Anul acesta Camera de Comerț și Industrie Mureș premiază performanța și excelența în afaceri la ”Business Hotel”
Conform tradiției Camera de Comerţ şi Industrie a Judeţului Mureş realizează an de an ”Topul firmelor din judeţul Mureș”, o competiție de marcă a operatorilor economici cu cele mai bune rezultate economico-financiare, ce reprezintă elita mediului de afaceri mureșean.
Anul acesta, evenimentul a ajuns la a 24-a ediție care se va desfășura în data de 2 noiembrie 2017, orele 17.00, la restaurantul ”Business Hotel” din Târgu-Mureș într-o ambianță selectă.
,,Clasamentul s-a realizat respectând 5 indicatori: cifra de afaceri, rata profitului, profitul din exploatare, eficienţa utilizării capitalului investit şi eficienţa resurselor umane. În acest an, din 16.162 de firme care au depus bilanţul contabil, s-au clasat pe primele 10 locuri din județ, 2.634 și peste 700 de societăți se regăsesc pe locul I” a precizat pentru site-ul ,,viselenuautermenlimita.ro” preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Judeţului Mureş, Vasile Pop.
Președintele CCI Mureș a mai precizat totodată faptul că doar ,,Competiția rămâne motorul progresului și, în acest context, un clasament al firmelor din județul Mureș” reprezintă un eveniment cu multiple conotații atât de recunoaștere publică cât și de promovare”. Până în acest moment ,,Topul firmelor din județul Mureș” este cel mai pragmatic, reprezentativ și eficient instrument de clasificare a firmelor conform unei metotodologii unice pe țară, ce permite ulterior întocmirea clasamentelor naționale. Topul firmelor întocmit de Camerele de Comerț este singurul clasament reprezentativ întocmit la nivelul tuturor operatorilor economici activi, care depun bilanțuri contabile.
(R.M.)