Conform Cărţii sinagogilor din România, prima sinagogă din Reghin a fost construită în anul 1863. În urmă cu 163 de ani comunitatea evreiască a reușit să își ridice prima casă de rugăciune şi primul rabin a fost Pollak Hillel (1866-1908). Până atunci comunitatea evreiască îşi desfăşura activitatea destinată celebrării cultului mozaic într-o casă închiriată.
Pollak Hillel a fost numit primul Rabin al comunității de izraeliți din Reghinul Săsesc în anul 1850 şi a predicat în Sinagoga din Strada Şcolii Nr. 18 până la moartea sa în 1893.
Rabinul Pollak a fost un discipol principal al lui Chatam Sofer, care a fost numit „Kodesh Hillulim” de către rabinul său.
În perioada în care Pollak Hillel a condus destinele evreilor din Reghin, comunitatea a reuşit cu zelul care o caracteriza să-şi edifice “o şcoală cu două clase şi doi învăţători plătiţi cu câte 300 de florini de către părinţii şcolarilor.
În anul 1908 a înființat o Asociație de Întrajutorare pentru pentru sprijin de Înmormântări pentru evreii săraci din Reghin.
Comunitatea a ajuns ca în perioada interbelică să dețină în oraș cimitir propriu, școală cu predare în limba idiș, sinagogă, magazine, ateliere de croitorie, băi comunale, mori, diverse fabrici începând de la cele de cherestea, până la fabrici de săpun, spirt, şampanie şi terminând cu de brânzeturi), depozite de mărfuri, puncte de sacrificare animală, casă de cultură și nu în ultimul rând o organizație de partid.
Nu am reuşit să aflăm exact anul în care a fost vândută fosta sinagogă din Reghin însă în anul 1992 exista un proprietar care anunţa prin intermediul unui anunţ din ziar că încercă transformarea clădirii destinată celebrării cultului mozaic (evreiesc), servind drept casă de rugăciune și templu, într-un muzeu.
Nu ştim de ce nimeni nu a fost interesat de această propunere nobilă în fond şi la urma urmei ?
Cert este că ulterior fosta sinagogă a fost scoasă la vânzare de către o bancă şi a fost achiziţionată de o famile de bună credinţă din Reghin.
Astăzi clădirea este folosită ca spațiu comercial de vânzare a hainelor şi a fost timp de mai mulţi ani de vânzare.