APICULTORUL MIHAI GRAMA A PREZENTAT MEŞTEŞUGUL CONFECŢIONĂRII COŞNIŢELOR DE ALBINE ÎN PREMIERĂ LA MUZEUL ETNOGRAFIC „ANTON BADEA” DIN REGHIN

0
DSC_5851
Coşniţele, folosite încă de pe vremea dacilor, precum şi modul în care se practica albinăritul tradiţional au fost prezentate în cadrul unui atelier, în 22 octombrie 2025, mai multor clase de elevi din municipiu la Muzeul Etnografic „Anton Badea” din Reghin de către singurul vânător de albine sălbatice din ţară, Mihai Grama din satul Căcuciu, căruia în 2024 Ministerul Culturii i-a acordat titlul onorific Tezaur Uman Viu la categoria apicultură.
A fost o plăcere să îl reîntâlnesc pe apicultorul Mihai Grama la Muzeul Etnografic „Anton Badea”. Recunosc că m-a fascinat felul lui aparent simplu de a vedea lumea, prin meşteşugurile din viaţa satului de altădată însă care ascundeau un adevărat univers de credinţe şi simboluri.


La Mihai Grama apicultura nu i-a fost un hobby transformat într-o afacere, el a învăţat tainele acestui meşteşug din familie pas cu pas de la bunicul său şi cum funcționează natura și a avut bucuria de a gusta propria miere de mai bine de trei decenii. Măiestria talentului său dobândită în cei 38 de ani de activitate este fabuloasă.
Mihai Grama este specializat în producerea de miere crudă, neprocesată și cu origine controlată şi astăzi produsele sale se pot fi comandate cu încredere de pe pagina de Facebook Prisaca Fermecată din Munții Apuseni, fiindcă au toate atestatele și certificările de care are nevoie pentru a funcționa, iar produsele sunt 100% naturale.
Mihai Grama are curaj să meargă și să-și prezinte produsele peste tot, la toate târgurile de produse naturale din ţară şi din străinătate şi la diverse muzee din ţară pentru că știe clar care este calitatea acestora și că pot, oricând, să treacă orice test al oricărui Institut de Cercetare pentru Apicultură.
Mihai Grama a precizat în mai multe interviuri că protejarea albinei carpatine a fost visul său şi că toată viaţa s-a ocupat cu apicultura, îndeletnicire pe a moştenit-o de la strămoşii săi. El a spus că nu va face niciun compromis în privinţa calităţii mierii pe care o produce, chiar dacă există mulţi care îi solicită cantităţi mari.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *