ALEXANDRU CEUȘIANU – UN NUME CARE OBLIGĂ
Într-o epocă în care memoria devine tot mai fragilă, iar valorile autentice sunt îngropate sub zgomotul superficialului, există gesturi rare care refac liniștea și sensul. La Reghin, unul dintre aceste gesturi poartă un nume greu: Alexandru Ceușianu.
La 56 de ani de la moartea sa, Școala Gimnazială care îi poartă numele nu a bifat o simplă comemorare. A făcut ceea ce prea puține instituții mai au curajul să facă: a construit memorie.
Un panou. Dar nu unul decorativ. Un panou care respiră istorie, demnitate și adevăr.
Privirea din portret nu aparține trecutului. Este o întrebare incomodă adresată prezentului:
ce facem astăzi cu libertatea, cu educația, cu adevărul pe care el le-a apărat?
Iar sub această privire, un detaliu care spune totul fără să ridice vocea: semnătura sa olografă. Nu doar un nume scris de mână, ci o amprentă de conștiință – dovada că omul din portret a existat și a răspuns pentru ceea ce a fost.
Pe rafturile luminate nu sunt expuse obiecte. Este expusă o viață.
Manuscrise, cărți, fragmente dintr-o operă construită cu luciditate și curaj. Între acestea, volumul semnat de Matei Robert Mihai – „ALEXANDRU CEUȘIANU – OMAGIU UNUI CETĂȚEAN DE ONOARE, TATĂ MODEL ȘI BUNIC CU PĂR DE ARGINT ȘI INIMĂ DE AUR”, tipărit în 2020, la 50 de ani de la moartea sa. O carte care ar fi trebuit lansată atunci, dar pe care pandemia de COVID-19 a condamnat-o la tăcere — încă o dovadă că uneori istoria își amână propriile reparații.
Cartea este deschisă la pagina 141.
Acolo, un alt portret. O altă punte peste timp.
Un portret grafic al lui Alexandru Ceușianu, realizat de Eugenia Sterian în 1935, preluat chiar din volumul lui Zaharia Stancu — „Antologia poeților tineri”, lucrare în care acesta îl remarcase încă din perioada interbelică și îi publicase versuri sub egida Fundației Regale pentru Literatură și Artă „Regele Carol al II-lea”.
Nu este doar o imagine.
Este o confirmare.
Alături, manuscrisul nuvelei „Ispășire” rămâne o mărturie a unei conștiințe care nu a scris niciodată superficial.
În fundal, grafica realizată de artistul Fülöp Szilárd – reprezentând clădirea instituției – nu este un simplu decor. Este o ancoră vizuală. Leagă trecutul de prezent și fixează identitatea unei comunități care refuză să uite.
Iar sloganul școlii — „Calitate prin responsabilitate” – nu mai este o formulă. Devine probă.
Acest proiect nu doar îl onorează pe Alexandru Ceușianu.
Demonstrează că valorile lui nu au fost abandonate.
Pentru că nedreptatea nu i-a fost străină.
Avocat. Scriitor. Profesor. Regizor de piese de teatru. Om politic.
Dar, înainte de toate, un om care a avut curajul să spună lucrurilor pe nume.
În Parlamentul României a denunțat abuzuri, a apărat drepturi și a înfruntat o putere care începea să confunde autoritatea cu privilegiul.
A plătit pentru asta.
Regimul comunist nu i-a iertat verticalitatea: i-a confiscat bunurile, i-a redus vocea la tăcere și l-a aruncat în închisoare fără judecată. Nu pentru că ar fi greșit, ci pentru că nu a acceptat compromisul.
Și totuși, nu s-a frânt.
Eliberat aproape miraculos, trăiește ultimii ani sub domiciliu forțat. Rămâne același. Nu negociază. Nu cedează.
Moare în 1970.
Nu înfrânt.
Ci drept.
Astăzi, când vorbim despre modele, despre educație, despre repere, numele lui Alexandru Ceușianu nu este o lecție de istorie.
Este un test.
Un test pentru o comunitate.
Un test pentru o școală.
Un test pentru fiecare dintre noi.
Pentru că memoria nu înseamnă comemorare.
Înseamnă asumare.
Iar Reghinul, prin acest gest, transmite un mesaj rar:
nu și-a uitat oamenii care l-au construit cu adevărat.
Alexandru Ceușianu nu este un nume pe un panou.Este o conștiință care încă ne privește.
About Author
