Bun re(venit) domnule Nösner Helmuth-Emil în atenția opinei publice !

Cel mai longeviv locuitor al etnicilor sași din Reghin, Nösner Helmut Emil, în ciuda faptului că se apropie de vârsta de 91 de ani, și că este de 30 de ani pensionar, coboară aproape zilnic din apartamentul său din Cartierul Mihai Viteazul în centru sau pe străzile Reghinului, fără însoțitor, la plimbare, la cumpărături, făcând piața, ori plătind facturile de utilități. În ciuda celor 7 infarcturi pe care le-a suferit, și a operațiilor la care a fost supus de-a lungul vieții, seniorul sașilor din Reghin, străbate nostalgic Piața ,,Petru Maior”, în pași mărunți dar foarte atent la detalii, salutând orice persoană care îl aclamă.

Nonagenarului, fost tăbăcar, sanitar, primar al comunei Batoș și șef al biroului aprovizionare-desfacere al Cooperativei Lemn-Metal Reghin, de unde s-a pensionat în 1989, îi place să stea de vorbă cu oamenii. Ori de câte ori îl salută cineva pe stradă, sau îl întreabă ce mai face, Helmi, cum îl alintă soția sa, are timp pentru a răspunde. Pentru că, așa cum cum spune chiar el, este un om popular. Atunci când este interpelat, umorul și explicațiile îi rămân la înălțime, și viteza de reacție a răspunsurilor, te lasă fără cuvinte.

Cel mai longeviv locuitor al comunității săsești din Reghin, Nösner Helmuth-Emil, provine dintr-o familie care s-a stabilit în oraș în 1880, când bunicul său, Nösner Ernst Friedrich s-a mutat din Mediaș, pe un post de funcționar în cadrul Primăriei din Reghinul Săsesc în mandatul primarului Goller Michael Georg. De-a lungul celor aproape 140 de ani de existență, familia Nösner a dat Reghinului și României, o mulțime meseriași și intelectuali începând de la măcelari – mezelari, ceasornicari, curelari, tăbăcari, până la, ingineri, agricultori ori funcținari, un primar și chiar un medic în Brazilia.

Helmut Nösner este un fenomen al naturii, care peste patru luni va împlini 91 de ani, și care, în ciuda vârstei și a bolilor care le are, aproape zilnic este văzut pe străzile Reghinului, fără însoțitor și dovedește că e greu de destabilizat. În ciuda faptului că este diabetic de peste 50 de ani, pensionar de 30 de ani, a suferit 7 infarcturi, un atac cerebral, a fost operat de cinci ori până în prezent pentru afecțiuni oculare și azi mai vede cu un sfert de ochi, știe să împărtășească minunea și recunoștința că se află încă aici.

Domnul Nösner rămâne un patriot local veritabil, care nu a crezut că emigrarea în străinătate, poate să îi ofere mai multe satisfacții și bucurii, decât țara și orașul natal. Chiar dacă de-a lungul vieții a călătorit, nu doar prin țară, dar și în străinătate, vizitând : RDG, RFG, Ungaria, Austria, Iugoslavia și Italia, s-a bucurat ca orice turist de vacanță, însă niciodată nu a fost tentat să emigreze, fiindcă și-a iubit prea mult rădăcinile, orașul în care s-a născut și părinții. Totodată nonagenarul mi-a povestit că, a fost primul locuitor al Reghinului care și-a cumpărat un autoturism Dacia 1300, în anul 1969, care avea la bază modelul Renault 12 și pe care a achiziționat-o din primul lot de fabricație, direct de la Uzina Dacia de la Mioveni.

De curând reghineanul a aniversat 65 de ani de căsnicie, alături de iubirea vieții sale, învățătoarea pensionară Ioana Nösner (născută Crăciun) din Luier și privind în urmă mărturisește că se simte un om binecuvântat de Dumnezeu pentru că a trăit o viața cu toate bucuriile și necazurile ce îl definesc pe un om.

Ida Jozsefina Nösner una dintre cele mai frumoase femeii din Reghinul Săsesc sau femeia care și-a vândut toate bijuteriile pentru a se putea întoarce din refugiu acasă !

Ida Jozefina Wellman, s-a născut la data de 25 decembrie 1903 în Reghinul Săsesc într-o familie cu zece copii, fiind cea mai mare fiică a tăbăcarului Samuel Wellman Samuel Traugot (1876 – 1950) și a Idei Schneider (1886-1967 ) de pe strada Toamnei. Printre frații și surorile Idei s-au numărat: Wellman Irene fotograf refugiată și stabilită în America (căsătorită Hugo), Wellman Erna (1909 – 1977), Wellman Ema (măritată Pop), Welman Kurt, marochiner și Wellman Friedrich tăbăcar.

Ida Jozsefina Wellman era considerată una dintre cele mai frumoase femei din Reghin din perioada interbelică. Era înaltă, foarte delicată cu părul șaten și avea niște ochi căprui foarte frumoși.

S-a căsătorit la 19 ani cu măcelarul Emil Gustav Nosner proprietarul unei carmangerii din Reghin, un vânător pasionat și crescător de câini de vânătoare foarte cunoscut în Ținutul Reghinului care în perioada interbelică a ajuns să vândă câini din rasa foxterieri chiar și regelui Carol al II-lea.

Din căsnicia lor s-au născut trei copii : Gherda, Dora și Emil-Helmuth dar pe când să apuce să se bucure de viață Ida și Emil au primit vestea Loviturii de stat de la 23 august 1944, când regele Mihai I a decis demiterea și arestarea lui Ion Antonescu, prim-ministrul României și „Conducătorul Statului”, a dispus încetarea imediată a colaborării României cu Puterile Axei și începerea tratativelor de armistițiu cu Aliații și de colaborare militară cu Uniunea Sovietică. În aceste condiții în care trupele sovietice au ocupat România, la fel ca mulți din sașii din Transilvania și o parte din familia Nosner a fugit din calea Armatei Roșii. Pentru cei rămași în România au urmat încadrarea în Detașamente de muncă obligatorie și deportări în Uniunea Sovietică și în Bărăgan.

Emil Gustav Nösner a fost înregimentat în Armata Ungară și pus să păzească un pod din oraș să nu fie dinamitat iar Ida și cei trei copii : Gherda (21 de ani), Dora (19 ani), Helmuth – Emil (17 ani) s-au refugiat din Reghin pe data de 16 septembrie 1944 cu ajutorul unui plutonier din Detașamentul Armatei Germane încărtiruit în casa lor care le-a pus la dispoziție câteva locuri într-un camion militar în retragere până la Șomcuța Mare.

Dar pentru că frontul a înaintat și Reghinul a fost ocupat în luna octombrie dinspre comuna Iernuțeni Ida și-a luat copiii și a fugit în Germania, la Wichmar în Landul Thuringen. Au călătorit cu o mașină din Șomcuța până în Ungaria la Debrețin, de unde după câteva zile și au continuat itinerarul cu o garnitură de tren până în orașul Budaörs, iar după încă o zi de călătorie au ajuns în Austria. Acolo reghineanca a stat o zi în tren cu copiii ei după care au fost transportați în Germania în Landul Thuringen și repartizați în Cambug și apoi în localitatea Wichmar. Au locuit acolo până în 1945 la o familie unde Ida și fiicela sale Gherda și Dora au muncit în agricultură iar fiul Hemuth-Emil a lucrat ca ucenic la o fabrică de piele. În Wichmar s-a reunit și familia Nosner după ce Emil Gustav a dezertat din armata ungară și prin intermediul unor rude din Austria și-a găsit soția și copii. Acolo au fost ocupați de Armata Americană iar mai târziu de Armata Sovietică care i-au eliberat să meargă acasă dar după ce au stat o săptămână închiși într-un lagăr din Jena.

Ida împreună cu soțul Gustav-Emil și copiii Gherda, Dora și Helmuth-Emil s-au urcat într-un tren cu care să poată ajunge acasă în România. Au călătorit pe ruta Slovacia, Bratislava, după o staționare de câteva zile și-au continuat drumul până în Ungaria unde Ida Nösner și-a vândut toate bijuteriile personale, cerceii și inelele pentru a face rost de bani să poată ajunge acasă cu familia în siguranță. Au ajuns după multe peripeții în România însă bucuria nu a durat mult fiindcă acolo familia Nösner a fost închisă timp de 30 de zile într-un lagăr pentru simplul motiv că erau etnici sași. După eliberare au găsit un tren care staționa și în gara Reghin unde au ajuns pe 13 septembrie 1945.

Ida și Emil Gustav Nösner au luat viața aproape de la zero fiindcă și-au găsit casa ocupată de o familie a unui fost ucenic al măcelarului și aproape tot mobilierul din reședință furat. S-au luptat să își recupereze casa și să își recapete liniștea de altădată a familiei însă pentru Ida nu a fost de lungă durată fiindcă pe când se bucura că este bunică și are un nepoțel dintr-o zgârietură la sân care părea un accident banal a dus la extinderea unui cancer mamar. Fiindcă nodulul a fost descoperit prea târziu de Dr. Maria Nicoară, soția chirurgului Eugen Nicoară, frumoasa reghineancă nu a mai putut fi salvată și s-a stins din viață, la doar 50 de ani. A fost înmormântată pe data de 26 martie 1954 de preotul Rudolf Hartmann în Cimitirul Săsesc din Reghin unde de 65 de ani își doarme somnul de veci.

Fie-i memoria binecuvântată!