Comemorare Natalia Gliga : 2 ani de la trecerea în eternitate a Nataliei Gliga
Am ţinut azi un moment de reculegere și de recunoștință pentru artista Natalia Gliga un simbol al folclorului autentic ardelenesc şi al Văii Gurghiului, Natalia Gliga, (eleva „reginei cântecului românesc” Maria Tănase) care împreună cu solistul Ion Luican au format primul duet muzical din istoria folclorului românesc, înainte de apariţia lui Ion Dolănescu şi Irina Loghin. Am aprins o lumanare pentru sufletul celei adormite întru viaţa cea veşnică şi chiar dacă e dureros să îmi amintesc de această personalitate la timpul trecut amintirea doamnei Natalia Gliga este prea preţioasă pentru mine ca să o uit vreodată. Azi se împlinesc 2 ani de cand ne-a părăsit iubita interpretă de muzică populară, Natalia Gliga, originară din Caşva care s-a stins din viaţă în urma unei comoţii cerebrale. Artista a fost găsită fără suflare, în dormitor, căzută lângă pat în noaptea de 14 spre 15 iunie a anului 2018 de către soțul artistei, istoricul, Dumitru Vasi – Șoimoșan care a plecat şi el la cele veșnice pe 25 martie 2020 de dorul celei cu care și-a unit destinul în 1985.
Natalia Gliga a imprimat de-a lungul carierei de 34 de ani, 7 albume pentru Casa de Discuri «Electrecord», a avut un repertoriu de peste 300 de piese cântate în 12 limbi și a susținut turnee în toată România şi în ţări precum: Franţa, Germania, Austria, Bulgaria, Elveţia, Republica Moldova şi Ungaria plus zeci de interviuri radiofonice şi apariţii TV. Am studiat de multe ori fotografiile personale ale artistei din perioada sa de glorie când era invitată chiar de preşedintele ţări Nicolae Ceuaşescu să susţină recitaluri în cadrul unor recepţii de gradul 0 pentru şefii celor mai importante state din lume care îi avea invitaţi.
A ajuns să fie considerată o voce strălucită, poate printre cele mai bune ale timpului său şi chiar dacă a murit neîmpăcată că Gurghiul nu a desemnat-o „Cetăţean de Onoare” al comunei sale natale a făcut-o Hodacul cât era încă în viață. A preţuit la maximum creativitatea și originalitatea. Influențele nu se pot evita, dar în toate încercările sale de a scrie romanţe şi cantece de folclor şi-a propus să fie originală, atât ca text cât şi ca linie melodică. A fost o membră distinsă a Uniunii Compozitorilor din România şi a Uniunii Interpreţilor din România şi poate nu întamplător este singura solistă de muzică populară pentru care maestrul Gheorghe Zamfir a compus o simfonie, după piesa acesteia “Struguraş cu boabe multe”.
A fost solista cu cel mai inocent suflet din generația de aur a folclorului românesc, pe care niciodată nu am auzit-o să îşi vorbească de rău un coleg de scenă şi care se bucura de fiecare dată când vedea la televizor debutanţi care băteau cu stăruință la porțile afirmării în muzica populară. A dat sfaturi la zeci de tineri interpreţi şi a lăsat mai multe soliste să îi cânte melodiile fără să aibă pretenţii financiare, ba din contră i-a iertat şi pe soliştii care i-au plagiat piesele plecand spre o lume mai bună cu dragostea românilor în suflet. A fost o doamnă a cântecului popular românesc cu un real talent și cu o mare capacitate de a vibra la unison cu publicul său. Anul acesta, dacă ceasul său biologic nu s-ar fi oprit, solista ar fi împlinit 79 de ani.
Mi-e dor de duminicile în care mergeam în vizită la doamna Natalia Gliga la o şuetă despre sensul vieţii despre întâmplări paranormale, telenovele indiene, muzică, credinţă şi recunoştinţă…Într-o zi am găsit-o în afară curţii de pe strada Spitalului ajutând o bătrână care îşi „pierduse casă” şi dormea în Pădurea Rotundă. Artista îi oblojea rănile femeii care căzuse în faţa porţii sale îi ştergea sângele de pe piciorul schilod şi apoi i-a adus de măncare să nu se deshidrateze şi a servit-o cu apă… Asta este doar un gest de omenie de pe scara de aur a faptelor sale bune fiindcă iubirea de semeni şi onestitatea Nataliei Gliga nu aveau limite. Am admirat-o întotdeauna pentru principiile sale pentru morala creştină în care a trăit şi pentru pacea şi liniştea pe care o avea în suflet. Mi-a dat multe lecţii de viaţă şi una a fost asta: că nu poţi răsplăti bunătatea dar poţi fi bun la rândul tău cândva, undeva pe parcusul vieţii faţă de oameni, în faţa cărora nu vei avea nici o obligaţie.
Binecuvantată să-i fie memoria !
A consemnat Matei R. Mihai
About Author
