CUM L-AM CUNOSCUT PE PIANISTUL GERMAN DE ORIGINE ROMÂNĂ SORIN ENĂCHESCU ?

De curând am descoperit într-o matricolă a botezaţilor din Reghinul de altădată că pe 9 iulie 1948 avocatul Gheorghe Enăchescu şi-a botezat fiul: Sorin Adrian Enăchescu la Biserica Ortodoxă „Înălţarea Domnului” care a fost năşit de avocatul Victor Boeriu şi soţia Elena.

Coincidenţă s-au nu în urmă cu câţiva ani l-am cunoscut pe acest pianist şi profesor universitar din cadrul Universităţii de Arte din Berlin, pe străzile Reghinului printr-un concurs de împrejurări bizare fiindcă omul care îl însoţea pe maestru m-a oprit să mă întrebe dacă nu există în oraş vreo agenţie de vânzări imobiliare ?

Aşa am ajuns să facem cunoştinţă şi când s-a prezentat şi am aflat cine este interlocutorul meu ? plecat din ţară în comunism din motive politice, folosind prilejul unui concurs internațional de pian (Clara Haskil – în Elveția) în 6 octombrie 1977 şi nu s-a mai întors, l-am invitat să servim o cafea şi o prăjitură la Cofetăria „Ghiocelul” şi să stăm la o şuetă…

Era în perioada în care pianistul încerca să îşi vândă casa părintească din Reghin care îi dădea mari dureri de cap. Îmi povestea atunci că e greu de vândut fiiindcă fusese ruinată de niște locatari pe care i-a lăsat să locuiască gratis în urmă cu mai mulţi ani, ca să nu stea casa goală – după ce a fost vandalizată de cinci ori…

Însă între timp am aflat că s-au rezolvat problemele cu acea casă de pe strada Stadionului şi mă bucur că am reuşit să îl cunosc personal pe acest artist care în ciuda modestiei sale este un nume important în lumea muzicii clasice internaționale, unde a făcut o carieră de excepție, o carieră încununată cu titlul de profesor universitar la Universitatea de Arte din Berlin.

Domnul Sorin Enăchescu este fără doar şi poate un nume care face cinste țării din care a plecat, dar unde, din păcate, nu se prea știe despre el motiv pentru care aş vrea să ne scrie cititorii noştri din Reghin care au cunoscut familia Enăchescu, care au copilărit cu Sorin, în Iernuţeni, colegii de clasă de la Liceu „Papiu Ilarian ” din Târgu-Mureş sau colegii de la Conservatorul „Gh. Dima”, din Cluj sau studenţii generaţiei 1967-1971, de la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București.

Ce fel de tânăr a fost viitorul pianist Sorin Enăchescu ?

În anul 2019 a acordat un interviu pentru revista „TRIBUNA MAGAZINE” jurnalistei Ani Bradea pentru seria de dialoguri intitulată „România și oamenii săi din lume (XIII)” iată ce răspuns a dat un reghinean care a emigrat la vârsta de 30-31 de ani, adică acum 45 de ani din România la întrebarea:

Și ca să nu încheiem dialogul acesta în „pesimism”, cum spuneți, aș vrea să vă întreb care este cea mai frumoasă amintire pe care o păstrați din România, din viața dvs. de dinainte de emigrare? Există ceva, legat de această perioadă, care vă lipsește/v-a lipsit?

Sorin Enăchescu: „Mai multe!…Toate amintirile legate de copilăria și tinerețea în Ardeal/Transilvania. Întâi la gospodăria țărănească a bunicului, fierarul Adalbert Kosch în Iernuțeni/Reghin. Agricultură, animale, la lucru la câmp și în grădini, livezi, joc în praf și pe ulița satului… În lumea aceea pestriță și multietnică a Reghinului, Tg. Mureșului, Clujului, cu oameni de suflet, cultivați ales, intelectuali și oameni simpli dar modești și apolitici! Profesoara mea de pian, la liceul de muzică din Tg. Mureș, D-na Sarolta Trozner, mama mea spirituală…, Liceul Papiu, cu obsesii medievale, latina…, unde am luat bacul… O lume care în acea formă a dispărut treptat deja de prin anii 60-70. Mocănița de pe valea Gurghiului, din care puteai coborî la deal, în timpul mersului, și culege flori… (dobitocia locală reghineană politico-administrativă a lichidat-o în anii 70…). Anticariatele din Tg. Mureș și Cluj, unde îmi cheltuiam banii puțini de buzunar pe cărți vechi în latină, probabil din inventarul unor mănăstiri secularizate… șamd. În esență, Ardealul, cu fascinația pentru istoria lui creștin-apuseană și atât!
Bucureștiul, deși locul maturității profesionale și familiale, volatil, oportunist, superficial, cu câteva persoane importante și episoade simpatice în biografia mea, dar ponderea ardelenismului meu înnăscut nu a putut fi niciodată înlocuită de oportunismul politic și de capacitatea compromisurilor necesare în lumea bucureșteană, pentru a putea avansa… De aceea am și emigrat!”.

Aştept cu nerăbdare să îl vâd într-un concert pe Sorin Enăchescu, acasă sau măcar invitat să susţină un master-class la Şcoala de Muzică şi Arte Plastice din Reghin.
Sper să nu mă pensionez până când se hotăreşte cineva din „Oraşul Viorilor” *(că parcă aşa se laudă unii care sunt la butoane că se mai numeşte această urbe), cu putere de decizie să invite astfel de artişti valoroşi acasă măcar o dată pe an într-un concert caritabil să ne dovedească măestria talentului care i-au consacrat în străinătate.

Din păcate până în prezent nu am asistat la nici o „reabilitare” a valorilor reghinene din domeniul muzicii, artei plastice, a scrisului sau a sportului risipite prin lume !

Poate distinsul pianist Sorin Enăchescu este omul primordial pentru o astfel de cauză nobilă !