri.
Rep. : De ce e important să avem un duhovnic?
C.D.C.: Este mult mai important decât a avea nevoie de un medic de familie, întrucât durerile sufletului sunt mai cumplite, și mai greu de dus decât cele ale trupului. Desigur, trupul și sufletul sunt într-o relație de completare, de părtășie. Un suflet încărcat poate fi vindecat de o cuprindere sinceră a duhovnicului în dragostea divină, o împreună-lucrare. Sufletul este o energie a rațiunii, sentimentului și voinței, cele trei caracteristici care dau valoare unui om. Duhovnicul e important, în funcție de alegerea fiecăruia. Poate veni o binecuvântare, în momentul în care ai gustat din bucuria, pacea și liniștea divină. Așezarea omului în acest amestec al binelui cu răul, poate însemna rezolvare și ridicare prin oxigenarea sufletului cu suflu ceresc. Prin iertarea pe care o dorești, vei găsi iertarea care o aștepți. Atât prețuim în fața lui Dumnezeu, cât de mult iubim. Ca să iubești ești chemat să ierți. Cu măsura cu care ierți, vei fi iertat. Culmea iertării este în scaunul spovedaniei și în dialogul tainic al sufletului cu duhovnicul. Se poate crea o analogie între “cine nu are un bătrân să îl cumpere” cu cine nu are un duhovnic, să îl caute. Rolul duhovnicului, îl descoperi în momentul în care te-ai bucurat de sfaturile lui.
Rep.: Ce schimbări a observat Claudiu – Dorin Chiorean de când a devenit o persoană publică?*( Vă întreb asta, pentru că unii vă cataloghează în spațiul public, ca pe un preot vedetă în sensul bun al cuvântului)
C.D.C.: Vrând – nevrând se petrec schimbări, de la orarul zilnic la timpul alocat pentru mine și familie. Programul de lucru este foarte încărcat și de fiecare dată sunt chemat a fi “omul potrivit la locul potrivit”, chemare nu ușor de onorat de fiecare dată. Așteptările sunt mari și cerințele sunt variate. Este foarte ușor să te risipești și să te confunzi cu amănunte de multe ori nesemnificative, dar cerute a fi rezolvate urgent. Cea mai frumoasă schimbare e legată de apropierea de tineri și de implementarea unor proiecte dedicate lor. În acest sens amintesc cele care au pornit de la nivelul local spre a se dezvolta la nivel național: “Hristos Se naște, măriți-L!”, “Vestitorii bucuriei Învierii”, precum și cel județean: “Atleți pentru Hristos”. În cadrul parohiei am alcătuit o echipă de profesori și tineri voluntari cu care am început următoarele proiecte: “Școala de duminică”, “Școala de vară: Crede, trăiește, iubește”, Festivalul de pricesne: “Primește-ne, Măicuță!” și concertul de colinde: “Colindăm, Doamne, colind!”. De aici am continuat cu construirea unei clădiri dedicate acestor activități, pe care sperăm să o terminăm în acest an.
Toate acestea necesită timp și alergare și desigur schimbări care aduc bucurie și folos prin părtășie și schimb de idei, trăiri și viziuni.
Rep.: Ați avut parte de vreo experiență nefastă de-a lungul timpului, care v-a motivat să vă depășești limitele?
C.D.C: În vara anului 1991 am dat admitere la Liceul Teoretic nr. 1 din Reghin și am reușit la profilul ales, filologie-istorie. Mi-am dorit să încerc și la seminarul teologic, însă nu m-am pregătit îndeajuns. Nu am reușit. Am terminat clasa a IX-a și m-am ambiționat. În anul următor al reușit al treilea. Am învățat să fiu mai responsabil și să fructific șansele care apar în viață.
Rep.: Ce rol joacă banii în viaţa dvs.?
C.D.C: Nu sunt un om care se îngrijește să-i contabilizeze. Din timpul studenției am lucrat ca să mă întrețin și aveam și bursă de merit. Echilibru în toate. Muncesc și mă bucur de ceea ce am. Sunt mulțumit cu ceea ce am. Nu port grija banilor. Sunt multe alte lucruri mai importante și mai de valoare. Am investit în oameni și în cărți.
Rep.: Ce credeți că ar descoperi un ochi care l-ar privi cu mai multă atenție pe omul Claudiu – Dorin Chiorean?
C.D.C: Sper să descopere un om bun de citit, un om analitic și dificil, împrăștiat și totuși ordonat. Sunt un amestec uneori mai picant și alteori mai dulce, exigent dar și înțelegător. Sunt câteva caracteristici potrivite pentru situații diferite.
Rep.: Știu că sunteți și părinte. Care sunt sfaturile pe care le-ați dat copilului dumneavoastră, Iustin pentru a reuși în viață?
C.D.C.: Cel mai bun sfat este puterea exemplului, lucru învățat de la părinții mei. De asemenea, dialogul constant și cuvintele de apreciere, dar și critice. M-am antrenat în răbdare, și în dorința de a capacita totul în a-l înțelege și a-i oferi sprijin și susținere, mai ales morală. Cu timpul, toate acestea se vor activa în intensitate, și vor modela omul frumos, pe care fiecare părinte și-l dorește. Un exercițiu este și gândul că, și eu am fost copil și sunt copil, și să fiu îngăduitor și înțelegător, așa cum și eu aștept de la alții, și chiar de la copilul meu.
Rep. : Ce părere aveți despre cei care hulesc Biserica?
C.D.C.: Cred că nu sunt capabili, sau nici măcar nu fac exercițiul de a cerceta și a vedea, că reprezentanții ei sunt oameni și ei, chemați spre desăvârșire, dar nu desăvârșirea însăși. Dacă hulim Biserica, Îl hulim pe Hristos, care a întemeiat-o prin jertfa iubirii. Lui trebuie să ne raportăm și să-i slujim, folosindu-ne de instrumentele date la îndemână. Socotesc lucru grav indiferența. De preferat acceptul sau refuzul. Având în vedere mersul lumii și așezarea gândirii pe făgașul judecății celuilalt, de multe ori fără o analiză, gândesc la libera alegere a fiecăruia, dar mă adâncește gândul de a nu fi pricină de sminteală. De aceea mersul creștinilor, ca și urmași și membri ai Bisericii, este cerut a fi tot mai responsabil, și angajat în profunzimea trăirii.
Rep.: Sunteți un om bine cotat din mai multe puncte de vedere, atât la capitolul moral, cât și cel financiar, vi s-a propus să intrați în politică?
C.D.C.: Nu m-a tentat niciodată, și nu cred că sunt potrivit. Nu mi-aș găsi locul, cel puțin acum. Îmi doresc însă să văd calități și dorințe legate de popor, la cei care sunt în politică, la dorința de a privi la ceilalți, și a te îngriji de nevoile lor. E prea multă minciună și viclenie, amestec, incertitudine. Mă bazez pe oameni și nu pe partide, căci oamenii sunt în spatele lor, și nu toți din partid sunt “oameni”.
Rep.: Ce înseamnă renumele și popularitatea? Cât de greu se câștigă și cât de ușor se pierde?
C.D.C.: Totul este relativ. Important este pe cât poți să rămâi același, pentru a avea răsunet în ceilalți, și a te bucura de ei. Renumele vine tot de la alții, și va continua prin ei. Oriunde am fost m-am raportat la ceea ce este simplu, la ceea ce dă valoare peste timpul prezent. Am învățat cât de frumos este să nu răspunzi răului cu rău, dar și ecoul dat de apărarea demnității. Am căzut de multe ori, și m-am ridicat la limită. Din încercări, mi-am întărit și călit caracterul. Nu m-am gândit vreodată la renume, ci la tihna de a avea liniște, de a fi folositor, de a da viață ideilor, de a sprijini și a fi echilibrat. Câștigi uneori ușor renumele, dar nu renume veșnic. Totul se înscrie în efemer, și de aici crezul de a face ceea ce poți, și a cere mereu ajutorul lui Dumnezeu, și mulțumire zilnică.
Rep. : De ce nu v-ați putea lipsi în viaţa de zi cu zi?
C.D.C.: Nu m-aș putea lipsi de Dumnezeu, așa cum nici El nu se lipsește de mine. În fața Lui toți suntem egali. Vreau să gust din iubire, să caut să o învăț din iertare, înțelegere, răbdare și pace. Apoi, nu m-aș putea lipsi de familie, ca reazăm și alinare, ca pace și bucurie, ca existență zilnică și nădejde de viitor. Nu mă pot lipsi de harul preoției, lucrare vie și conștiință sfătuitoare, Dumnezeu printre oameni. Mare este Dumnezeu în lucrările Lui! Nu mă pot lipsi de gândul la sfătuitorul ceresc, la micimea omului și măreția Fiului Omului. Nu m-aș putea lipsi de oameni, prin care să lucrez mântuirea.
Rep: Ce v-a atras cel mai mult la soția dvs.? Când v-ați dat seama că ea este femeia alături de care veți vrea să îmbătrâniți și care să vă împlinească ca și tată?
C.D.C.: Dintotdeauna, în interiorul meu am căutat pacea și liniștea, tihna unei prietenii sincere și deschise. Coroana prieteniei noastre, a fost credința ei. Aceasta este legată de trăirea vieții pe crez creștin. De aici s-a așezat simplitatea unei relații bazată pe sinceritate, înțelegere și altruism. Am bucuria liniștii în preajma ei, stare care construiește, zidește și aduce nădejde, dragoste și mulțumire. Am ales cu rațiunea inimii și accepțiunea eului doritor de împlinire, și nu am greșit. A-ți da seama de alegere, făcându-te părtaș unor astfel de trăiri, stă în simplitatea răspunsului. Mă rog Domnului, să ne ajute în a menține liniștea căminului nostru.
Rep.: Ce nu poate ierta Claudiu Chiorean unui prieten?
C.D.C.: M-am gândit de multe ori, am muncit și muncesc la “a ierta”. Cel mai greu este cu oamenii falși, vicleni, superficiali și orgolioși. E mai firesc să fii păcătos, decât să te socotești “drept”. Prietenii s-au ales, mai ales în încercări. S-au selectat singuri, și nu pot să mă laud că am mulți prieteni. Cel mai apropiat îmi este Dumnezeu. Nu L-am simțit niciodată străin, ci eu înstrăinat. Condiția mântuirii este iertarea, pentru a fi iertat. Mă întristam când eram vorbit de rău, pe nedrept. M-am obișnuit și accept. Cred că așa mi se mai iartă și din greșelile mele.
Rep.: De-a lungul vieții, cred că ați cunoscut o mulțime de oameni de succes, cine v-a impresionat cel mai mult, la nivel spiritual?
C.D.C.: Am gustat din spiritualitatea lumii, în familie. Apoi, în lecturile mele, m-am apropiat mai mult de unii decât de alții, și aici a fost descoperirea eului în dorința de ascensiune spre cer. M-am regăsit în Solomon, când lecturam Cântarea Cântărilor, Proverbele și Ecclesiastul. L-am întâlnit, pe Dumnezeu când împlineam sfaturile Sale, consemnate de sfinții evangheliști. Mi-e foarte drag părintele Arsenie Boca, Justin Pârvu și Î.P.S. Justinian Chira Maramureșeanul. Toți răsună și apar în situații concrete din viață.
Rep.: Știu că anul acesta, în 17 octombrie, mama dumneavoastră, învățătoarea și preoteasa Cătălina Chiorean, ar împlini vârsta de 72 de ani dacă nu ar fi chemat-o Domnul la EL, în urmă cu patru ani, în 7 martie 2015. Care este cea mai frumoasă amintire, care vă vine în minte, despre mama ?
C.D.C.: O amintire legată de admiterea la seminarul teologic, când mama m-a însoțit la examen, și m-a îndemnat să recitesc conținuturile mai grele, și mi-a fost de folos. Apoi, grija pe care mi-a purtat-o de-a lungul vieții. Îmi amintesc că am rămas singur, la spital la Alba Iulia, când am fost operat, la începutul primului an de seminar, iar mama mă suna să afle cum mă mai simt. Îmi amintesc lumina de pe fața mamei, când își vedea fiul premiat. Apoi, clipele petrecute împreună la ceas de seară, când ne povesteam clipele zilei, și evenimentele de pe parcursul ei. Toate la un loc îmi aduc liniște, și îmi întăresc convingerea că, mama nu a murit ci doarme în mine. O mai trezesc cu o strigare a inimii, și adoarme liniștită, când puiul ei se află în siguranță.
Rep.: Care a fost cel mai frumos lucru, pe care l-ați învățat de la tatăl dumneavoastră, preotul Vasile Chiorean?
C.D.C.: Multe am învățat, și mai învăț. Nu știu câte am reușit să aplic. Cel mai interesant și frumos, este bucuria de a fi în preajma lui. A găsi cuvântul potrivit sau rezolvarea, la o situație specială, este o calitate a tatălui. De multe ori i-am cerut sfatul, și a găsit foarte repede și ușor soluția. Bucuria de a te pune în folosul oamenilor, și a le purta necazurile, a te încărca cu supărările și neliniștile lor, este lucrul esențial al slujirii celuilalt. A fost elementul din viața noastră, pe care l-am înțeles mai târziu, dar care aduce mulțumire și bucurie inimii.
Rep.: Povestiți-mi care sunt cele mai mari satisfacții, care vi le-a adus funcția de profesor de religie, și de inspector școlar, până în prezent?
C.D.C.: Trăiesc mulțumirea că, tot ce am învestit în mine și alții în mine, este de folos. Am învățat să apreciez tinerii și neliniștile lor, să am răbdare cu timpul lor, să prețuiesc omul în general și prin el pe Dumnezeu. Din fiecare am cules frumosul, și am căutat să înțeleg strigătul. Să faci tot ceea ce este important, și să gândești că nu depinde totul de tine. Să nu ai așteptări de la oameni, ci foarte mult de la tine. Să trăiești cu conștiința că ești trecător, dar prin trecerea ta, poți contura luminos lumea. Am tot tras de mine, și am dat multe examene, toate au ieșit ca argument, când a fost să fiu ales într-un loc sau altul.
Foarte mult te poate schimba o funcție, însă trăiesc cu convingerea că, nimeni nu este de neînlocuit. Când nu mai ai funcția respectivă, poți constata dacă ai rămas același. Timpul are menirea de a supune trecerii și rezolvării teoria totului presupusă a fi cea responsabilă a ne conduce spre adevăr. Cred că, împreună cu colegii profesori, realizăm lucruri frumoase, la care elevii participă, și se alătură cu drag. De la ei culegem viitorul, și îl așezăm în proiecte durabile și serioase.
Rep.: Sunteți un preot în pas cu moda, și am văzut că aveți și pagină de Facebook…? Le răspundeți celor care vă scriu?
C.D.C.: Citeam nu demult că, cine nu are facebook este “periculos”, pentru că nu știi mai nimic despre el. Tocmai din dorința de a dialoga cu oamenii, și a fi cu ei, mi-am făcut pagină. Culeg ceea ce este bun, și caut să uit tot ceea ce este rău. Din activitățile noastre cu tinerii, le așezăm aici, și am observat că unii preiau ideile noastre, și le pun în practică. De asemenea, și noi ne inspirăm, din ceea ce vedem bun la alții.
Rep. : Ca duhovnic, care credeți că sunt principalele păcate ale românilor, și cum s-ar putea îndrepta?
C.D.C.: Cred că cele mai des întâlnite sunt, “aflarea în treabă“, vorbirea de rău a aproapelui și judecata lui, invidia, găsirea paiului și justificarea bârnei din proprii săi ochi, trădarea și slugărnicia. Astfel de patimi, s-ar rezolva teoretic foarte simplu, prin proiectarea vieții pe ceva ce susține veșnicia, și anume aplecarea spre greșelile proprii, spre aprecierea celuilalt, bucuria de a-l vedea pe celălalt fericit, loialitate și demnitate. Practica vieții, însă ne arată că lucrurile nu sunt rezolvate așa de ușor. Am devenit leneși, și voința a slăbit spre modelarea propriului caracter, și e foarte atentă la mișcarea celuilalt. Dacă celălalt avansează, în loc să perseverez și eu, devin invidios și caut piedici, nu apreciez munca celuilalt.
De aici s-a ajuns la acest “haos relațional”, poteca iubirii e pustiită de eul propriu, de egoismul gândiri, de lipsa de empatie. S-a ajuns ca altruismul să nu fie bun de știri, acțiunile culturale să nu fie așa gustate și apreciate, oamenii să nu mai fie uniți, ș.a.
Rep.: Dacă ar avea Claudiu – Dorin Chiorean puteri supreme pentru scurt timp, care ar fi primele trei schimbări radicale, pe care le-ar aplica în România?
C.D.C. : În primul rând, aș așeza oameni competenți și capabili, în funcțiile de conducere, pe criterii transparente de selecție. Fiecare să își desfășoare activitatea cum trebuie, la locul unde lucrează, și să nu se amestece pe sectorul ce nu-i aparține. Aș urgenta construirea infrastructurii, și aș sprijini forța de muncă internă. Și nu în ultimul rând, aș avea grijă să găsesc soluții, pentru a motiva tinerii să rămână în țară, bucurându-se de reușite aici, și nu peste hotare.
Rep: De ce a fost important să se construiască Catedrala Mântuirii Neamului, în opinia dumneavoastră ?
C.D.C.: Sunt construcții pentru care nu am fost întrebați, și s-au construit și din banii publici și acolo se percep taxe de intrare, cum este de exemplu Arena Națională. Aici însă, se oficiază slujbe, și poate participa oricine, și este un monument închinat eroilor neamului. Este singurul edificiu măreț, ridicat pentru sărbătorirea centenarului, un strigăt la unitate. Sunt convins că, multe critici au fost în istorie la ridicarea altor monumente, însă astăzi ne bucurăm de ele, și sunt reprezentative pentru țara noastră.
Rep.: ,,Haina preoţiei te îmbracă într-o responsabilitate mai mare decât postura de a-ţi da cu părerea după cât ţi-e mintea. Prin acea haină reprezinţi instituţia în sine, ceea ce se întâmplă şi cu uniforma militară de pildă. Iar instituţia, fie a Bisericii sau oricare alta, nu cred că se poate îndoi de sine spunea în discursul său un preot, și totuși au apărut în spațiul public și voci mai flexibile, care se bucură de o mare notorietate pentru că sunt capabile și de autocritică. Un exemplu, în acest sens, este preotul Constantin Necula, un preot fără subiecte tabu. Ce părere aveți despre discursurile lui și a predicilor, care nu se opresc toate la nivelul unei teologii repetitive şi rigide ?
C.D.C: Responsabilitatea în exercitarea libertății, necesită conectarea la reguli și moralitate. Capacitatea de a adapta mesajul, pentru a-l descătușa de rigiditate, este o calitate. Să ajungi să descoperi duhul literei, și a pune în inferioritate litera, este bucuria inimii. Ajungi astfel să clădești valori durabile, nu efemere. A găsi echilibru în toate, este o lucrare a voinței, dar capacitarea energiilor spre celălalt, este un efort cu ecouri tainice și viitoare. A așeza teme și întrebări, în răspunsuri potrivite cu așteptările ascultătorilor, duce la captarea atenției și la găsirea soluțiilor mai simple, dar totuși importante. De cele mai multe ori, răspunsurile se găsesc în noțiuni și acțiuni simple. Îl descoperim pe celălalt, prin limitele ce ni le impune, Îl descoperim pe Dumnezeu, în poruncile trimise. Îl iubim pe cel care îi pasă de noi, și prin atenționările ce ni le face. Nu întotdeauna convin, dar întotdeauna dovedesc cine ne vrea cu adevărat binele. Uneori doare pe moment, dar descoperă prieteniile sincere. Până la urmă, se creează selecții de interpretări ale acelorași reguli. Important este ca să îți alegi călăuza potrivită, pentru sufletul și crezul tău.
Rep.: Dați-mi trei motive pentru care credeți în Dumnezeu?
C.D.C.: Mi-a rămas prietenul care a sărit la nevoile mele, mereu în ajutor. Mi-a adus mereu mulțumirea în suflet, când m-a ajutat să înțeleg binele, în conflictul său cu răul. L-am descoperit în altruismul și empatia Sa față de om, și m-a ajutat să înțeleg, că nu poți fi pe placul tuturor, că sunt cazuri în care nu ești chemat să întorci obrazul, ci să-ți aperi demnitatea, prin cererea de justificări și dovada acțiunilor aplicate. Cred cu tărie că, fără ajutorul Lui, nu aș fi făcut nimic din ceea ce am realizat până acum. De aceea, aduc mulțumire Lui, pentru tot ceea ce mi-a scos în cale, m-a luminat și mi-a dăruit.
A consemnat Matei Robert Mihai
About Author
