CUM AR FI FOST OARE DACĂ, DEŢINUTUL POLITIC VALERIU GAFENCU AR FI FOLOSIT STREPTOMICINA PE CARE A PRIMIT-O SĂ SE SALVEZE ŞI NU I-AR FI DAT-O PASTORULUI RICHARD WURMBRAND ?
Valeriu Gafencu a fost numit de către Nicolae Steihardt „sfântul închisorilor”. Este greu să vorbim despre sfinții din temnițele comuniste fără măcar a aminti de Valeriu Gafencu. Dintre toți, el pare să fie cea mai emblematică persoană a deținutului politic care în anii grei de temniță s-a apropiat de Dumnezeu mai mult decât în viața de dinainte de arest.
În perioada postcomunistă, în cartea memorialistică scrisă de Ioan Ianolide și publicată postum Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă, 1982, Aiud, Pitești, Gherla, Târgu Ocna, cu cuvânt înainte de Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Editura Christiana, București, 2006, a fost relatată informația potrivit căreia Valeriu Gafencu a obținut streptomicină în timpul detenției la Târgu Ocna de la admiratorul lui bolnav Victor (sau Aurel) Leonida Stratan, în anul 1951, și pe care Gafencu ar fi cedat-o pastorului Richard Wurmbrand, care se afla într-o stare gravă, salvându-l…
„În iarna 1947-1948, având asigurat necesarul existenței materiale, viața noastră în colonie a fost marcată de intensitatea activităţii duhovniceşti. Am citit o mulţime de scrieri ale marilor teologi ai Ortodoxiei, precum şi teologi apuseni, mai vechi şi mai noi. Dar studiam permanent Filocalia şi Patericul. În Aiud, cu Părintele Serghie rumegasem cu toţii lucrarea Părintelui Stăniloaie, Iisus Hristos sau restaurarea omului, Hristoitia de Sfântul Nicodim Aghioritul şi multe altele. Cel puţin o dată pe săptămână domnul Trifan era asaltat de cei mai tineri, să adâncim cuvântul Sfinţilor Părinţi.
Am început şi să învăţăm pe de rost Scripturile, în special Noul Testament şi am constatat că astfel se adâncesc înţelesurile. Mintea, prin asociere şi corespondenţă sau chiar prin controverse, luminează în suflet înţelesul cuvântului dumnezeiesc, care nu numai că nu mai pare greu de reţinut, ci devine propriu sufletului, acoperă şi dă un sens şi înţeles şi altor cunoştinţe, constituind hrana spirituală permanentă a duhului şi minţii tale” [Virgil Maxim, Imn pentru crucea purtată, pag. 170, Editura Antim, București, 2002].
Descrierea vieţii duhovniceşti de la Galda este completată de mărturia lui Ioan Ianolide. Acesta povesteşte câteva întâmplări legate de Valeriu, din răstimpul petrecut în colonie.
„Valeriu muncea şi se ruga. Muncea şi cânta. Muncea şi-L slăvea pe Dumnezeu. Se simţea legat sufleteşte de o fată pe care o iubise şi acum a avut prilejul să-i scrie. Fata era logodită şi urma să se căsătorească. Suferinţa lui a fost adâncă, dar s-a smuls din ea cu hotărârea de a se călugări.
Până atunci se pregătise pentru viaţă, chiar dacă luase învăţătură de la Sfinţii Părinţi. De acum, el, feciorelnic, se logodea cu Hristos, spre a sluji desăvârşit lui Dumnezeu. Bucuria aceasta uriaşă a covârşit deplin durerea despărţirii. Iar pe fata aceea o va respecta, înţelegându-o, toată viaţa. Iată deci cât de mic este pragul între un mirean credincios şi un monah.
Îl văd pe Valeriu la Galda, seara pe dealuri, cântând, culegând flori, unind albastrul ochilor săi cu albastrul cerurilor. Îl văd ziua şi noaptea îngenuncheat în bisericuţă, rugându-se răpit în duh, cu mâinile împreunate precum copiii, cu ochii strălucind de bucurie. Îl văd dăruindu-şi bucata de pâine unuia mai slab ca el. Îl văd jucându-se cu copiii şi încercând să fie ca ei. Îl văd adâncit în sine, pregătindu-se de spovedanie. Îl văd strălucind de bucurie după ce s-a împărtăşit. Îl aud vorbind, cu însufleţire, tuturor celor care căutau cuvântul lui Dumnezeu. Îl văd chinuindu-se să muncească şi să-și facă norma. Îl aud cântând colinde, pricesne ori propriile lui cântece. Era plin de dor sfânt. Purta în el ceva serafic, mai presus de fire şi era cel mai frumos om pe care l-am întâlnit.
Sursa: Eextras din Sfântul Închisorilor – Valeriu Gafencu Partea a III-a – Galda de Jos -Secvența XXVI
About Author
