CERERE CĂTRE CASA REGALĂ A ROMÂNIEI PENTRU RĂSPLĂTIREA LOIALITĂŢII FAŢĂ DE REGE ŞI FAŢĂ DE ŢARĂ A PRIMARULUI IOAN POPESCU DIN REGHIN !

Dacă colonelul August von Spiess, Maistru de Vânătoare al Casei Regale a rămas în istoria picanteriilor cinegetice din România ca fiind primul vânător care i-a donat un crocodil Regelui Mihai, primarul Reghinului Ioan Popescu a rămas cunoscut în istorie ca mentorul Regelui Mihai în materie de vânătoare. Indiscutabil, Ioan Popescu rămâne un reper de prim ordin pentru patrimoniul cinegetic al Transilvaniei. Deşi a fost avocat de profesie şi timp de 14 ani primarul oraşului Reghin din Transilvania de Nord a fost totodată şi un mare împătimit al vânătorii care a dobândit o serie de trofee medaliate la expoziţiile de profil naţionale şi europene şi două decoraţii regale.
Pe lângă aceste merite Ioan Popescu mai are unul, este omul care l-a iniţiat în tainele vânatului pe viitorul Rege Mihai al României în calitate de administrator al Domeniului de vânătoare al Casei Regale a României de la Lăpuşna, şi în revirul de la Sovata de care a răspuns mulţi ani la rând. În perioada 1924-1940, Ioan Popescu a organizat zeci de partide de vânătoare pentru cei trei regi ai României, începând de la Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen, la regele Carol al II-lea şi terminând cu regele Mihai I. Prin prisma funcţilor sale Ioan Popescu de-a lungul anilor a fost obligat de fişa postului să răspundă de siguranţa şi bună-dispoziţia unor personalităţi de talie internaţională şi naţională invitate de Casa Regală a României la partide de vânătoare precum: regele Alexandru al Iugoslaviei cumnatul regelui Carol al II-lea, Alteţa Regală Principele Friederich I. De Hohenzollern, Maxine Ducroq, preşedintele Consiliului Internaţional de Vânătoare din perioada interbelică, Pedro de Prat y Soutzo ministrul al Spaniei în România şi fost ministru plenipotențiar la La Paz, marele maestru al vânătorilor regale Antoniu Macionyi, generalul Constantin Ilasievici – Mareşalul Palatului, Baronul Hallberg secretarul principelui Friederich de Hohenzollern, D. Dimnik maestru de vânătoare al Curţii Regale Iugoslave, colonelul August von Spiess directorul Vânătorilor Regale, Eugen Bianu inspector de poliţie, Şeful Siguranţei, Ştefan Boer inspector regal de vânătoare, avocatul Ionel Pop (nepotul politicianului Iuliu Maniu), Ieronim Stoichiţă şi mulţi alţii.
Într-una din aceste partide de vânătoare, mai precis în toamna anului 1935, Ioan Popescu l-a condus pe cărările vânătorești ale sălbăticiei culmilor Gurghiului, şi pe tânărul Mihai care era pe atunci „Principe al României” care şi-a adjudecat atunci primul trofeu de cerb şi care a ajuns în mai puţin de cinci ani să tragă cu arma chiar mai bine decât tatăl său. Regele Mihai a moștenit această pasiune de la bunicul său, regele Ferdinand, cel care a reformat vânătoarea din România. Încă de copil, Alteţa Sa Mihai, l-a însotit pe tatăl său, regele Carol II, la majoritatea vânătorilor organizate pe terenurile regale. Aşa l-a cunoscut şi pe primarul Ioan Popescu care i-a devenit mentor în materie de vânătoare şi de care l-a legat o prietenie destul de lungă plină de peripeţii în perioada interbelică şi chiar şi în perioada comunistă când autorităţile Statului i-au permis lui Popescu să-l viziteze în exil pe fostul Rege din motive rămase neelucidate până azi, pentru opinia publică.
De încrederea de care s-a bucurat Ioan Popescu din partea Regelui Mihai, stau mărturie mai multe documente din arhivele mureşene, există chiar şi o procură dată de fostul rege pentru a-l reprezenta în unele eventuale litigii, pe care acesta din urmă ar fi putut să le aibă cu statul român. Se spune că inclusiv ultimul Revelion sărbătorit de Regele Mihai în România a fost în compania primarului Ioan Popescu la Reghin într-o casă de pe strada Vânătorilor la care au fost serviţi de o bucătăreasă renumită, mama unui viitor deţinut politic dar despre acest subiect voi scrie într-un material viitor. Dincolo de toate comentariile sau speculaţiile existente la adresa lui Ioan Popescu sau Agentul „Hubertus” numele conspirativ sub care a încercat să-l racoleze Securitatea, acesta a rămas un om de onoare, care a dat dovadă de curaj şi bună-credinţă.
Ioan Popescu era depozitarul unor informaţii deosebit de valoroase şi a fost unul dintre cei mai inteligenţi deţinuţi politici care nu s-a lăsat manipulat de Securitate. În ciuda tuturor promisiunilor făcute de foşti securişti, Ioan Popescu la luat pe „NU” în braţe şi s-a prefăcut că e „ineficient” motiv pentru care la scurt timp a fost scos din evidenţa informatorilor, dar „a rămas într-o cartotecă specială” vorba regretatului istoric, Nicolae Balint. A rămas cel mai longeviv primar din istoria Reghinului şi unul dintre cei mai mari vânători din istoria României, care a avut o demnitate pe care o întâlnești doar la marile personaje istorice, care a preferat să moară sărac și într-un anonimat sumbru, decât să își trădeze regele și Casa Regală a României, pe care a slujit-o timp de 27 de ani cu o loialitate exemplară !
Pentru toate sacrificiile făcute de Ioan Popescu pentru rege şi ţară pentru care i-au fost Naţionalizată casa şi bunurile confiscate şi apoi pentru toate suferinţele şi umilinţele îndurate în închisorile : Târgu-Mureş, Ghencea, lagărul Coasta Galeşu şi închisoarea Oneşti, rog Casa Regală a României să analizeze cererea mea şi să facă toate demersurile necesare pentru a i se conferi o decoraţie „post-mortem” pentru contribuţiile aduse de acest om în slujba Casei Regale a României în perioada 1923-1940 în calitate de administrator al Domeniului Regal de la Lăpuşna de pe Valea Gurghiului şi Revirul din Sovata din judeţul Mureş şi în special pentru rolul pe care l-a avut în cazul pazei, colecţiei de tablouri de mare valoare din Palatele Sinaia şi Bucureşti ascunse în perioada 1943-1946 în pădurea din Troiaş-Săvârşin de pe Domeniul Regal de la Săvârşin din judeţul Arad.
A consemnat Matei R. Mihai