AVOCATUL-SCRIITOR A. CEUŞIANU DE 17 ANI ESTE PATRONUL SPIRITUAL AL UNUI GIMNAZIU CARE ÎNCĂ NU A REUŞIT SĂ ORGANIZEZE UN CONCURS ÎN MEMORIA SA !
În anul 2003 conducerea Școlii Generale Nr. 2 Reghin, cu adeziunea colectivului didactic și al organelor locale, ca semn de recunoștință și aleasă prețuire față de cel care a fost, este și va rămâne Alexandru Ceușianu – personalitate marcantă a Reghinului, pentru activitatea strălucită ca avocat, om politic, scriitor, publicist, animator cultural și apărător al intereselor vitale ale neamului românesc, a hotărât ca unitatea școlară să-i poarte numele. În primă fază ca Gimnaziul „Alexandru Ceuşianu” și ulterior Școala Gimnazială ,,Alexandru Ceușianu”.
Instituția de învățământ care pe vremuri a fost Judecătoria de Ocol Reghin unde tânărul avocat Alexandru Ceușianu și începea cariera de avocat în 1922, a ales numele avocatului în primul rând pentru a omagia o personalitate de vocație națională a vieţii social-politice şi culturale cum rar i s-a dat Reghinului să aibă și care a înființat prima Școală de Ucenici. În al doilea rând pentru faptul că una din aripile secundare ale clădirii a fost chiar reședința lui Alexandru Ceuşianu, imobilul din Strada Piața Petru Maior de la nr. 12 a fost un alt argument pentru care Corpul Profesoral al Şcolii, Consiliul Municipal şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş au decis la unison ca Şcoala Generală Nr. 2 să fie transformată în „ Gimnaziul „Alexandru Ceuşianu”.
Ultimul cuvant a aparţinut inspectorului şcolar general de atunci prof. Ştefan Someşan care a semnat Decizia nr. 84 din 15 aprilie 2003 în aplicarea prevederilor Legii Învăţămantului nr. 84/1995 cu modificările ulterioare, art. 142, ale O.G. nr. 63/2002 aprobată şi completată prin Legea nr. 48 /2003, conform cu art.3 din O.M.E.C. nr. 486/2002 privind Comisia de atribuire a denumirilor instituţiilor aflate în subordinea M.E.C., având în vedere propunerile Comisiei judeţene a I.S.J. Mureş, de atribuire denumirilor unităţilor de învăţământ preliceal din subordine şi Hotărârea Consiliului de Administraţie al I.S.J. Mureş, conform art. 6 al R.O.F. al inspectoratelor şcolare.
La evenimentul din 23 mai 2003 de la orele 12.00 de la Reghin a fost invitată din partea conducerea școlii de către directorul: prof. Atănăsoaie Gheorghe și secretarul: Maria Graur și nepoata avocatului, Mirela Anda din Slatina în calitate de descendent al distinsei familii Ceușianu care a susținut o alocuțiune despre bunicul său și a acordat un interviu pentru postul local de televiziune TV Reghin. Mirela Anda Ceuşianu este fiica ing. Alexandru Ceuşianu jr. (cel de al doilea copil al avocatului)şi provine din căsătoria acestuia cu Hărțău Doina Sofia din Sibiu.
Conform unui articol semnat de prof. Dimitrie Poptămaş în Gazeta Reghinului (Nr. 5-6 din mai-iunie 2003) intitulat „Şcoli Reghinene în Sărbătoare : Gimnaziul „Alexandru Ceuşianu” „La eveniment au participat un număr mare de elevi, profesori şi invitaţi. Momentul festiv a fost inaugurat de profesorul Gheorghe Atănăsoaie, directorul şcolii. Husa care acoperea noua firmă a instituţiei cade, acţionată de domnul Traian Marian, primarul municipiului şi doamna Cornelia Ciubucă, inspector general adjunct, care dă citire Deciziei Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş. Un sobor de preoţi, condus de preotul Ilie Damian, sobor din care a făcut parte şi pr. Dumitru Gherman, consilier local, preşedintele Comisiei de Cultură, învăţământ, sănătate –Reghin, îi dă binecuvântarea. Participanţii la acest eveniment s-au deplasat apoi în sala mare a Casei de Cultură „Dr. Eugen Nicoară”, devenită neîncăpătoare, unde s-a vorbit despre personalitatea omului de cultură Alexandru Ceuşianu, au fost rostite alocuţiuni şi a fost prezentat un program artistic”.
Din acelaşi articol mai aflăm în exclusivitate că toate comunicările au fost susţinute de prof. univ Dr. Ioan Chiorean, cercetător ştiinţific principal la Institutul de Cercetări Socio-Umane „Gheorghe Şincai”, Melinte Şerban, istoric literar, prof. Dimitrie Poptămaş, directorul Bibliotecii Judeţene Mureş, precum şi Anda Mirela Ceuşianu, nepoată a lui Alexandru Ceuşianu, care au prezentat în expunerile lor însemnate date biografice şi cu privire la activitatea patronului spiritual al Gimnaziului. Au rostit alocuţiuni Traian Marian şi Cornelia Ciubucă, subliniind importanţa acestei denumiri comunitare şi aspiraţiile tinerilor elevi. A mai participat la această activitate prof. Ioan Burian, inspector şcolar.
„Ca o revărsare benefică, într-o organizare şi o disciplină perfectă, au evoluat pe scena Casei de Cultură ”Eugen Nicoară” formaţiile şcolii, acum Gimnaziul „Alexandru Ceuşianu”, corul de cameră condus de profesorul de muzică Zsigmond Ludovic, cunoscut dirijor al corului bisericesc „Petru Maior” , ansamblul de fluieraşi, formaţia de dans modern, interpretul de cântece populare Flavius Graur, şi dansuri executate de grupul folcloric. Momentul poetic a fost din versurile lui Alexandru Ceuşianu susţinut de elevii Andreea Marina, Alexandru Crişan, Alexandra Cadar şi Adelina Buruian. Finalul a aparţinut binecunoscutelor interprete şi compozitoare, surorile Cornelia şi Ioana Şus, într-un recital de cantece de neîntrecut prin originalitatea lor. Remarcabilă prestaţia de prezentare a programului de către înv. Smaranda Puşcaş şi contribuţia la organizarea festivităţilor a dnei Reichenberger Ildiko, directoarea adjunctă” .
Cu aceiaşi ocazie a fost prezentat şi volumul „Alexandru Ceuşianu – Studii şi Comunicări”, lansat în anul 2009 sub egida Fundaţiei Culturale „Vasile Netea” şi a Bibliotecii „Petru Maior”, îngrijit de prof. Marin Şara, bibliotecara Georgeta Mărginean şi Iacob Huza.
Acesta a fost pe scurt momentul pe care reghinenii l-au organizat în 2003 în semn de recunoştiinţă unei personalităţi distincte a Reghinului care şi-a legat viaţa de acest „miez de ţară” prin toate fibrele fiinţei sale în cel mai frumos mod. Sunt curios în acest an 2020 la 50 de ani de la trecerea la cele veşnice a Dr. Alexandru Ceuşianu ce au pregătit Corpul profesoral al Şcolii Gimnaziale „Alexandru Ceuşianu”, Consiliul Municipal Reghin şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş pentru comemorarea acestui simbol al Reghinului, ca „patron spiritual”, ca român, ca om de cultură şi ca membru al Guvernului Romaniei ?
Desigur, Pământul continuă să se învârtă şi fără Alexandru Ceuşianu şi acesta nu este lucrul cel mai surprinzător ci faptul că în cei 17 ani de când această unitate de învăţământ poartă numele acestui “patron spiritual”, (care a fost artizanul unei istorii măreţe în Reghin) nici un director nu a găsit soluţia sau nu şi-a dat interesul să organizeze nici măcar o ediţie a unui concurs de proză, de poezie sau cel puţin de creaţie artistică care să promoveze opera scriitorului Alexandru Ceuşianu şi să-i poarte numele.
Consider că acest demers era unul imperios necesar să aibă loc în cele peste 6000 de zile scurse de la data în care i s-a atribuit numele Dr. Alexandru Ceuşianu unităţii de învățământ preliceală. Atunci şcoala s-a îmbrăcat în haine de sărbătoare pentru a onora o zi ce a intrat în istoria şcolilor reghinene dar în anii care au urmat mi-e imposibil să înţeleg cum s-a putut omite să se organizeze în memoria acestei personalităţi un concurs. În condiţiile în care Alexandru Ceuşianu a fost remarcat încă din anul 1934 de către academicianul Zaharia Stancu, pentru poeziile sale și promovat în ,,Antologia poeţilor tineri” care a apărut la București sub egida Fundația Regală pentru Literatură și Artă ,,Regele Carol al II ”. În paralel cu profesia de avocat şi statutul de parlamentar a publicat în cele mai în vogă publicații din Ardeal și din țară și în antologii o mulțime de versuri, articole de politică externă, editoriale, poeme dramatice, nuvele, povestiri și chiar un roman de război intitulat ,,Cremene” și care deși a rămas în istoria ” începuturilor literare mureșene” din păcate este și azi rarisim și foarte puțin cunoscut.
Era o datorie morală a Consiliului de Administraţie a Şcolii Gimnaziale „Alexandru Ceuşianu” de a organiza un concurs în care să-i fie readusă în actualitate opera reghineanului pentru că scrierile sale au respect pentru istorie și adevăr, vorbesc despre datoria de a aparține pământului în care te-ai născut și nu în ultimul rând au trăirile, emoţiile, aspirațiile și noblețea moraliștilor umaniști care îi îndeamnă pe oameni să trăiască frumos și să se bucure de viețile lor. Am auzit multe scuze în particular din partea directorului şcolii dar nici un reproş public în care să arate cu degetul spre o persoană care s-a împotrivit ca acest concurs să aibă loc.
Din cauza unor astfel de gafe monumentale realizate voluntar sau involuntar (încă nu am aflat dar se cercetează) Alexandru Ceușianu, rămâne un exponent al inteligenței cuvântului scris atât de necunoscut pentru generația de azi dar totuși încă viu în spiritele generației de ieri care l-a cunoscut, care i-au citit opera și i-au perceput valoarea și măiestria talentului.
Stimă şi consideraţie pentru această restituire obiectivă şi sinceră a unor informaţii aproape uitate despre cel care a fost avocatul şi literatul reghinean, Alexandru Ceuşianu! Regrete pentru tratamentul memorialistic incorect aplicat memoriei acestui reghinean de excepţie, de către cei care aveau obligaţia morală şi civică să se implice într-un altfel de „tratament” comunitar aplicat unei personalităţi de o asemenea valoare! Prof. Dorin Cremene, Reghin, 08.03.2021