Concert Extraordinar de Colinde la Parohia Ortodoxă Înălțarea Domnului din Reghin

Apropierea sărbătorilor de iarnă aduce veşti bune pentru credincioşii din Reghin şi din împrejurimi. Părintele protopop Valentin Vârva, a declarat pentru site-ul ”viselenuautermenlimita.ro” că Protopiatul Ortodox Român Reghin și Parohia ”Înălțarea Domnului” organizează un concert extraordinar de colinde în 10 decembrie 2017, după Sfânta Liturghie, în cadrul bisericii din strada ”Petru Maior” nr. 27. Concertul este susținut de artiștii Sebastian Stan din satul Cetea județul Alba, Oana Bogza Pintea din Cluj-Napoca și Florin Vos din Reghin. Ce au în comun cei trei artiști ? Pe lângă faptul că muzica lor este caldă și apropiată sufletului omenesc artiștii au și legături spirituale, Sebastian Stan este fiu de preot, Oana Bogza Pintea pentru pricesenele care le cântă a fost înnobilată de părinteasca apreciere a Înalt Prea Sfințitului Irineu, Arhiepiscop al Alba-Iuliei în timp ce FloRIN Vos a început să cânte prima dată în strana bisericii și este fratele cel mic al preotului Lucian Viorel Voșloban, protopop de Luduș. (R.M.)