CULISELE UNUI DESTIN FABULOS: LÁSZLÓ PERÉNYI, ACTORUL DE LA REGHIN CARE A SFIDAT ISTORIA PE SCENĂ ȘI ÎN IADUL LAGĂRELOR NAZISTE DE LA BOR
Sunt povești care par desprinse din scenariile celor mai melodramatice pelicule interbelice: o biografie marcată de strălucirea luminilor de rampă de la Budapesta, de aplauzele frenetice ale sălilor pline, dar și de umbra necruțătoare a istoriei care a transformat un star în deținut în lagărele de muncă forțată ale Germaniei Naziste.
László Perényi, născut Predics László Antal pe 23 aprilie 1910, la Szászrégen (Reghinul de astăzi), rămâne una dintre acele figuri fascinante și totuși nedrept de uitate ale lumii artistice maghiare, un nume cu rădăcini în Mureș care a cucerit marile ecrane și teatrele capitalei maghiare.
DE PE MUREȘ, PE MARILE SCENE ALE BUDAPESTEI (ȘI FARMECUL UNUI CUCERITOR)
Născut într-o familie reghineană (tatăl său fiind șef de poștă), tânărul László a purtat în el o vocație artistică pe care a cizelat-o plecând din Transilvania natală spre Cluj, iar mai apoi spre prestigioasa Academie Regală Maghiară de Artă Dramatică din Budapesta, pe care a absolvit-o în 1930.
Cu un fizic distins, o eleganță naturală și o prezență scenică inconfundabilă, Perényi a devenit rapid iubitul publicului și un adevărat cuceritor, atât în fața camerelor de filmat, cât și în viața privată. A strălucit pe scena celebrului Teatru Vígszínház și a fost una dintre prezențele efervescente ale cinematografiei din anii ’30 și ’40.
Rămân memorabile rolurile sale din pelicule de epocă precum Budai cukrászda (1935) sau Fiú vagy lány? (1946). Apogeul acestei fațete de aristocrat irezistibil pe marele ecran s-a consumat în 1942, în pelicula Halálos csók (Un sărut mortal), unde Perényi l-a interpretat magistral pe contele și prințul Giulio Pietro del’ Arotta Savelli – un rol care părea croit exact după măsura eleganței sale native.
În spatele cortinei însă, viața sa sentimentală era un spectacol în sine, la fel de intens mediatizat ca și aparițiile lui scenice. Farmecul său irezistibil i-a adus trei căsnicii răsunătoare cu femei celebre ale lumii artistice și culturale: s-a căsătorit pe rând cu actrițele Margit Árpád și Lucy Moóry, iar în 1939 a dus-o la altar pe Sári Rácz, fiica legendarului redactor și fondator al revistei Színházi Magazin.
CÂND CORTINA SE PRĂBUȘEȘTE: UMBRA LEGILOR ȘI INFERNUL DE LA BOR
Însă anii ’40 aveau să aducă o cotitură tragică. Deși se considera pe deplin integrat în viața culturală maghiară, ascendența sa familială a atras aplicarea implacabilă a măsurilor discriminatorii.
Arhitectura legislativă a excluderii începuse să prindă contur dur în timpul primului mandat de prim-ministru al lui Pál Teleki (1939–1941), perioadă în care a fost adoptată a doua lege evreiască și au fost puse bazele oficiale ale sistemului de detașamente de muncă forțată. Fără a ține cont de statutul său de stea a teatrului, de farmecul său sau de aplauzele publicului care umplea sălile, mașinăria statului l-a smuls din universul artistic.
A fost trimis pe frontul din Ucraina și, în cele din urmă, în inima coșmarului de la Bor, în Serbia – complexul minier transformat de regimul nazist (prin organizații precum Organisation Todt) într-un sistem brutal de lagăre de muncă silnică pentru alimentarea mașinii de război germane. Faptul că a supraviețuit acestui itinerar al morții și regimului criminal de la Bor este o dovadă greu de cuprins în cuvinte despre reziliența umană.
În timp ce mii de deținuți au pierit acolo sau în marșurile de evacuare care au urmat, Perényi s-a întors pe scenă după 1945. Totuși, rănile acelor ani și schimbările politice postbelice i-au frânt parcursul linear: noua realitate a epocii nu mai avea loc pentru strălucirea interbelică, actorul fiind nevoit să-și continuie cariera pe scenele teatrelor din provincie (Szolnok, Békéscsaba, Kecskemét), departe de gloria Budapestei de altădată.
S-a stins din viață în 1993, la Baja, lăsând în urmă o biografie demnă de un roman monumental – o mărturie a modului în care istoria implacabilă poate zdrobi destinul unui cuceritor al scenelor care a luminat odată o epocă întreagă.
A consemnat Matei Robert Mihai
About Author
