A PLECAT LA CERURI UN OM, CARE ŞI-A IUBIT ŢARA ŞI PE ROMÂNI !

0
ACAD ALEXANDRU SURDU NECROLOG 2020

Academicianul Alexandru Surdu s-a stins din viaţă pe data 11 decembrie la Bucureşti, la vârsta de 82 de ani a anunţat Academia Română, într-o postare pe Facebook. Vorbim de omul care a elaborat primul sistem filosofic complet al neoinstituţionalismului contemporan, urmărind filiaţia lui istorică, sistemele actuale, perspectivele unui asemenea sistem filosofic. În domeniul logicii intuiţioniste, Alexandru Surdu a elaborat prima expunere intuitivă a acesteia şi a elucidat problema negaţiei intuiţioniste. Activitatea sa ştiinţifică este concretizată în peste 250 de lucrări, studii şi articole publicate în domeniul logicii şi istoriei logicii. Regretatul academician a întocmit ediţii critice ale operelor lui Mihai Eminescu, Titu Maiorescu, Lucian Blaga, Ştefan Odobleja.

Alexandru Surdu a fost preşedintele Fundaţiei „Ştefan Odobleja”, membru în Comitetul naţional român pentru deceniul mondial al dezvoltării culturale din cadrul UNESCO, membru corespondent al Centrului superior de logică şi ştiinţe comparate din Bologna. A fost membru titular al Academiei Române, ales la 8 septembrie 1993 şi preşedinte al Secţiei de filosofie, teologie, psihologie şi pedagogie a acestui for. Din 1997 a fost director al Institutului de Filosofie şi Psihologie ‘Constantin Rădulescu-Motru’ al Academiei Române.

În semn de preţuire şi respect la aflarea trecerii la cele veşnice a academicianului, prof. univ. dr. Dumitru Acu, în calitate de Preşedinte al Asociaţiunii „ASTRA” a transmis un mesaj de condoleanţe şi pentru Despărţământul Reghin al „ASTREI” pe care îl reproducem în rândurile de mai jos:  

„Stimați Colegi astriști,

Sărbătorile de iarnă, pentru noi astriștii, au venit cu vestea tristă că acad.Alexandru SURDU, președintele Despărțământului ASTRA Brașov, a decedat ieri,11 decembrie 2020. A plecat la ceruri un OM, care și-a iubit țara și pe români.

Președinte al Secției de Filosofie,Teologie ,Psihologie și Pedagogie, director al Institutului de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu Motru” al Academiei Române, academicianul Alexandru Surdu are contribuții deosebite în filosofia și cultura românească, prin rezultate originale.În 2014 a fost ales vicepreședinte al Academiei Române.

Bunul Dumnezeu să-i dea odihnă și liniște veșnice!

Președinte Asociațiunea ASTRA”

Prof. univ.dr. Dumitru Acu

Unul dintre cei mai buni prieteni din Reghin ai academicianului Alexandru Surdu, a fost prof. Dumitru Vasi-Şoimoşan scriitor şi umorist care din păcate s-a stins din viaţă şi el în cursul acestui an pe  26 martie şi pe care îi lega o prietenie veche încă de când concitadinul nostru a scris „Istoria cimitirelor din România” care i-a fost interzisă spre publicare înainte de 1989 de cenzura comunistă. Dumitru Vaşi-Şoimoşanu  a rămas prieten cu academicianul Alexandru Surdu şi după 1989 care îl invita la toate prelegerile sale din Ardeal şi care a apreciat în mai multe rânduri celebra antologie a umorului românesc şi universal „ETERNA ŞI FASCINANTA ANECDOTĂ ” scrisă de Dumitru Vasi-Şoimoşanu  şi tipărită în anul 2004 la Editura Concordia din Arad. 

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *