CUM A FOST SIMŢITĂ LA REGHIN LOVITURA DE STAT DE LA 23 AUGUST 1944 ? VĂZUTĂ DE PRIMARUL REGHINULUI ALEXANDRU NEGREA ŞI STUDIATĂ DE ISTORICUL DORIN-IOAN RUS

De curând am descoperit o revistă şcolară şapirografiată intitulată „Viaţa” editată de elevii Liceului Nr. 2 din Reghin (actualmente Liceul „Lucian Blaga”) în anul şcolar 1971-1971. În numărul 3 al publicaţiei apare un interviu realizat de eleva Tarna Hortensia cu învăţătorul Alexandru Negrea fost primar al Reghinului şi funcţionar care a deținut și calitatea de director al Aprovizionării cu Produse Raționate în urmă cu 77 de ani. Datele din interviu coroborate cu informaţiile publicate de Dr.-ul în istorie Dorin Ioan Rus în cartea „Sub Semnul lui Marte. Militarii Reghinului” ne fac un orizont mai larg cu privire la pulsul zilelor de dinaintea actului de la 23 august 1944 până la eliberarea Reghinului de trupele hortiste-fasciste
Interviul se axează pe Lovitura de stat de la 23 august 1944(denumită și actul de la 23 august) a fost acțiunea prin care, la data de 23 august 1944 când regele Mihai I a decis demiterea și arestarea lui Ion Antonescu, prim-ministrul României şi „Conducătorul Statului”, a dispus încetarea imediată a colaborării României cu Puterile Axei și începerea tratativelor de armistițiu cu Aliaţii şi de colaborare militară cu Uniunea Sovietică. Dar haideţi să aflăm cum s-a simţit la Reghin acest eveniment istoric, care a fost pulsul evenimentelor şi unde s-a adăpostit populaţia oraşului timp de o săptămână până au fost lichidate armatele fasciste de armatele române şi sovietice ?
File din istoria contemporană !
Reporter: Cînd şi în ce împrejurări a-ţi luat cunoştinţă de înfăptuirea actului de la 23 august 1944 a fost prima întrebare adresată tov. Negrea Alexandru fost primar al oraşului Reghin după instaurarea puterii populare în România.
Alexandru Negrea: Am fost printre puţinii învăţători care au rămas în Ardealul de Nord după ciuntirea ţării prin Dictatul de la Viena. Ştiam că dictatul nedrept impus României nu poate dăinui şi locul meu e la catedra pe care o serveam. Cunoşteam lupta dîrză dusă de P.C.R. şi alte elemente patriotice progresiste împotriva dictaturii fasciste amicii lui Antonescu şi am crezut ferm în victoria forţelor democratice. În după-amiaza zilei de 23 august 1944 am prins la radio cîteva posturi clandestine române şi maghiare, care comunicau că România a întors armele împotriva forţelor hitleriste patronate de generalul Antonescu care a fost arestat.

Reporter: V-aş ruga să-mi spuneţi care a fost reacţia populaţiei la aflarea acestei veşti ?
Alexandru Negrea: În aceeaşi seară am discutat cu mai mulţi prieteni din oraş cărora le-am comunicat marele eveniment. A doua zi acelaşi lucru l-am comunicat la câţiva zeci de ţărani, care erau în oraş cu treburi. Bucuria care i-a cuprins şi-au manifestat-o printr-o strângere de mână bărbătească şi printr-o privire de înţeles. Chiar a doua zi vestea mare mergînd din gură gură, a ajuns la urechile şi la inima ţăranilor, care în taină s-au adunat în familii şi grupuri de familii şi prieteni care din cauza armatelor hitleriste şi hortiste nu puteau să-şi manifeste neţărmuita bucurie, decît închinînd uu pahar cu urarea strămoşească„să fie într-un ceas bun”.
- „Ca urmare a întoarcerii frontului de este, la 23 august 1944, şi mai ales a bombardării intense a aerodromurilor de la Lueriu şi Mociar, de lângă Reghin, începând cu 31 august, ca şi a apropierii ameninţătoare a trupelor române situaţia etnicilor germani din Reghin a devenit tot mai periculoasă. La 6 septembrie 1944 a fost luată hotărârea, în urma unei discuţii a conducătorilor grupului etnic german din Reghin, de a părăsi oraşul, indiferent de poziţia şi atitudinea guvernului ungar. A fost prevăzut ca în primul rând să se pună în marş toate femeile cu copii mici, fie cu trenul, fie cu transporturile de răniţi. Apoi trebuiau să urmeze oamenii în vârstă ca şi cei bolnavi, care nu se puteau deplasa cu coloana de căruţe. O parte a tinerilor trebuia să părăsească oraşul cu camioanele armatei germane. La 7 septembrie s-au pus în marş primii oameni, conform planului stabilit. În ziua următoare deja, a apărut prima problemă, din cauza venirii primelor sate evacuate, Măgheruş, Zagă, Drăuşeni şi Filitelnic. Coloana acestora a fost bombardată pe drum, iar la Reghin le-au fost luate vitele de către armata germană, contra unei despăgubiri.
- Pe 9 septembrie poliţia şi magistratul oraşului l-au ameninţat pe Andreas Schell, şeful grupului etnic din Reghin, datorită evacuării fără aprobarea guvernului ungar. Acesta mai apoi, într-o discuţie cu autorităţile, a cerut punerea sub protecţia militarilor germani. Le-a fost permisă plecarea din Reghin în decurs de 12 ore. A doua zi, prin intermediul prefectului de la Târgu-Mureş, a fost obţinută şi aprobarea guvernului maghiar…În privinţa datei plecării din Reghin a saşilor, părerile sunt împărţite. Traugot Keller, în raportul său, spune că hotărârea evacuării oraşului s-a făcut pe 11 septembrie 1944 la orele 18.45, iar începerea deplasării a avut loc pe data de 13.00, ora 7.00 dimineaţa…Pe data de 17 septembrie Andreas Schell se întoarce la Reghin pentru a vedea pe cei rămaşi în urmă. În oraş magazinele şi casele saşilor au fost sparte şi jefuite. Comandamentul german se evacua, de asemenea, în timp ce trupele ruso-române se aflau la o distanţă de 70 de km de oraş. Ultimii din cei rămaşi s-au hotărât să plece şi au fost luaţi de camioanele armatei. Între timp, capul coloanei reghinene ajunge la Cerneşti în Maramureş unde s-a făcut o pauză de două zile” după relatările istoricului Dorin Ioan Rus din cartea „Sub Semnul lui Marte. Militarii Reghinului”.
Reporter: Ultima întrebare pe care aş vrea să v-o pun este: ce măsuri au luat forţele democratice pentru desfăşurarea normală a vieţii în perioada imediat următoare accestui eveniment ?
Alexandru Negrea:În ziua de 24 septembrie 1944 armatele inamice după ce au devastat oraşul, distrugând uzinele, fabriciile şi podurile s-au retras în pădurile din partea de vest a oraşulului. Muncitorii, meseriaşii şi intelectcualii progresişti din oraş, pentru a feri populaţia de năpasta pîlcurilor prădalnice în retragere au organizat o gardă populară avînd în frunte pe Fechete Nicolae, Simon Alendru şi subsemnatul. Garda a fost înarmată cu arme părăsite de trupele hortisto-hitleriste precum şi cu arme de vînătoare găsite în pivniţa Primăriei. În ziua de 2 octombrie au intrat în oraş victorioase trupele române şi sovietice. Până la lichidarea armatelor fasciste din împrejurimile oraşului înreaga populaţie sub ocrotirea gărzii populare s-a retras, în satele de pe Valea Beicii. După o săptămână ne-am întors în oraş organizând Primăria şi declarând primar pe dr. Anton Mera.
- Acelaşi istoric Dorin Ioan Rus mai scrie în cartea „Sub Semnul lui Marte. Militarii Reghinului” că în oraş, era cantonată o trupă a Corpului 8 „Abrham” al armatei germane şi a unităţii 1300 asalt al corpului maghiar. „Corpul 8 era condus de Erich Schopper, iar trupele de la Reghin au atacat trupele sovietice de la Hodac şi Caşva. Aici rezistenţa maghiaro-germană a fost slabă, fiind formată în grabă dintr-o unitate de secui grăniceri, fiind locul în care a murit eroic maiorul Radóczi László Laszlo, comandantul trupei.
- În 24 septembrie, la nord de Hodac, rezistenţa grupului Schopper este foarte slabă, trupelor sovieto-române reuşindu-le pătrunderea în Adrian şi trecerea munţilor. La Glăjărie, însă s-a reuşit respingerea trupelor sovietice. Aripa stângă a acestora a reuşit să spargă frontul, iar în urma luptelor, grănicerii secui au suferit a înfrângere usturătoare la Glăjărie, pierzând localitatea. La Ideci, trupele secuieşti, aruncate în luptă, au suferit şi ele o grea înfrângere, pierzând 2/3 din efective. Înfrângerea s-a datorat în primul rând dezorganizării artileriei
- Pe 30 septembrie, la Reghin, trupele lui Schopper au fost atacate de 4 unităţi sovietice; la orele 18, ele au luptat cu trupele maghiare conduse de Kovacs Gyula, cu corpul trupei nr. 2 maghiar şi cu regimentul 16 infanterie, în jurul oraşului şi la nord de cimitir.
- Pe 1 octombrie, trupele sovietice erau oprite pe Valea Mureşului, spre Reghin, însă atacurile sovieto-române de pe valea Gurghiului au fost foarte puternice, rezistenţa germano-maghiară fiind imposibilă. Datorită pierderilor mari, trupele germano-maghiare se unesc într-un corp nou, numit „Wöhler”.
- În noaptea de 1/2 octombrie, trupele maghiaro-germane declară Reghinul „oraş liber”, renunţând la el şi la podul acestuia. Populaţia a fost evacuată, o parte mergând spre Batoş, alta spre Monor şi Gledin. După amiază, trupele sovieto-române, aflate la sud-vest de oraş, au distrus rezistenţa maghiară, după ce două unităţi întregi de secui au dezertat. Cele mai mari piedici au venit din partea regimentului 22 infanterie, care a întârzâiat pătrunderea româno-sovietică. Locotenentul -major Petrozsenzy Tibor din 3/II Infanterie rezervă, a continuat rezistenţa în partea de nord-est a oraşului, timp de 6 zile (până la 8 octombrie) deşi inamicul sparse frontul, ocolind aripa dreaptă a trupei. Cu aceasta, trupa a reuşit să ducă la îndeplinire, pe Valea Şieului, împiedicarea pătrunderii sovietice pe această porţiune. Rezultatele s-au datorat evoluţiei pozitive a artileriei maghiare, care a reuşit să nimicească trupele sovietice.
- La Voievodeni şi la nord de Apalina, trupele maghiare şi germane au zădărnicit pătrunderea a 4 unităţi sovietice, intrând apoi în Filpişul Maghiar şi în Breaza. Reghinul se afla deja sub ocupaţie rusă, iar grenadierii germani au ocupat poziţie la vest de oraş. Din trupa nr.17 de grăniceri secui, în ziua de 4 octombrie, au dezertat 206 luptători. O trupă sovietică, formată din 200 de persoane, au atacat Lunca Mureşului şi Brâncoveneeşti, cu intenţia de a ajunge la calea ferată. Atacul a fost respins de artileria 27/II maghiară,condusă de Bugan Rezso, cu mitraliere şi puşti. Astfel, a fost împiedicată ruperea apărării maghiare. La nord de Suseni, grănicerii secui au fost nimiciţi de artileria grea sovietică…
- În concluzie, se poate spune că atacurilor româno-sovietice li s-a putut ţine piept doar o zi, cel mult două. Chiar dacă pierderile sovieticilor şi românilor au fost mari, cele ale maghiarilor şi germanilor au fost foarte grele, trupele lor nemaifiind capabile să opună rezistenţă eficientă atacatorilor, care se aflau în număr superior. Comportamentul sovietic este barbar în toată zona Mureşului omorând soldaţii maghiari şi germani în mod inuman. Jefuirea cadavrelor şi dezbrăcarea lor a fost un fenomen general”.
- Pe teritoriul Reghinului, în decursul evenimentelor prilejuite de ofensiva româno-sovietică în Transilvania, ca urmare a bombardamentului sau a eliberării oraşului, dar şi în perioada precedentă, în spital au decedat circa 50 de persoane. Bilanțul distrugerilor de război în rândurile obiectivelor economice din Reghin (industrie forestieră, cai ferate, poduri, drumuri) a fost de 90%. Amintim doar câteva dintre edificiile importante distruse şi incendiate: moara comerciantului „Leopold Hugel” din Reghin, podul peste râul Mureş de la Iernuţeni, cimitirul evreiesc a fost grav avariat de gloanţe şi de focul provocat de explozii, spitalul orăşenesc care a fost salvat în ultimul moment să nu fie dinamitat, casa din centrul Reghinului distrusă în urma unui bombardament pe amplasamentul căreia s-a construit în 1964 Cinematograful „Patria”, gara C.F.R. Reghin şi lista ar putea continua…
În urma acestei scurte retrospective a evenimentelor petrecute în urmă cu 77 de ani vă puteţi face o imagine mai clară asupra acelui fierbinte 23 august 1944, în oraşul nostru.