Comemorarea unui centenar local, Vasile Luca sau omul care a fost la un pas de a atinge pragul vârstei de 102 ani !
Vasile Luca s-a născut în urmă cu 111 ani în familia lui Petru Luca din Filpișul Mic și Ana Bota din comuna Poarta. A trecut prin două războaie mondiale, cinci regimuri politice, a prins patru regi şi cinci Șefi de Stat, nu a umblat nicio zi la şcoală, dar pentru aceea a trăit mai mult decât 99% din intelectualii din România cu teze de doctorat și cu funcții care nu au avut niciodată grija zilei de mâine.
S-a născut la 11 iunie 1907 în același an în care a izbucnit Răscoala țărănească de la Flămânzi, despre care elevii învață azi la orele de istorie. La 4 ani a supraviețuit miraculos unei tornade care a făcut ravagii în Reghinul Săsesc și în satul său natal când mai multe gospodării au rămas fără acoperiş și în urma căreia mai mulți oameni și-au pierdut viața. La începerea Primului Război Mondial, Vasile Luca avea 7 ani, la Unirea din 1918, avea 11 ani și în al Doilea Război Mondial, când a fost trimis să își apere țara avea 35 de ani. La instalarea comunismului în România împlinise, 40 de ani, la Revoluția din Decembrie 1989, se apropia de 83 de ani, în 2007 după ce a împlinit 100 de ani s-a înscris în Partidul Noua Generație-Creștin Democrat din România și s-a stins din viață la 102 ani fără două luni la scurt timp după ce NASA a lansat telescopul Kepler pentru a căuta planetele extrasolare din Calea Lactee.
Vaile Luca s-a căsătorit în 1932 cu Ioana Pop (1909-1982) din Socolul de Câmpie, a avut patru copii şi a luptat pe front în cel de-al Doilea Război Mondial din 1942, până în 1945, în armata maghiară cu care a traversat pe jos Germania, Italia, Franţa, Austria şi Rusia. Îmi amintesc ce-mi povestea odată, cum că în război nu e ca-n filme ”În realitate nu auzi niciodată glonţul care se îndreaptă către tine, dar, cel care şuieră, ştii că merge mai departe”. Nea Luca spunea că a dormit pe front prin păduri în corturi, prin zăpadă, a îngropat zeci de camarazi şi a fost la un pas de moarte de multe ori în patru ani cât am luptat în cel de-al Doilea Război Mondial. A fost atins de o schijă la genunchi şi a purtat o cicatrice toată viața însă nu a făcut o tragedie din asta pentru că spunea el „Țara avea nevoie de oameni, era război și atunci să lupți pentru țara ta era o onoare”. Spunea că nu i-a plăcut niciodată să meargă la doctor, credea mai mult în biserică și în puterea credinței.
De-a lungul vieţii, omul care a depășit pragul unui secol de existență a fost slugă, cioban, colectivist şi om de serviciu la o şcoală din Bucureşti. În 1982 a rămas văduv şi din 1995 s-a mutat la Reghin la fiica sa Olivia, în cartierul Iernuţeni, unde a mai trăit 14 ani, trecând la cele veșnice în anul 2009 cu două luni înainte de a împlini 102 ani. Nea Luca a participat la propriul său centenar când a devenit și cel mai vârstnic membru al unui partid politic din România. A fost membru în Partidul Creştin Noua Generaţie, condus de Gigi Becali, deși acest statut nu l-a făcut nici mai mare nici mai mic, el a rămas același om de onoare, jovial și prietenos.
Centenarul a avut 4 copii, 10 nepoţi şi 11 strănepoţi. Ultima oară l-am vizitat pe nea Luca, cu prietenul meu poetul și gazetarul Mugurel Pușcaș, eu am scris un articol pentru Cotidianul ”Zi de Zi” iar el pentru suplimentul Gazetei Reghinului, ”Noi nebănuite trepte”. Era undeva în luna martie a anului 2008 și reghineanul, în ciuda apăsătoarei vârste, era într-o formă bună, am povestit o mulțime de lucruri, de la politică la istorie și până la bancuri cu doctori și sfaturi în materie de femei. Nu era complexat de nimic din ce nu avea. Era fericit în lumea lui. Era un om împăcat cu viața. Singurul lucru care îl deranja, era telefonul fix care nu avea ton și ne-a rugat să îi facem o favoare, să sunăm unul dintre noi la Deranjamente. Spre final parcă a insistat să se despartă de noi pe fondul unor cuvinte calde motivând că s-ar putea să fie ultima oară când îl mai vedem pentru că ”acuma de omenie am trăit destul”. Și așa a fost!.
Dumnezeu să-i dea odihna veșnică în Împărăția Sa. A fost un om simplu, dar de mare caracter, care a mulțumit divinității pentru fiecare zi din viața pe care a trăit-o aici pe pământ. Sunt convins că nu întâmplător a trăit un secol și că astăzi este un înger undeva în univers, care plutește spre alte dimensiuni astrale căutând lumina perfectă. Nu te voi uita niciodată!
Robert Matei
About Author
