CORUL BĂRBĂTESC DE LA MOISEI CONCERTEZĂ LA REGHIN
Pe 1 noiembrie, Reghinul va răsuna în armonii de slavă și bucurie! „Avem onoarea să primim Corul Bărbătesc de la Moisei, un grup cunoscut pentru puterea și profunzimea cântării lor, care ne vor purta prin momente de închinare și inspirație.” a scris pe pagina de Facebook, Petru Cătinean pastorul Bisericii Adventistă de Ziua a Șaptea Reghin Emanuel.
Programul zilei:
Ora 18:00 – Concertul principal la Casa de Cultură „Eugen Nicoară” din Reghin, o seară de cântare și recunoștință în prezența lui Dumnezeu.
„Vă invităm cu drag să fim împreună, să ne bucurăm de frumusețea cântării corale și să lăsăm inimile noastre să fie atinse de mesajul muzicii! Intrarea este liberă.Vino și adu cu tine un prieten — bucuria e mai mare când o împărtășim!” a mai precizat pastorul Petru Cătinean.
Potrivit site-ului „https://corbarbatescmoisei.ro”, Cor Bărbătesc Moisei însumează în prezent aproximativ 45 de persoane, gata oricând de a cânta lui Dumnezeu care se autocaracterizează astfel „Considerăm acest mijloc de a ne închina Creatorului prin muzică ca fiind un dar preţios, pe care vrem să-l punem în slujba Sa. Piesle muzicale interpretate reprezintă o combinaţie între muzica clasică şi cea creştină. Preferăm latura spirituală, sacră. Repertoriul ales cu multă atenţie este destul de variat. Peste o parte din piese chiar şi timpul şi-a pus amprenta, ele fiind readuse la lumină şi interpretate din toată inima, aşa cum se cânta cândva…Veţi descoperi nişte simpli oameni care fac din cânt o plăcere. Nu profesionalismul ne caracterizează, deşi ne străduim să-l atingem, ci patosul pus în trăirea soliei.