CONTRAGREVA PROPUSĂ DE NICOLAE DARAMUS
Nicolae Daramus din Cluj-Napoca dar care trăieşte în Gura Humorului a lansat în urmă cu 15 ore o propunere inedită pe pagina sa de Facebok intitulată o „CONTRAGREVĂ” în apărarea premierului Ilie Bolojan menită să îi arate aprecierea românilor şi să-i desconspire pe hoţi, ipocriţi şi trădători de neam. În rândurile de mai jos vă prezint textul extraordinar scris Nicolae Daramuş:
„Se află în grevă magistrații, dascălii de școală, funcționarii primăriilor și silvicultorii… Adică, toți cei care, într-un fel sau altul, au beneficiat la buzunar de banii pe care corupția politică transpartinică i-a legiferat ilegitim, în fel și chip, în favoarea lor.
Ilie Bolojan s-a luat la trântă cu cei al căror spirit – abia acum nerușinat vizibil! – nu acceptă lupta dreaptă, ci cumpărarea adversarului. Or, Ilie Bolojan nu este un premier de vânzare și nici vândut unui partid.
Culmea neobrăzării este că salariații domeniilor amintite ar trebui să fie, luându-i pe rând, depozitarii dreptății, ai formării tinerilor, ai servirii cetățeanului și ai stabilității mediului natural. Dar iată: tocmai ei – magistrații, dascălii de școală, funcționarii primăriilor și silvicultorii – fac dovada că nu sunt pătrunși de ceea ce se numește ”filozofia meseriei”, de conștiința celui care practică ceva fiindcă iubește: profesia ți țara!… Și la bine, dar și la greu… Bieți nevertebrați mercantili, lipsiți de vocație!
Întrucât a fi în vocație înseamnă să faci ceva ce ai putea face cu drag toată viața, chiar dacă nu ai fi plătit, văzut, admirat…
Mă întreb așadar, este nevoie să ieșim în stradă, protestând contra protestatarilor, noi, ceilalți?… Cei care – chiar cu prețul sacrificiului propriului buzunar – îl susținem pe Ilie Bolojan, înțelegând că, după peste 30 de ani, în sfârșit, un om – rămas tot mai singur – s-a luat de piept cu corupția din România și cu profitorii săi transpartinici?…
P.S. Mulțumesc celor care veți redistribui. Numai like-urile nu ajută ideea…””CONTRAGREVĂ” în apărarea premierului Ilie Bolojan
În primele 15 ore de la publicarea articolului, postrarea a înregistrat 6,9 K distribuiri, peste 700 de like-uri şi aproape 300 de comentarii.
Sursa foto text: Facebook Nicolae Daramus