Cine sunt Cetățenii de Onoare al Municipiului Reghin?

0

Cine sunt Cetățenii de Onoare al Municipiului Reghin?

Titlul de „Cetăţean de Onoare” al Municipiului Reghin” reprezintă cea mai înaltă distincţie acordată de către Consiliul Local Municipal, în temeiul întrunirii cumulative a condiţiilor prevăzute de un regulament al instituţiei şi a cel puţin unuia dintre următoarele criterii: candidaţii trebuie să fie personalităţi cu recunoaştere naţională sau universală care şi-au pus amprenta asupra dezvoltării municipiului şi a imaginii acestuia; personalităţi care prin realizările lor, au contribuit la prestigiul Reghinului, în ţară şi în străinătate; persoane care prin acţiunile lor dezinteresate (donaţii, acţiuni umanitare) au determinat o îmbunătăţire simţitoare a condiţiilor de viaţă a locuitorilor din municipiul nostru; să fie sportivi locali care au obţinut rezultate deosebite în competiţii naţionale şi internaţionale şi persoanelor care au dat dovadă de acte de curaj şi devotament în slujba comunităţii. Consiliul Local a acordat primul titlu de “Cetăţean de Onoare” al Reghinului în 1997, astăzi numărul lor ajungând la 34 de personalităţi mai mult sau mai puţin cunoscute. Din 10 iulie site-ul “viselenuautermenlimita.ro” vă prezintă un serial intitulat ,,Cine sunt Cetăţenii de Onoare ai Reghinului”? în care vă vom prezenta biografiile celor care au primit nobila distincţie în viaţă şi post-mortem, ce profesii au avut acești oameni și care au fost cele mai însemnate fapte ale lor.


VA URMA!

 

 

 

 

 

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *