Cum a fost ucis cel mai original intelectual comunist român și unde dormea în vizitele sale secrete la Reghin?
La 117 ani de la nașterea lui Lucrețiu Pătrășcanu, jurist, istoric și fost Ministru al Justiției, site-ul viselenuautermenlimita.ro vă prezintă cum a fost ucis politicianul, care era casa conspirativă în care se întâlnea cu cominiști ilegaliști și unde dormea în vizitele sale din tinerețe, de la Reghin? Lucrețiu Pătrășcanu a fost unul din membrii fondatori ai PCdR, a avut un prieten avocat, în Reghin alături de care a încercat să candideze la alegerile parlamentare din 1932, din partea Blocului Muncitoresc Țărănesc, un grup care masca partidul aflat în ilegalitate. Pătrășcanu a scăpat de arest și s-a întors la București, în timp ce tovarășul său a fost arestat pentru ideile sale comuniste care l-au costat viața. Pătrășcanu nu a putut ajunge la înmormântarea reghineanului, pentru că în aceea perioadă era la Moscova, unde reprezenta PCdR la Comintern. La 9 ani de la moartea prietenului său, Pătrășcanu a ajuns Ministru al Justiției dar din păcate pentru unii și din fericire pentru alții, gloria lui nu a fost de lungă durată. Din erou național, acceptat de comuniști la 23 august 1944, Lucrețiu Pătrășcanu a devenit un proscris care a trebuit eliminat. A rămas singur, iar soarta i-a fost încet, dar sigur pecetluită. În final, a fost arestat și s-a trezit peste noapte din ministru al justiției un osândit notoriu cu dosar penal, bine ,,instrumentat’’ de serviciile secrete româneşti. În rezoluţia plenarei Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român, din 10-11 iunie 1948, a fost catalogat drept „duşman al partidului”, pentru că ar fi susţinut colaborarea cu elementele burgheze, în dauna luptei de clasă, „titoism” şi „naţionalism şovin”, iar în 1954 prin Sentința 49, a fost condamnat la moarte, pentru înaltă trădare naţională şi de spionaj, în favoarea serviciilor secrete engleze.
Azi, în București, o stradă îi poartă numele, în 1993, Sergiu Nicolaescu a regizat filmul ,,Oglinda”, în care rolul lui Lucrețiu Pătrășcanu a fost jucat de Șerban Ionescu, după care Silviu Brucan i-a creionat lui Lucrețiu Pătrășcanu, în cartea sa de memorii ,,Generația irosită ”, un portret edificator. Și să nu mai vorbim că pe internet cărțile semnate în timpul vieții de fostul avocat Lucrețiu Pătrășcanu se vând din ce în ce mai bine. De exemplu, pe site-ul Târgu-Cărții stocul este epuizat la cel puțin 10 titluri de cărți semnate de Lucrețiu Pătrășcanu sau despre viața comunistului de salon care a participat la desființarea partidelor istorice, la detronarea Regelui Mihai, la izolarea șefiilor Opoziției începând de la Iuliu Maniu până la Corneliu Coposu și nu în ultimul rând a contribuit la execuția mareșalului Ioan Antonescu.
Cine a fost Lucrețiu Pătrășcanu?
Lucrețiu Pătrășcanu s-a născut la 4 noiembrie 1900, la Bacău într-o familie de intelectuali. Tatăl său a fost istoricul Dumitru D. Pătrășcanu, iar mama sa, Lucreția Pătrășcanu, provenea dintr-o familie boierească. Școala elementară a făcut-o la București, apoi patru clase liceale la Iași, iar bacalaureatul l-a susținut la București, în 1919. Până la crearea Partidului Comunist a avut legaturi cu tovarășii, insistând pentru crearea de uniuni comuniste ale tinerilor. În perioada cuprinsă între 1919 și 1921, socialismul românesc a dus o existență zbuciumată. Mai multe grupuri își disputau întâietatea. Lucrețiu se afla poziționat în grupul radical de stânga, în grupul care susținea afilierea la Internaționala a III-a și acceptarea fără rezerve a durelor condiții impuse de la Moscova. Dupa crearea partidului și arestarea tuturor delegaților care s-au pronunțat pentru afilierea la Internaționala a III-a, la sfârșitul verii anului 1921, Pătrășcanu și alți tineri tovarăși au început să editeze revista ,,Tânărul socialist. In 1921, deja in jurul acestei reviste s-au grupat elemente care, ca și ei, erau afiliate Partidului Comunist.
După propriile mărturisiri, cât timp a fost redactor-sef la ziarele legale ale Partidului Comunist, a publicat numai câteva note în reviste. Primul pseudonim sub care a semnat în presa comunistă a fost Andrei Moldovanu și acesta a rămas numele conspirativ cu care i s-au adresat apropiații săi, până la sfârșitul vieții. În paralel, a absolvit cu ”magna cum laudae” științele juridice la Universitatea din București, în 1922, an în care a făcut parte dintr-o delegație a PCR, care a participat la Congresul Cominternului, unde l-a cunoscut personal pe Vladimir Ilici Lenin. În 1925 și-a luat doctoratul la Facultatea de Filosofie a Universității din Leipzig, cu teza ”Reforma agrară din România Mare și urmările ei”, idei pe care avocatul le-a împărtășit și în județul Mureș, în vizitele sale secrete, muncitorilor forestieri, pe Valea Mureșului, în același an după ce a ajuns la Reghin, prin intermediul avocatului Ioan Șularu. În 1928, a participat din partea PCR la Congresul Cominternului, ca membru în Comitetul Central al partidului și 1931 a fost ales chiar deputat de Timiș din partea Blocului Muncitoresc Ţărănesc, în 1931 dar mandatul ia fost invalidat la cererea Guvernului pentru un viciu de formă.
În 1932 Lucreţiu Pătrăşcanu a poposit de mai multe ori la Reghin, în biroul de avocatură a lui Ioan Șularu, din Piața Regele Ferdinand nr.17 (actuala stradă Piața ,,Petru Maior”), unde își racola viitorii membri ai partidului comunist, atunci aflat în ilegalitate. Actualmente, în clădirea în care înoopta viitorul ministru al Justiției, Lucrețiu Pătrășcanu, azi funcționează un cochet cabinet stomatologic, deținut de familia Grama, Emil fost șef la Proiectare Tehnologică în cadrul ILEFOR Târgu-Mureș și soția sa Maria, medic ORL-ist.
Lucrețiu Pătrășcanu nu s-a lăsat deloc intimidat de invalidarea mandatului său de parlamentar de atacurile dure ale deputaților burghezi la adresa sa în Parlament nici de gestul huliganic al deputatului de Rădăuți, Nichifor Robu care pur și simplu l-a luat în brațe de la tribună pe Pătrășcanu și la dus în sală. Astfel că în 1932 împreună cu avocatul Ioan Șularu au încercat să candideze la alegerile parlamentare din 1932, pe lista Blocului Muncitoresc Ţărănesc, din judeţul Mureş, însă, din nefericire, lista nu s-a putut depune, pentru că propunătorii ei au fost arestaţi, pentru o scurtă perioadă, la comandă politică. Dar asta nu i-a speriat pe nici unul dintre ei, avocatul Pătrășcanu, în 1933-’34, a plecat la Moscova, unde a fost chiar reprezentantul PCR, pe lângă Comintern. În timp ce avocatul Șularu a rămas ataşat clasei muncitoare şi mulţimilor exploatate, în 25 ianuarie 1933 a tipărit, pe cheltuială proprie, ,,Glasul Şomerilor”, o revistă socială lunară, pentru combaterea lipsei de lucru. Acest lucru însă l-a costat viața, fiindcă Siguranța l-a arestat și apoi, în 1935 a murit, unii spun că bolnav de tuberculoză, alții care au cunoscut-o pe soția sa *(Irina Şular n. Ilyes 1914- 2014) spun că aceasta ar fi declarat într-un cerc restrâns de prieteni că soțul ei ar fi fost împușcat în închisoarea din Alba-Iulia și apoi, cenușa avocatului a fost trimisă familiei care au îngropat-o în cimitirul din comuna Vătava, locul de baștină al avocatului.
În august 1940, Pătrășcanu a fost arestat și închis în lagărul de la Târgu-Jiu, alături de membrii partidului care nu se aflau în exil în Uniunea Sovietică, apoi eliberat de guvernul național-legionar, în perioada când România, aliata Germaniei-Naziste, încerca să păstreze relații amicale cu URSS.
Lucrețiu Pătrășcanu a fost primul comunist, devenit ministru și care a deținut portofoliul Justiției
După Rebeliunea legionară, în 1941 avocatul comunist a fost din nou arestat de regimul conducătorului Ion Antonescu și eliberat, însă i s-a impus domiciliu obligatoriu la Poiana Țapului, în 1943. A revenit la București în același an, unde la scurt timp a fost contactat de Ioan Mocsony-Stârcea, baron de Foen, pe atunci mareșal al Curții Regale, să încheie o înțelegere între monarh și comuniști în scopul răsturnării guvernului antonescian și scoaterii României din Axă. O decizie total neinspirată, cu efecte istorice inimaginabile. Se știe că L. Pătrășcanu, împreună cu E. Bodnăraș, a fost reprezentantul PCdR, la negocierile secrete cu PNL și PNȚ, purtate pentru răsturnarea regimului Ion Antonescu. În aceeași perioadă, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Constantin Pârvulescu și Iosif au organizat un puci la nivelul PCdR și îl forțează pe secretarul general, Ștefan Foriș, să plece de la conducerea partidului.
După lovitura de stat de la 23 august 1944, controlată de regele Mihai, prin care Ion Antonescu și Mihai Antonescu sunt arestați la Palatul Regal, Pătrășcanu intră în noul guvern al lui Constantin Sănătescu, în calitate de ministru al Justiției. A fost autorul proclamației pe care regele a citit-o în seara zilei de 23 august, la postul național de radio.
Pătrășcanu a fost unul dintre reprezentanții României, la semnarea armistițiului dintre România și URSS, la 12 septembrie 1944. Prezent la Moscova, i-a contactat pe membrii facțiunii moscovite, Ana Pauker și Vasile Luca, prin supraveghetorul lor, Andrei Vîșinski, restabilind astfel comunicarea dintre aripile PCR, cea aflată în exil în URSS și cea aflată în România.
Comunistul de salon s-a întors în același an de la Moscova, împreună cu Armata Roșie. După 9 ani de la moartea prietenului său, Ioan Șularu, avocatul Pătrășcanu ajunge chiar ministrul Justiției din România, unde împreună cu Teoharie Georgescu și Petru Groza, au fost promotorii epurărilor și proceselor de tip stalinist, în spațiul românesc. Aceștia, ajutaţi de „Brigada Mobilă” (SMERŞ-ul românesc ), condusă de Alexandru Nicolschi), au depus un zel deosebit pentru „respectarea” art. 13,14 din Convenţia de armistiţiu ,pornind seria de procese împotriva <criminalilor de război şi a vinovaţilor de dezastrul ţării>. În 1945, după ce prim-ministru devenise Petru Groza, a înființat Tribunalele Poporului, promovând în cadrul lor procurori precum Avram Bunaciu, Constanța Crăciun sau Alexandra Sidorovici (cea din urmă a fost soția lui Silviu Brucan). După instaurarea comunismului, ziarul american The New York Times aprecia că „industriașii, oamenii de afaceri (…) vor fi pedepsiți ca și criminalii de război”. Articolul critica totodată democrațiile populare ale Europei de Est și spunea că România are un „caracter birocratic și militarist”. În două luni au avut loc peste 90.000 de arestări, printre care se numărau: un lot de 55 ”complici” ai fostului ministru de interne, general Aurel Aldea (în primul guvern a lui Constantin Sănătescu ), alt lot de 46 înalţi ofiţeri ”criminali”, un lot masiv de ziarişti ”fascişti” şi bineînțeles lotul principal, al mareşalului Ion Antonescu. Mreșalul și colaboratorii săi au fost au fost acuzați că ” s-au făcut vinovați de dezastrul țării și crime de război prin aceea că au trădat interesele poporului român punând țara în slujba dușmanului fascist și hitlerist”. Deși există stenograma interogatoriul din 6 mai la care Ion Antonescu a răspuns acestei acuzații astfel :”Nu aveam nici o altă ieșire. România era total izolată. La toți miniștrii străini la care m-am adresat, toți mi-au refuzat orice sprijin. Pe bază că nu pot să acorde, în circumstanțele internaționale de atunci, nici un sprijin României”. Numai din această simplă declarație ne putem da simplu seama că Pătrășcanu deși știa în sinea lui că mareșalul a fost o victimă a jocurilor politico-militare, a continuat să se pună cu bună știință într-o postură extrem de periculoasă pentru el și familia sa și și-a asumat mandatul de ministru al Justiției, chiar dacă numai dreptate nu făcut el în mandatul său ci a făcut jocurile comuniștilor fără scrupule.
În 1947, Lucrețiu Pătrășcanu a fost unul din reprezentanții României la Tratatele de pace de la Paris, în calitate de ministru de Justiție, unde șeful delegației a fost ministrul de Externe, Gheorghe Tatarescu și unde împreună cu Gh. Gheorghiu-Dej (ministrul Comunicațiilor și Lucrarilor Publice) și Ștefan Voitec (ministrul Muncii și Asigurărilor Sociale), au încercat să obțină la negocieri, recunoașterea statutului de cobeligeranță pentru România, dar pe de altă parte, românii nu au obiectat față de anexarea sovietică a Basarabiei și a Nordului Bucovinei.
De ce?, conform mai multor surse, deoarece între cele două delegații intervenise o înțelegere în conformitate cu care toate problemele „ce priveau numai relațiile cu Uniunea Sovietică și, eventual, doleanțe ce România ar avea față de aceasta, să nu fie prezentate în plenul conferinței, ele urmând să fie aranjate pe cale bilaterală”.
Cum a murit Lucrețiu Pătrășcanu ? Ucis noaptea, pe ascuns, de un colonel fanatic de Securitate sau de un pluton de excuție, condus de căpitanul Nicolae Andronache?
După ce a făcut jocurile Moscovei, în 1948 Lucrețiu Pătrășcanu a fost acuzat de naționalism și de șovinism și a fost arestat. Din dosarul său reiese că avocatul a fost arestat pe 27 aprilie 1948, împreună cu soția sa, Elena, Lena Constante, Bellu Zilber și Harry Brauner. Lucrețiu și Elena au fost ridicați fără mandat și duși într-o casă aflată în apropierea aeroportului Băneasa, unde au fost cercetați până în august. Au venit să discute „tovărășeste” cu Pătrășcanu mai mulți fruntași comunisti, sub diverse pretexte, deși fiecare avea un motiv să-l vadă mai mult mort decât viu, fie că ne referim la Iosif Rangheț, Alexandru Draghici, Teohari Georgescu, fie Gheorghe Gheorghiu-Dej. Conducerea comunistă stătea încă în cumpănă, dacă să-l elimine fizic sau nu, dar odată cu emiterea mandatului de arestare din 24 august 1948, gloria comunistului de salon, Lucrețiu Pătrășcanu a început să apună. A fost dus pentru anchetă la Serviciul Secret de Informații, iar de acolo a ajuns la Jilava, în toamna lui 1949. Prima etapă a anchetei s-a încheiat la sfârșitul lui martie 1950. În ciuda tuturor conexiunilor făcute de anchetatori între persoanele cheie din anturajul fostului ministru vinovația lui Pătrășcanu nu putea fi probată. Timp de un an, ancheta a fost întreruptă. Nimeni nu scrie exact motivul, care rămâne și azi un mare mister. Un lucru e sigur, procesul lui Pătrășcanu a fost cel mai lung proces al vreunui lider comunist din istoria comunismului mondial și probabil și cel mai rușinos.
Se spune că la reluarea anchetei, Pătrășcanu a fost supus numai la interogatorii de noapte și a fost ținut la carceră sub un regim aspru. Între timp i-a fost percheziționată locuința, unde au fost găsiți și confiscați 4.000 de franci elvețieni, 10 franci francezi și 33 monezi de aur. Anchetatorii l-au putut acuza astfel de deținere ilegală de aur și valută. Totodată au avut un argument în susținerea teoriei că familia Pătrășcanu se pregatea să fugă din țară cu acei bani. Sub tortură, Pătrășcanu a recunoscut că prietenul său, Nicolae Betea, i-a propus să fugă și chiar a făcut unele pregătiri, iar Constantin Vișoianu i-a spus că îl poate ajuta să plece definitiv din România, prin intermediul americanilor, dar avocatul a pretins că a refuzat ambele oferte.
Până la urmă, Securitatea a reușit să îi smulgă o serie de declarații prin care Pătrășcanu își turna singur cenușă în cap: „(…) Prin proclamarea Republicii mi-am dat seama că un hotărât drum spre stânga a fost luat și eu nu avusesem vremea să dovedesc prin fapte că mi-am lichidat devierile mele de dreapta și naționaliste…”.
În aceste condiții, fostul ministru al Justiției a cedat psihic, după o mulțime de umilințe și torturi a încercat să-și pună capăt zilelelor de două ori. Prima oară și-a tăiat venele brațelor și a doua oară a înghițit bucăți de lamă sfăramată. A fost salvat în ultimă instanță, însă anchetatorii săi au vazut în aceste tentative de suicid dorința sa de a îngropa cu el informații importante și nu realitatea că Pătrășcanu nu a mai suporat chinul și umilințele.
Gândul sinuciderii îi încolțise în minte înainte de a avea cel mai mic semn că se urmărește lichidarea sa. Pătrășcanu i-a spus Anei Pauker că se va sinucide dacă va fi exclus din partid ceea ce dovedește că a fost fără doar și poate un fanatic. Lena Constante i-a făcut rost de otravă, un praf pe care l-a purtat asupra lui pană în vara lui 1949, cand l-a aruncat. Până atunci nu-si pierduse speranța că va fi scos nevinovat.
Pe 30 martie 1954, după șase ani de anchetă, dosarul „Lotul Pătrașcanu” a fost trimis Tribunalului Suprem – Colegiul Militar. După două săptămâni, la 14 aprilie, cu o grabă suspectă, instanța i-a condamnat la moarte pe Lucrețiu Pătraășcanu și Remus Kofler pentru „crimă impotriva păcii” (sic!) – și la temniță pe viață sau ani grei de închisoare pe ceilalți. Din completul de judecată au facut parte col. Ilie Moisescu (președinte), col Al. Demeter și col. Ion Ciulei (membri), asistați de judecător lt. maj. Vasile Varga. Acuzarea a fost susținută de procurorii militari col. Gr. Râpeanu, col. Rudolf Rosman și mr. Ion Pohonțiu. Chiar dacă s-a văzut condamnat la moarte Pătrășcanu a refuzat să scrie o cerere de grațiere, în schimb tovarășul său Remus Kofler a solicitat grațierea, dar nu a obținut-o.
Comunicatul oficial al Tribunalului Suprem al R.P.R. — 18 aprilie 1954: De la Tribunalul Suprem al R.P.R.
Comunicat
Între 6–14 aprilie 1954, Colegiul Militar al Tribunalului Suprem al Republicii Populare Române, compus din colonelul Ilie Moisescu, președinte, colonel Demeter Alexandru și colonel Ciulei Ion, asesori populari, procurori fiind colonel Aurel Ardeleanu, colonel Rudolf Rosman, colonel Grigore Râpeanu și maior Ion Pahonțu, a judecat procesul grupului de spioni și complotiști în frunte cu L. Pătrășcanu […]
Cercetările au dovedit că încă din 1940 Pătrășcanu a întreținut legătura cu directorul general al Siguranței legionare, Al. Ghica. El a devenit unul dintre cei mai mârșavi agenți ai Siguranței, și ulterior, unul din principalii agenți ai serviciilor de spionaj ale unor puteri imperialiste. În timpul războiului criminal antisovietic, acești provocatori și spioni au dat pe mâna Siguranței un mare număr de luptători patrioți antifasciști, dintre care mulți au fost executați de autoritățile fasciste. În anul 1943, Lucreţiu Pătrășcanu și-a aranjat, cu ajutorul subsecretarului de stat la Interne în guvernul fascist, generalul Piki Vasiliu, o internare de câteva luni în lagărul de la Târgu-Jiu, pentru a-și acoperi astfel legăturile cu Siguranța fascistă și pentru a desfășura acolo acțiuni provocatoare împotriva internaților antifasciști. Acționând ca dușman al poporului român, Lucreţiu Pătrășcanu s-a întâlnit, în iulie 1944, cu Ion Antonescu și a căutat prin felurite mijloace să întârzie răsturnarea clicii fasciste de către forțele patriotice.
După eliberarea țării noastre de către forțele armate ale Uniunii Sovietice, când forțele patriotice au reușit să doboare dictatura fascistă și să aresteze căpeteniile antonesciene, Lucreţiu Pătrășcanu primește din partea serviciilor de spionaj ale unor puteri imperialiste directiva de a păstra cu orice preț funcția înaltă în care se strecurase, în vederea intensificării activității criminale împotriva statului și poporului român. El are în acest scop o serie de întrevederi secrete cu agenți ai serviciilor de spionaj ale S.U.A.
Folosind situația sa în guvern, Pătrășcanu organizează un grup complotist antistatal, având agenți atât în aparatul exterior al ministerului de Externe, cât și în Ministerul Justiției, Institutul de statistică și în alte instituții de stat. În preajma lui 24 februarie 1945, Pătrășcanu transmite lui Rădescu, prin spionul american L. Madison, asentimentul său pentru organizarea unei lovituri militaro-fasciste. […] Tribunalul a stabilit, de asemenea, o serie de fapte care arată totala descompunere morală a lui Pătrășcanu și a complicilor săi. În cursul dezbaterilor procesului, a fost dovedită pe deplin vinovăția acuzațiilor prin documente originale descoperite de organele de cercetări, prin corespondența personală a acuzaților, precum și prin depozițiile unui număr de 89 martori. În fața probelor incontestabile, acuzații au confirmat în instanță declarațiile făcute la cercetări, recunoscându-și vina pentru crimele săvârşite. Tribunalul Suprem al R.P.R. a stabilit că acuzatul Lucreţiu Pătrășcanu se face vinovat de trădare de patrie, de acțiunea de paralizare a luptei forțelor patriotice împotriva fascismului, de organizarea unui grup complotist contrarevoluționar și antistatal, în scopul acaparării puterii și restabilirii regimului burghezo-moșieresc și a dominației imperialiste asupra României. […]
Tribunalul Suprem al R.P.R. hotărâște:
Condamnă pe L. Pătrășcanu și R. Koffler la pedeapsa cu moartea; […]
Sentința este definitivă.
„Scânteia“, nr. 2950, din 18 aprilie 1954, p. 3)
„Președinte:Acuzat Pătrășcanu, ai ultimul cuvânt, ce-ai de spus în apărare.
Pătrășcanu:N-am de spus nimic, decât că scuip pe acuzatiile ce mi se aduc.
Preșeinte:Stai jos atunci. Acuzatul Pătrășcanu spune că n-are de spus nimic.
Pătrășcanu:Și că scuip pe acuzațiile ce mi se aduc.
Președinte:Acestea sînt insulte.
Pătrășcanu:Nu sînt insulte.
Președinte:Te dai în spectacol.
Pătrășcanu:Da, lasă să mă dau, viața mea e scurtă, dar sînt oameni care o să urmarească această porcărie.“
Așadar la 14 aprilie toți cei 11 inculpați acuzați de compot și spionaj și-au aflat sentințele. Un total de peste 58 de ani grei de pușcările politică, condamnare la muncă zilnică pe viață sau la moarte prin executare după cum urmează:
Lucrețiu Pătrășcanu, fost avocat – condamnare la moarte
Remus Koffler, funcționar – condamnare la moarte
Herbert Zilber, fost director al Institutului de Conjunctură Economică – muncă zilnică pe viață
Alexandru Ștefănescu, fost mare industriaș – muncă zilnică pe viață
Emil Calmanovici, antreprenor – muncă zilnică pe viață
Ion Mocsony-Styrcea, fost mareșal al Curții Regale și mare latifundiar – 10 ani de pușcarie
Jac Berman, antreprenor – 10 ani de pușcarie
Lena Constante, pictor scenograf – 10 ani de pușcărie
Herant Torosian, fost consul al României la Paris – 10 ani de pușcărie
Hari Brauner, fost director al Institutului de folclor – 10 ani de pușcărie
Victoria Sîrbu, fără profesiune – 8 ani de pușcărie
.
În 6 mai 1954, Tribunalul Suprem, Colegiul Militar format din aceiași membri care au dat sentințele mai sus amintite a mai condamnat încă 18 persoane la pedepse grele, așa numitul ‘’al doilea lot Pătrășcanu‘’, o rușine de proces care va rămâne o pată neagră în istoria Justiției din România.
Nicolae Ceauşescu a ordonat reabilitarea lui Lucrețiu Pătrăcanu considerat și azi de mulți singurul intelectual adevarat din conducerea PCR
Împreună cu condamnaţii din ,,lotul Pătrăşcanu”, avocatul a fost acuzat pe nedrept și a suferit o condamnare abuzivă, de natură politică. Dovada este faptul că la 14 ani de la moartea fostului ministru al justiției, chiar șeful Statului, Nicolae Ceaușescu a revenit asupra condamnării sale și a ordonat reabilitarea lui Lucrețiu Pătrășcanu după moartea escrocului proletar, Gheorghe Gheorghiu-Dej. În timpul anchetei, magistratul Ilie Mosescu a declarat că pedepsele i-au fost dictate de Iosif Chişinevschi, lider al partidului comunist şi rival al lui Lucreţiu Pătrăşcanu. O rușine de magistrat, a cărui fotografie ar trebui să apară în toate cărțile de istorie, la capitolul ,,Oameni de unică folosință- fără caracter, fără demnitate”. Alți ofiţeri, care s-au ocupat de dosar, au mărturisit că în timpul anchetei primeau ordine de la fostul şef al Securitărţii Statului, Alexandru Drăghici. Deci sistemul avea în organigramă o mulțime de oameni slabi, care nu aveau nici o opinie personală la locul de muncă, care nu au corespuns niciodată exigențelor impuse de exercitarea corespunzatoare a funcțiilor de judecători sau de avocați și totuși au avut nesimțirea să iasă la pensie după astfel de cariere de kk-t, cu niște pensii nesimțite.
De curând am descoperit fișa matricolă de deținut politic, unde nu apar amprentele sale, extrem de ciudat, în schimb, scrie negru pe alb că a fost executat în 17.04.1954, pentru crimă de înaltă trădare, ceea ce a dus și la confiscarea averii sale. E ciudat faptul că cele mai importante evenimente din viața lui au fost legate de cifra 4. Data nașterii, luna în care a murit și anul 1954. S-a întâlnit cu Mareșalul Ion Antonescu în 1944 și a căutat prin felurite mijloace să întârzie răsturnarea clicii fasciste de către forțele patriotice. A îndeplinit funcția de ministru de Justiție în perioada 23 august 1944-23 februarie 1948, a fost arestat în 1948 și reabilitarea sa a venit la 14 ani de la execuție și exemplele ar putea continua. Numerologii spun despre oamenii care poartă cifra 4 în destin că ,,deseori nu cunosc bucuria și liniștea sufletească. În general au o fire deschisă, dar deși sunt conștienți de acest lucru și-l regretă, nu reușesc să se îndrepte, fiindu-le foarte greu să se lase conduși de sentimente și emoții. Punctul forte pentru „Numărul Destinului Patru” va constitui abordarea unei profesii care cere putere de concentrare, minuțiozitate și calm. Muncesc ordonat și sistematic, făcând față, cu ajutorul perseverenței și tenacității tuturor activităților monotone pe care ceilalți le resping. Nu îi înspăimântă o slujbă grea sau care necesită o îndemânare manuală deosebită. Dimpotrivă, rutina, atenția acordată detaliilor sau etapelor care presupun urmărirea unui plan sunt foarte importante pentru ei,,. Toate aceste trăsături de caracter se potrivesc cu profilul comunistului de salon Lucrețiu Pătrășcanu, singurul comunist care nu semăna cu ,,parveniții,, din PCR și care este considerat și azi de mulți cel mai singurul intelectual adevarat din conducerea PCR.
Lucrețiu Pătrășcanu nu a fost un martir al neamului, a fost o victimă politică dar a rămas pata prin care el ca ministru al Justiției a legitimat abdicarea forțată a regelui Mihai
Comentatorii de azi ai „cazului Pătrăşcanu” au explicat pe larg cum şi unde a avut loc execuţia, aşa cum au găsit scris în documentele măsluite, probabil, de autorităţile de atunci. Pentru ca apoi, când Nikita Hruşciov a demascat, la Congresul XX al PCUS, crimele lui Stalin şi acerut imperativ şi ţărilor socialiste „frăţeşti” să verifice toate procesele politice ce au avut loc şi să revină asupra adevărului, de voie, de nevoie, comuniştii români au trebuit să-l reabiliteze pe Lucreţiu Pătrăşcanu, în 1968. Şi iată că, legat de moartea acestuia, fostul general de Securitate, Ioan Mihai Pacepa, dezvăluie în „Cartea negră a securităţii”, că în acelaşi an, 1968, a avut loc un eveniment incredibil: un colonel de Securitate, acoperit într-o funcţie la Ministerul de Externe, şi-a ucis copiii, soţia, după care s-a sinucis. El a scris o scrisoare pentru Nicolae Ceauşescu, în cuprinsul căreia recunoscuse faptul că el l-a împuşcat pe Lucreţiu Pătrăşcanu. Aceasta, după ce tot el l-a anchetat dur (alături de alţii, ce se roteau) şi l-a supus la cele mai groaznice suplicii fizice ca să mărturisească ceea ce doreau cei din conducerea P.C.R. Pur şi simplu, acest securist terorist declara că de atunci trăia un coşmar, pentru că îşi amintea zi şi noapte de sângele lui Pătrăşcanu care i-a împroşcat faţa şi mâinile, în seara când, din proprie iniţiativă, şi desigur, un anumit fanatism, l-a scos din celula de la Jilava la „plimbare” şi, ajunşi în curtea interioară, l-a împuşcat în ceafă… Mai târziu, Nicolae Ceauşescu avea să recunoască această execuţie într-o consfătuire cu activul de partid din 1968. El a declarat că, în cazul Pătrăşcanu, „s-a manifestat o grabă de a-l judeca şi executa după două zile, prin împuşcare pe la spate…”. Această variantă o confirmă și Cicerone Ionițoiu în dicționarul „Victimele terorii comuniste: arestați, torturați, întemnițați, uciși ” și istoricul dr. Adrian Cioroianu în emisiunea „5 minute de istorie”: Lucețiu Pătrăscanu.
Pe de altă parte, potrivit procesului-verbal întocmit de procurorul Grigore Râpeanu, Lucretiu Pătrășcanu a fost împuscat de către un pluton de execuție, la Penitenciarul Jilava, în noaptea de 16 spre 17 aprilie 1954. De față au fost, pe lângă procuror, lt. col. Ilie Bădica, comandantul penitenciarelor, mr. Ilarion Savenco, reprezentantul autoritatii administrative, și mr. Moise Cahane, medic legist. Plutonul de executie a fost comandant de cpt. Nicolae Andronache. În același document scrie că Pătrășcanu a refuzat să i se îndeplinească o ultimă dorință. La ora 3:00, condamnatul a fost dus la stâlpul execuției, legat la ochi și împușcat. În procesul-verbal nu se precizează zonele în care i-au pătruns gloanțele, ci doar că medicul legist i-a constat moartea. Însă acest proces-verbal nu prea mai are credibilitate, după ce Ion Mihai Pacepa, fost adjunct al șefului Securității, a lansat ipoteza că Pătrașcanu ar fi fost împuscat în ceafă, în curtea închisorii Jilava, fără procedura legală de rigoare. Și părerea mea este că a doua variantă este adevărată. Iar toți acei securiști de tristă amintire, pomeniți mai sus au fost niște paraziți ai societății, care au rămas în istorie doar pentru acest fapt, că au participat la execuția fostului ministru al Justiție, Lucrețiu Pătrășcanu, deși, personal, nu cred o iotă din acel Proces Verbal.
Din cercetările ulterioare se pare că trupul neînsuflețit al lui Lucrețiu Pătrășcanu a fost îngropat de criminali, alături de cimitirul închisorii Jilava, fără însemne deosebite. Execuția fostului ministru al Justiției trebuia să rămână secretă și în contextul aberant al procesului nu a existat o cruce sau o piatră funerară pe care să îi fie înscris numele și pentru a nu se cunoaște locul în care i-a fost îngropat cadavrul. Rămăşiţele pământești ale fostului ministru au fost deshumate cu ajutorul unor martori care au asistat la îngroparea lui și incinerate după 14 ani de la execuția sa, mai precis în 1968 după reabilitarea făcută de Nicolae Ceaușescu pe atunci secretarul general al PCR. Azi, mormântul său se află în Parcul Carol din București.
Din punctul meu de vedere, Lucrețiu Pătrășcanu nu a fost în mod cert, un martir al neamului, dar cu siguranță a fost o victimă politică. Mai mulți istorici spun că Pătrășcanu a plătit pentru toate asasinările și condamnările prin care PCR, imediat după război, a îndepărtat orice urmă de opoziție democratică în România. A fost părtaș la complot și este la fel de vinovat. A girat ca ministru al Justiției în perioada 1944 – 1948 procese politice prin care lideri liberali sau ofițeri de armată au fost condamnați la ani grei de închisoare. Tot sub mandatul său au fost judecați și liderii țărăniști, în frunte cu Iuliu Maniu, care, la rândul lor, au înfundat pușcăriile iar majoritatea și-au găsit, nevinovați, sfârșitul după ani de tortură în închisorile de exterminare comunistă. Iar puținii din ei, care au reușit să supraviețuiască, au luat parte la niște suplicii ce le-au marcat și le-au schimbat întreaga existentă. Nu în ultimul rând Lucrețiu Pătrășcanu poartă, o vină la îndepărtarea Regelui Mihai și rămâne pata prin care el, ca ministru al Justiției, legitima un asemenea act de abdicare forțat și impus prin teroare.
Se spune că, deși procesul lui Lucrețiu Pătrășcanu a fost filmat, după moartea sa, președintele Gheorghe Gheorghiu Dej a avut grijă să dispară aceste probe incriminatorii, care demonstrau că soluționarea cauzei a fost un adevărat simulacru. Am citit nenumărate articole, zeci de documente, studii și memorii despre Lucrețiu Pătrășcanu și cu cât am aflat mai multe detalii, în mintea mea a încolțit un munte de incertitudini și cred că mai sunt încă amănunte care le-au scăpat tuturor biografilor care sau ocupat de viața lui Pătrășcanu. Eu personal nu am înțeles de ce din cei peste 60 de ani scurși de la moartea fostului avocat și ministru nimeni nu a încercat să ajungă la „creierul” din spatele acestei operațiuni. Cumea ironiei este că până la urmă inteligența și instrucția politică l-au ajutat să își elimine o mulțime de adversari politici în drumul său spre afirmare însă toată înțelepciunea și șmecherile care le-a învățat în perioada în care partidul comunist era în ilegalitate nu l-au ajutat să scape cu viață și a murit ca un idiot. Deși în opinia mea sunt convinsă că IQ-ul său era undeva între 140 și 250 adică mult peste media celor care l-au judecat.
În ciuda faptului că „Dosarul Pătrascanu” cuprinde 204 volume, inclusiv anexe ale anchetei de reabilitare din perioada 1965-1967, însumând 70.000-80.000 de pagini, ce cuprind declarații din partea a câtorva sute de martori audiati, nu am găsit nici măcar un studiu realizat de un profesor grafolog care să demonstreze că a verificat notele scrise de Lucrețiu Pătrășcanu în cei șase ani de proces, pe baza cărora să aprecieze trăsăturile caracteristice ale personalității deținutului și să îi facă pe cititorii istoriei contemporane să înțeleagă resorturile psihologice ale acțiunilor sale. E demonstrat științific că scrisul îți relevă personalitatea și că un expert în grafologie este capabil să identifice trăsături relevante ale felului cum sunt configurate literele și ale modului cum acestea interacționează între ele. Dacă aceste teorii sunt reale, nu pot să nu îmi pun întrebarea, de ce nu și-a asumat nimeni o analiză și o interpretare viabilă, clară și cuprinzătoare, a scrisului fostului ministru Lucrețiu Pătrășcanu? sau era o problemă faptul că un grafolog putea să găsească în scrierile sale semne de criminalitate, puatea să îi descrie temperamentul scriptorului, tipurile de atitudine, orientările, preferințele, voința și cel mai important comportarea sa exterioară și frământările sale interioare?
Ciudat mai este faptul că nu există nici o înregistrare video, în care să fie auzit Pătrășcanu vorbind, imaginile care sunt difuzate cu el sunt fără sonor, iar pe de altă parte nu există nici un act că Moscova ar fi comandat executatarea. Din contră cercetarile întreprinse de către cercetătoarea rusă Tatiana Volokitina, prin documentele găsite în arhivele Federației Ruse, demonstrează că hotărârea de a-l executa pe Pătrășcanu a aparținut în exclusivitate autorităților de la București, punând astfel capăt speculațiilor cu privire la eventuala implicare sovietică în acest caz.
Lucrețiu era un lider popular, comunist cu studii incontestabile și cu siguranță că Gheorghiu-Dej simțea o mare frustrare în ceea ce îl privește. Era un intelectual de reală valoare, cu un doctorat în Germania, contribuții doctrinare asupra marxismului românesc, cu relații în anturajul Casei Regale a României și se bucura de respect chiar și în rândul liderilor partidelor istorice. Totodată însă Pătrășcanu era un om orgolios și arogant, care știa să pună în dificultate un electrician cu patru clase, precum Secretarul General al P.C.R., Gheroghe Gheorghiu-Dej. Avocatul i se simțea total superior și probabil avea toate motivele să o facă însă sprijinul politic de care beneficia Gheorghe Gheorghiu-Dej avea să îi fie fatal. Nu mă îndoiesc că Gheorghe Gheorghiu Dej azi, arde în focul iadului și își regretă la infinit frustrăile și crimele pe care le-a ordonat să își înlăture adversarii politici, dar acest lucru nu mai ține deja de justiția pământească.
Pentru toate aceste motive, consider că în viitor se vor mai publica cărți și zeci de articole despre viața și moartea fostului avocat și ministru al Justiției, Lucrețiu Pătrășcanu, care rămâne în continuare un mare mister.
A consemnat Matei Robert Mihai
About Author
