Competiție de Teqball sprijinită de Inspectoratul Școlar Județean Mureș

0
isj2

Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Mureș reprezentată prin prof. drd. Sabin-Gavril PĂȘCAN, inspector școlar general și prof. ILLÉS ILDIKÓ, inspector școlar general adjunct, în baza parteneriatului existent între Inspectoratul Școlar Județean Mureș și Asociația Club Sportiv Teqball Mureș, a participat în cursul zilei de 31 martie 2021 la competiția de Teqball desfășurată la Liceul Tehnologic „Domokos Kazmer” din Sovata.

Asociaţia Club Sportiv Teqball Mureș, reprezentată de domnul Teodor LUCA, în calitate de președinte, are ca obiectiv principal organizarea Competiției „Romanian Teqball Challenger Series” – etapa a II-a, în perioada 23-25 aprilie 2021 și înființarea Centrului Național de Dezvoltare în Teqball din România, în scopul popularizării acestuia și în județul Mureș.

Au fost prezenți:

Gabriel-Valeriu DUNDUC, inspector școlar pentru educație fizică și sport;

Camelia IRIMIE-MATEI, inspector școlar pentru monitorizarea programelor privind accesul la educație;

Kiss Ferenc, viceprimar al orașului Sovata;

Vass Ferencz, director al Liceului Tehnologic „Domokos Kazmer” din Sovata;

Kovacs Istvan, director adjunct al Liceului Tehnologic „Domokos Kazmer” din Sovata.

Din partea Teqball România:

Luca Teodor – președinte;

Vlad Podar – director proiect;

Szántó Loránt – președintele comisiei tehnice și arbitraj;

Hajdó Nóra – jucătoare de Teqball;

Koffol Gábor – jucător de Teqball;

Lázár Zsolt – campion mondial la Teqball/proba de dublu;

Szécsi Barna – campion mondial la Teqball/proba de simplu și la proba de dublu;

Invitat special: Keresztes Zsolt/FITEQ – para teqball

În cursul zilei de 1 aprilie 2021, competiția va continua la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu-Mureș.

Integrarea acestui tip de sport este o inițiativă binevenită în rândul elevilor din județul nostru. Jucătorii (elevii) își dezvoltă abilitățile tehnice, concentrarea și rezistența la efort.

Elevii se pot bucura de aceleași beneficii pe care le aduce acest sport jucătorilor profesioniști: distracție, mișcare, dezvoltarea reflexelor, mobilității, întărirea musculaturii și scăderea în greutate.

Sportul devine mai ușor când este distractiv!


INSPECTOR ȘCOLAR GENERAL,

prof. drd. Sabin-Gavril PĂȘCAN

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *