Cine a fost primul prefect român al județului Mureș, după Unirea de la 1918?
În anul Centenar al Marii Uniri, site-ul viselenuautermenlimita.ro vă prezintă biografia primului prefect român, de după marele act istoric al Unirii Transilvaniei cu Patria mamă. Dr. Ioan Vescan a fost una dintre cele mai reprezentative personalități ale județului Mureș, din ultimii 100 de ani, și singurul politician care a fost investit de trei ori în demnitatea de prefect, din istoria instituției. A fost ales senator în Parlamentul României, președintele Partidului Național Țărănesc, Organizația Mureș, consilier județean și nu în ultimul rând a fost distins cu Ordinul „Ferdinand I” în gradul de Ofițer, cu Ordinul „Coroana României” în grad de Cavaler, cu „Steaua României” și grad de Comandor, pentru merite deosebite la realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, și pentru instalarea administrației românești în Transilvania.
Acum 100 de ani, avocatul Ioan Vescan devenea primul prefect român la conducerea județului Mureș-Turda
Ioan Vescan s-a născut pe data de 22 august 1877, în satul Viișoara, într-o familie de țărani ortodocși, numele mamei sale fiind Ana și al tatălui, Ioan. Părinții săi au mai avut încă 4 copii. După școala urmată în satul natal, deși a dorit să studieze la liceul din Aiud, datorită necunoașterii limbii maghiare a urmat cursurile celui din Blaj. Mai târziu, după perfecționarea abilității de a vorbi maghiară, a urmat cursurile Facultății de Drept din Târgu Mureș și, apoi, a obținut doctoratul în Drept, la Cluj, unde a fost bursier al Fundației Gojdu care oferea burse de studii românilor ortodocși din Transilvania și Ungaria.
În acest timp, s-a implicat în mișcarea pentru drepturile sociale, politice și culturale ale românilor transilvăneni.
În Primul Război Mondial s-a înrolat voluntar în Armata Austro-Ungară și trimis să lupte pe Frontul de Răsărit, cu gradul de locotenent. În decembrie 1916 a căzut prizonier. Ajuns în lagărul de la Darnița, lângă Kiev, a participat la constituirea Corpului de Voluntari Ardeleni, devenind unul dintre fruntașii acestuia, care a semnat manifestul, considerat prima declaraţie de unire.”Noi, ofiţerii, gradaţii şi soldaţii români de neam, jurăm pe onoare şi conştiinţă că voim să luptăm în Armata Română pentru dezrobirea ţinuturilor noastre româneşti de sub dominaţia Austro-Ungariei şi pentru alipirea lor cu România (…) Pentru acest ideal ne punem în cumpănă tot ce avem, viaţa şi averea noastră, femeile şi copiii noştri, viaţa şi fericirea urmaşilor noştri. Şi nu ne vom opri, până ce nu vom învinge ori vom pieri”, se preciza în document.
În februarie 1917, Corpul Voluntarilor a fost recunoscut de autorităţile române, iar câteva luni mai târziu, ardelenii şi bucovinenii sunt trimişi pe front, în Moldova, să lupte contra nemţilor.
În 3 iunie, Ioan Vescan și ceilalți voluntari au primit ordinul de misiune și trecerea graniței spre România, iar în 7 iunie 1917 au ajuns la Iași, unde au depus jurământul militar în fața regelui Ferdinand I, jurământul de credință față de țară și acolo s-a jucat prima horă a României, pe platoul de la Iași.
Așa a ajuns voluntarul Ioan Vescan, un avocat necunoscut la aceea dată să participe, în calitate de locotenent al României, în luptele de la Mărăști, Mărășești și Oituz, care au avut loc loc în lunile iulie și august, 1917, în urma cărora a fost avansat la gradul de căpitan.
Odată cu trecerea Transilvaniei în componența României, a participat la impunerea administrației românești în aceasta provincie și a fost numit prefect al județului Mureș-Turda.
Primul mandat de prefect a fost doar de un an, după care, la alegerile parlamentare din 1922, a fost ales senator în Parlamentul României, până în 1926. În același an era acționar principal al Băilor Sărate din Sovata, unde a primit-o personal pe Regina Maria, care a venit la o cură de tratament, însoțită de colonelul Nicolae Rădescu (ultimul prim-ministru al unui guvern român liber, înainte de instaurarea regimului comunist în România) și principesa Ileana a României sau cu altă ocazie l-a primit pe Iuliu Maniu, fondatorul Partidului Național Țărănesc și Prim-Ministru al României, în mai multe rânduri.
La alegerile din 1926 a fost ales totodată consilier județean, pe un mandat de doi ani, și, în paralel, în 1927 a fost ales președinte al Partidului Național Tărănesc, Organizația Mureș, funcție care a deținut-o aproape 20 de ani.
În 1928 a fost numit din nou prefect de Mureș, funcție pe care a deținut-o până în anul 1931. Apoi, în 1932, a fost numit pentru a treia oară prefect, până în 1933.
După această perioadă, Ioan Vescan a activat ca și membru în conducerea Consiliului avocaților din Baroul Mureș și membru al Uniunii Avocaților din România.
A fost, de asemenea, un fruntaș al Partidului Național Român și, mai apoi, al Partidului Național Țărănesc.
În octombrie 1927 a fost ales președinte executiv al organizației Mureș a P.N.Ț., funcție care a deținut-o până la moartea sa.
În perioada interbelică, avocatul a contribuit la ridicarea celor două Catedrale -Ortodoxă şi Catolică – din Târgu-Mureș, prin acțiuni filantropice.
Din ziarul ,,Glasul Mureșului” din luna octombrie a anului 1935 aflăm că Ioan Vescan a fost numit membru în Comitetul Căminului de Ucenici din Târgu-Mureș și președinte al Ligii Antirevizioniste din județul Mureș.
Mânat de glasul sângelui și al credinței sale strămoșești, Ioan Vescan a ridicat în anul 1936 o biserică în satul său natal Viișoara, la care a contribuit cu suma de 1.200.000 de lei (o sumă colosală pentru acele vremuri), în timp ce toți sătenii au contribuit în total cu 240.000 de lei.
Ziarul Renașterea din Cluj titra pe prima pagină în numărul din 18 octombrie 1936 că ,,Ioan Vescan a fost convins de adevărul: credința fără fapte moartă este. Toate acestea le-a făcut fără a trâmbița, fără a-și crea o aureolă, numai pentru amintirea părinților săi și pentru a mulțumi lui Dumnezeu pentru tot ce i-a dat bun și rău în această viață”.
Conform cărții ,,Alegerile Parlamentare din Județul Mureș 1919-1939” semnată de Traian Bosoancă și Ilarie Gh. Opriș, la alegerile parlamentare din 20 decembrie 1937, Ioan Vescan a candidat pe lista Partidului Național Țărănesc, împreună cu Dr. Ioan Bozdog, Dr. Anton Dorgo, Ioan Vancu, farmacistul reghinean Victor Mera și Gheorghe Șuteu. Partidul a obținut, la nivel de județ, 5561 de voturi, un procent de 13,06% și un mandat de deputat pentru dr. Ioan Vescan.
În urma Diktatului, avocatul-prefect a dus drapelul Ligii Antirevizionistă în comuna sa natală, Viişoara, de lângă Turda, apoi s-a refugiat la Brașov, unde a continuat lupta de eliberare a Ardealului, fiind ales preşedinte al refugiaţilor şi expulzaţilor din Ardealul de Nord. Fapt consemnat și de către dr. Eugen Nicoară în memoriile sale, cu privire la un bombardament la care a fost supraviețuitor, împreună cu avocatul Ioan Vescan, din care citez : În ziua de Sfintele Paști (a anului 1944 )eram în biserica din centrul Brașovului. Pe la orele 11.00 au început să sune sirenele. Lumea din biserică a intrat în panică și a fugit, a ieșit afară. Zadarnic le-am spus că aici suntem în locul cel mai bun. Un singur preot a rămas și am spus să continue serviciul divin, că eu voi da răspunsuri cuvenite. Nu am rămas decât patru persoane în biserică: preotul în altar (protopopul Ștefan Rusu de la Târgu-Mureș), Vescan Ioan (fost prefect al județului Mureș-Turda), Dr. Suru, medic veterinar și eu”. Ceea ce dovedește încă o dată că Ioan Vescan a fost un mare creștin și un mare român la care patriotismul și curajul a fost integral și nu drămuit, în funcție de conjunctură, interese meschine ori frică.
Ioan Vescan s-a stins din viață pe 30 martie 1946 la Cluj, la vârsta de 68 de ani, înainte de ultimele alegeri parlamentare în Regatul României, astfel nu a mai apucat să vadă instaurarea regimului comunist care dacă l-ar fi prins în viață l-ar fi transformat în deținut politic într-o închisoare de exterminare a elitelor, sub tortură. Avocatul a fost înmormântat într-o criptă din Biserica ortodoxă din Viișoara ce partă hramurile „Sfântul Ioan Botezătorul și Sfânta Ana și pe care a ctitorit-o. Azi, o stradă din Târgu-Mureș poartă numele său, iar în anul 1998 a fost dezvelit un bust al său în fața lăcașului de cult unde își doarme somnul de veci.