CUM A FOST SIMŢITĂ LA REGHIN LOVITURA DE STAT DE LA 23 AUGUST 1944 ? VĂZUTĂ DE PRIMARUL REGHINULUI ALEXANDRU NEGREA ŞI STUDIATĂ DE ISTORICUL DORIN-IOAN RUS
De curând, am descoperit o revistă școlară șapirografiată, intitulată „Viața”, editată de elevii Liceului nr. 2 din Reghin (astăzi Liceul „Lucian Blaga”), în anul școlar 1971–1972.
În numărul 3 al publicației se regăsește un interviu realizat de eleva Tarna Hortensia cu învățătorul Alexandru Negrea — fost primar al Reghinului și funcționar, care a ocupat și funcția de director al Aprovizionării cu Produse Raționate, în urmă cu peste opt decenii.
Datele din acest interviu, coroborate cu informațiile publicate de istoricul Dorin Ioan Rus în volumul „Sub semnul lui Marte. Militarii Reghinului”, conturează o imagine amplă asupra atmosferei tensionate din zilele premergătoare actului de la 23 august 1944, până la eliberarea orașului de sub ocupația hortisto-fascistă.
Lovitura de stat de la 23 august 1944 — cunoscută și drept actul de la 23 august — a reprezentat momentul în care regele Mihai I a decis demiterea și arestarea lui Ion Antonescu, punând capăt alianței României cu Puterile Axei și deschizând drumul armistițiului cu Aliații, precum și al colaborării militare cu Uniunea Sovietică.
Dar cum s-a simțit acest moment istoric la Reghin?
Care a fost pulsul orașului?
Unde s-au adăpostit oamenii în acele zile de incertitudine și teamă?
File din istoria contemporană
Reporter: Când și în ce împrejurări ați aflat despre înfăptuirea actului de la 23 august 1944?
Alexandru Negrea:
„Am fost printre puținii învățători care au rămas în Ardealul de Nord după Dictatul de la Viena. Știam că acest dictat nedrept nu poate dăinui și că locul meu este la catedră.
Cunoșteam lupta dusă de Partidul Comunist Român și de alte elemente patriotice împotriva dictaturii fasciste și am crezut cu tărie în victoria forțelor democratice.
În după-amiaza zilei de 23 august 1944, am reușit să prind la radio câteva posturi clandestine românești și maghiare, care anunțau că România a întors armele împotriva Germaniei hitleriste și că Ion Antonescu a fost arestat.”
Reporter: Care a fost reacția populației?
Alexandru Negrea: În aceeaşi seară am discutat cu mai mulţi prieteni din oraş cărora le-am comunicat marele eveniment. A doua zi acelaşi lucru l-am comunicat la câţiva zeci de ţărani, care erau în oraş cu treburi. Bucuria care i-a cuprins şi-au manifestat-o printr-o strângere de mână bărbătească şi printr-o privire de înţeles. Chiar a doua zi vestea mare mergînd din gură gură, a ajuns la urechile şi la inima ţăranilor, care în taină s-au adunat în familii şi grupuri de familii şi prieteni care din cauza armatelor hitleriste şi hortiste nu puteau să-şi manifeste neţărmuita bucurie, decît închinînd uu pahar cu urarea strămoşească„să fie într-un ceas bun”.
- „Ca urmare a întoarcerii frontului de este, la 23 august 1944, şi mai ales a bombardării intense a aerodromurilor de la Lueriu şi Mociar, de lângă Reghin, începând cu 31 august, ca şi a apropierii ameninţătoare a trupelor române situaţia etnicilor germani din Reghin a devenit tot mai periculoasă. La 6 septembrie 1944 a fost luată hotărârea, în urma unei discuţii a conducătorilor grupului etnic german din Reghin, de a părăsi oraşul, indiferent de poziţia şi atitudinea guvernului ungar. A fost prevăzut ca în primul rând să se pună în marş toate femeile cu copii mici, fie cu trenul, fie cu transporturile de răniţi. Apoi trebuiau să urmeze oamenii în vârstă ca şi cei bolnavi, care nu se puteau deplasa cu coloana de căruţe. O parte a tinerilor trebuia să părăsească oraşul cu camioanele armatei germane. La 7 septembrie s-au pus în marş primii oameni, conform planului stabilit. În ziua următoare deja, a apărut prima problemă, din cauza venirii primelor sate evacuate, Măgheruş, Zagă, Drăuşeni şi Filitelnic. Coloana acestora a fost bombardată pe drum, iar la Reghin le-au fost luate vitele de către armata germană, contra unei despăgubiri.
- Pe 9 septembrie poliţia şi magistratul oraşului l-au ameninţat pe Andreas Schell, şeful grupului etnic din Reghin, datorită evacuării fără aprobarea guvernului ungar. Acesta mai apoi, într-o discuţie cu autorităţile, a cerut punerea sub protecţia militarilor germani. Le-a fost permisă plecarea din Reghin în decurs de 12 ore. A doua zi, prin intermediul prefectului de la Târgu-Mureş, a fost obţinută şi aprobarea guvernului maghiar…În privinţa datei plecării din Reghin a saşilor, părerile sunt împărţite. Traugot Keller, în raportul său, spune că hotărârea evacuării oraşului s-a făcut pe 11 septembrie 1944 la orele 18.45, iar începerea deplasării a avut loc pe data de 13.00, ora 7.00 dimineaţa…Pe data de 17 septembrie Andreas Schell se întoarce la Reghin pentru a vedea pe cei rămaşi în urmă. În oraş magazinele şi casele saşilor au fost sparte şi jefuite. Comandamentul german se evacua, de asemenea, în timp ce trupele ruso-române se aflau la o distanţă de 70 de km de oraş. Ultimii din cei rămaşi s-au hotărât să plece şi au fost luaţi de camioanele armatei. Între timp, capul coloanei reghinene ajunge la Cerneşti în Maramureş unde s-a făcut o pauză de două zile” după relatările istoricului Dorin Ioan Rus din cartea „Sub Semnul lui Marte. Militarii Reghinului”.
Reporter: Ultima întrebare pe care aş vrea să v-o pun este: ce măsuri au luat forţele democratice pentru desfăşurarea normală a vieţii în perioada imediat următoare accestui eveniment ?
Alexandru Negrea:În ziua de 24 septembrie 1944 armatele inamice după ce au devastat oraşul, distrugând uzinele, fabriciile şi podurile s-au retras în pădurile din partea de vest a oraşulului. Muncitorii, meseriaşii şi intelectcualii progresişti din oraş, pentru a feri populaţia de năpasta pîlcurilor prădalnice în retragere au organizat o gardă populară avînd în frunte pe Fechete Nicolae, Simon Alendru şi subsemnatul. Garda a fost înarmată cu arme părăsite de trupele hortisto-hitleriste precum şi cu arme de vînătoare găsite în pivniţa Primăriei. În ziua de 2 octombrie au intrat în oraş victorioase trupele române şi sovietice. Până la lichidarea armatelor fasciste din împrejurimile oraşului înreaga populaţie sub ocrotirea gărzii populare s-a retras, în satele de pe Valea Beicii. După o săptămână ne-am întors în oraş organizând Primăria şi declarând primar pe dr. Anton Mera.
- Acelaşi istoric Dorin Ioan Rus mai scrie în cartea „Sub Semnul lui Marte. Militarii Reghinului” că în oraş, era cantonată o trupă a Corpului 8 „Abrham” al armatei germane şi a unităţii 1300 asalt al corpului maghiar. „Corpul 8 era condus de Erich Schopper, iar trupele de la Reghin au atacat trupele sovietice de la Hodac şi Caşva. Aici rezistenţa maghiaro-germană a fost slabă, fiind formată în grabă dintr-o unitate de secui grăniceri, fiind locul în care a murit eroic maiorul Radóczi László Laszlo, comandantul trupei.
- În 24 septembrie, la nord de Hodac, rezistenţa grupului Schopper este foarte slabă, trupelor sovieto-române reuşindu-le pătrunderea în Adrian şi trecerea munţilor. La Glăjărie, însă s-a reuşit respingerea trupelor sovietice. Aripa stângă a acestora a reuşit să spargă frontul, iar în urma luptelor, grănicerii secui au suferit a înfrângere usturătoare la Glăjărie, pierzând localitatea. La Ideci, trupele secuieşti, aruncate în luptă, au suferit şi ele o grea înfrângere, pierzând 2/3 din efective. Înfrângerea s-a datorat în primul rând dezorganizării artileriei
- Pe 30 septembrie, la Reghin, trupele lui Schopper au fost atacate de 4 unităţi sovietice; la orele 18, ele au luptat cu trupele maghiare conduse de Kovacs Gyula, cu corpul trupei nr. 2 maghiar şi cu regimentul 16 infanterie, în jurul oraşului şi la nord de cimitir.
- Pe 1 octombrie, trupele sovietice erau oprite pe Valea Mureşului, spre Reghin, însă atacurile sovieto-române de pe valea Gurghiului au fost foarte puternice, rezistenţa germano-maghiară fiind imposibilă. Datorită pierderilor mari, trupele germano-maghiare se unesc într-un corp nou, numit „Wöhler”.
- În noaptea de 1/2 octombrie, trupele maghiaro-germane declară Reghinul „oraş liber”, renunţând la el şi la podul acestuia. Populaţia a fost evacuată, o parte mergând spre Batoş, alta spre Monor şi Gledin. După amiază, trupele sovieto-române, aflate la sud-vest de oraş, au distrus rezistenţa maghiară, după ce două unităţi întregi de secui au dezertat. Cele mai mari piedici au venit din partea regimentului 22 infanterie, care a întârzâiat pătrunderea româno-sovietică. Locotenentul -major Petrozsenzy Tibor din 3/II Infanterie rezervă, a continuat rezistenţa în partea de nord-est a oraşului, timp de 6 zile (până la 8 octombrie) deşi inamicul sparse frontul, ocolind aripa dreaptă a trupei. Cu aceasta, trupa a reuşit să ducă la îndeplinire, pe Valea Şieului, împiedicarea pătrunderii sovietice pe această porţiune. Rezultatele s-au datorat evoluţiei pozitive a artileriei maghiare, care a reuşit să nimicească trupele sovietice.
- La Voievodeni şi la nord de Apalina, trupele maghiare şi germane au zădărnicit pătrunderea a 4 unităţi sovietice, intrând apoi în Filpişul Maghiar şi în Breaza. Reghinul se afla deja sub ocupaţie rusă, iar grenadierii germani au ocupat poziţie la vest de oraş. Din trupa nr.17 de grăniceri secui, în ziua de 4 octombrie, au dezertat 206 luptători. O trupă sovietică, formată din 200 de persoane, au atacat Lunca Mureşului şi Brâncoveneeşti, cu intenţia de a ajunge la calea ferată. Atacul a fost respins de artileria 27/II maghiară,condusă de Bugan Rezso, cu mitraliere şi puşti. Astfel, a fost împiedicată ruperea apărării maghiare. La nord de Suseni, grănicerii secui au fost nimiciţi de artileria grea sovietică…
- În concluzie, se poate spune că atacurilor româno-sovietice li s-a putut ţine piept doar o zi, cel mult două. Chiar dacă pierderile sovieticilor şi românilor au fost mari, cele ale maghiarilor şi germanilor au fost foarte grele, trupele lor nemaifiind capabile să opună rezistenţă eficientă atacatorilor, care se aflau în număr superior. Comportamentul sovietic este barbar în toată zona Mureşului omorând soldaţii maghiari şi germani în mod inuman. Jefuirea cadavrelor şi dezbrăcarea lor a fost un fenomen general”.
- Pe teritoriul Reghinului, în decursul evenimentelor prilejuite de ofensiva româno-sovietică în Transilvania, ca urmare a bombardamentului sau a eliberării oraşului, dar şi în perioada precedentă, în spital au decedat circa 50 de persoane. Bilanțul distrugerilor de război în rândurile obiectivelor economice din Reghin (industrie forestieră, cai ferate, poduri, drumuri) a fost de 90%. Amintim doar câteva dintre edificiile importante distruse şi incendiate: moara comerciantului „Leopold Hugel” din Reghin, podul peste râul Mureş de la Iernuţeni, cimitirul evreiesc a fost grav avariat de gloanţe şi de focul provocat de explozii, spitalul orăşenesc care a fost salvat în ultimul moment să nu fie dinamitat, casa din centrul Reghinului distrusă în urma unui bombardament pe amplasamentul căreia s-a construit în 1964 Cinematograful „Patria”, gara C.F.R. Reghin şi lista ar putea continua…
În urma acestei scurte retrospective a evenimentelor petrecute în urmă cu 81 de ani vă puteţi face o imagine mai clară asupra acelui fierbinte 23 august 1944, în oraşul Reghin
About Author
