ANUNT IMPORTANT PENTRU DONATORII DE SÂNGE DIN REGHIN ŞI ÎMPREJURIMI!

0
Donarea de sânge este un gest de solidaritate simplu şi generos care permite ca în fiecare an milioane de bolnavi să primească o şansă la sănătate şi viaţă. Donatorul oferă din prinosul său de sănătate o mică parte pentru pacienţii din spitale, componentele sanguine fiind indispensabile pentru supravieţuirea bolnavilor cu leucemie, cancer, naşteri dificile, operaţii, accidente, hemoragii, arsuri grave. Pe 21 noiembrie 2022, s-a finalizat şi semnat, protocolul de colaborare între Spitalul Municipal „Dr. Eugen Nicoară” Reghin şi Centrul de Transfuzie Sanguină Mureş, pentru organizarea în viitorul foarte apropiat (luna decembrie), de sesiuni de colecta mobilă în incinta Spitalului Municipal „Dr. Eugen Nicoară” Reghin.
Reamintim cititorilor noştri că Spitalul din Reghin a fost construit în perioada 1924-1931 de către dr.-ul Eugen Nicoară (1893-1985), un medic credincios, filantrop și literat. Fondatorul a donat spitalul din Orașul Reghin,  județul Mureș, cuprins la acea dată în cartea funduară a comunei Reghin [cf. Nr. 2877, cu Nr. ord. A-1, cu Nr. topogr. 347 cu 1 jugh. 1570 stj. pătr, cu semnarea nouă topogr. 347/2, cu toate clădirile, supra edificate (edificiul principal, pavilionul de izolare, edificiul administrației de la intrare, grajdurile și celelalte supra edificate de gospodărie), cu instalațiunile de încălzire centrală, de apeduct și electricitate, în favoarea Episcopiei ortodoxe Române a Clujului-Vadului-Feleacului, la 16 august 1934 în prezenţa Episcopului de atunci, Nicolae Ivan.
Conform ordinului Nr. 323/2011, privind aprobarea metodologiei şi a criterilor minime obligatorii pentru clasificarea spitalelor în funcţie de competenţă Spitalul Municipal „Dr. Eugen Nicoară” din Reghin, este un spital de gradul IV, care asigură spitalizare continuă, prin cele 6 secţii şi 9 compartimente şi care asigură consultaţii de specialitate prin Ambulatoriul de Specialitate al spitalului, prin cele 16 cabinete: Medicină internă, Chirurgie Generală, Ortopedie traumatologie, Reumatologie, Obstetrică-ginecologie, Cardiologie, Pneumologie, Dermatovenerologie, Urologie, Neurologie, Psihiatrie, Reumatologie, Otorinolaringologie, Diabet zaharat, Pediatrie, Gastroenterologie, şi Laborator analize medicale, Laborator radiologie şi imagistică medicala, Laborator anatomie patologică. Spitalul are un număr de 264 paturi, 16 paturi pentru spitalizare de zi şi 10 paturi pentru însoţitori. (S.B.)

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *