CUM TREBUIA SĂ FIE UCIS ÎN URMĂ CU 40 DE ANI DE CĂTRE ORGANELE SECURITATE CEL MAI VÂNDUT ARTIST ROMÂN AL TUTUROR TIMPURILOR ?
Site-ul „visurilelenuautermenlimita.com” vă prezintă în exclusivitate pe ce artist din România a vrut să îl omoare fostul preşedinte Nicolae Ceauşescu pentru că era mai popular decât acesta şi îl împiedica să obţină Premiul Nobel pentru Pace. Vă dezvăluim o poveste mai puţin cunoscută despre artistul Gheorghe Zamfir, supranumit ,,Regele naiului” legată de cele trei tentative ale Securităţii de al ucide, la comanda dictatorului Nicolae Ceauşescu. Artistul a făcut dezvăluirile halucinante despre aceste subiect tabu la aproape 30 de ani de la aceste întâmplări, la Reghin, în casa regretatei interprete de muzică populară Natalia Gliga, jurnalistului Matei R. Mihai. După o carieră muzicală de succes, în 1982, în plin comunism, Gheorghe Zamfir dedica un concert lui Dumnezeu. A căzut în dizgrația preşedintelui Nicolae Ceaușescu (ateu convins) şi a fost obligat să plece în exil pentru că altfel urma să fie ucis într-un mod extrem de dur…
Reporter: Spuneaţi că popularitatea de care vă bucuraţi în occident a început să îl irite pe fostul preşedinte al României Nicolae Ceauseşcu, când v-aţi dat seama că dumneavoastră aţi intrat în vizorul sau? şi că vrea să vă extermine?
Gheorghe Zamfir: În martie 1982, am fost ajutat de fostul Ministru de Externe al României de atunci, Ştefan Andrei care mi-a dat un pasaport în buzunar si mi-a spus: urca-te mâine în avionul de 9.30 care zboară la Paris ia-ţi naiurile si valiza de lucru si nu te mai întoarce în România pâna îti voi comunica eu, pentru ca te omoară Ceausescu. M-am speriat dar m-am conformat dacă era viata mea în joc, a trecut aproape un si am vrut să mă întorc să îmi vând vila care o aveam atunci în România, să lichidez tot ce mai aveam în tară si mi s-a spus la telefon că nu e cazul să vin ca o să mor. Am început să plâng la telefon în hohote şi mi-a spus ministrul Ştefan Andrei că e periculos să aterizez în România. La câteva zile am aflat prin nişte scurgeri de informaţii de la cineva din la Serviciul de Informaţii că urma să fiu ucis între aeroportul Otopeni şi Băneasa. Maşina în care mă aflam eu urma să fie lovită de un tractor să fiu făcut zob şi aruncat într-un şanţ.
Rep.: Care ar fi fost interesul lui Nicolae Ceauşescu?
G.Z.: Se pare că Ceausescu devenise foarte gelos pe mine că ajunsesem în sondajele internaţionale numărul unu mondial şi pe plan international eram mai cunoscut şi mai popular decât el. Îl deranjam foarte mult involuntar, pentru că Nicolae Ceauşescu lupta atunci să primească Premiul Nobel pentru Pace. A cui pace nu ştiu? Pentru că ţin minte foarte bine ca imaginea lui era pusă pe toate zidurile marilor fabrici şi uzine cu lozincă „Ceauşescu PACE – Ceauşescu PACE”. Era o propagandă uluitoare şi tone de bani băgaţi în aceasta campanie de imagine a dictatorului pentru ca acesta să obtină acest titlu suprem. Dar cu toate demersurile sale diabolice nu a reuşit, pentru că Ceauşescu a căzut în panta cealaltă a obscurantismului comunism şi a demenţializării sistemului şi transformării lui în cel mai iubit conducator. Ceauşescu începea să sufere tot mai mult de grandoare şi să fie obsedat de cultul personalităţii. În timp ce românii din ţară trebuiau să aprindă doar un bec în casă, să facă cozi interminabile la alimentele raţionalizate, frigul şi foamea toate lucrurile care i-a chinuit pe români au declanşat într-un fel sau altul şi ceea ce a urmat. În 1984 Nicolae Ceauseşcu s-a interesat de mine personal a aflat că sunt la Paris şi la trimis pe fiul său Nicu Ceauşescu să mă caute să mă convingă să mă întorc în ţară că mi se vor da toate onorurile posibile.
Rep.: A venit Nicu Ceauseşcu la Paris pentru dumneavoastră?
G.Z.: M-a găsit prin ambasadorul României de la Paris de atunci Manea Mănescu. M-am întâlnit cu fiul dictatorului la Ambasada României la Paris. Tata se afla din întâmplare în vizită la mine si nu m-a lăsat să merg singur la întâlnirea cu Nicu Ceauşescu de frică să nu mă răpească comuniştii, aşa că am mers împreună şi am servit un ceai împreună, cu fiul dictatorului care s-a străduit să mă convingă prin toate felurile să revin în ţară. Eu i-am spus: lasă-mă să mă gândesc puţin şi te anunţ când mă hotărăsc. Dar după plecarea lui Nicu Ceauşescu din Franţa, ambasadorul României la Paris care era un domn distins şi care ştia el multe lucruri şi probabil că ţinea la mine şi mă aprecia m-a sfătuit să nu mă întorc în ţară pentru că el nu îmi garantează reîntoarcerea mea vreodată la Paris.
Rep.: Am înteles ca au fost mai multe tentative?
G.Z.: În 1985 mă aflam în stradă încercând să dau de finul meu, marele pictor Andrei Sorel. El era pe partea cealaltă a bulevardului şi m-a chemat până la el. Am traversat şi la un moment dat a oprit lânga mine o Dacie alba cu numere de corp diplomatic, s-a deschis o uşă fulgerător şi un individ a încercat să mă tragă în maşină. Moment în care Andrei a strigat în gura mare, s-a repezit şi m-a tras din mâna omului, adică m-a salvat. Dacă ajungeam în maşina aceea nu ştiu ce s-ar fi putut întâmpla cu mine. În acelaşi an încă mă aflam la Paris şi primesc un telefon de la un domn pictor, al cărui nume nu vreau să îl spun acum, şi pe care îl consideram prieten. Omul mi-a spus că vine cu o expoziţie de pictură la Paris şi apoi merge la New-York. M-a mirat şi i-am spus: bine dar eu nu cred că lucrările tale sunt chiar de expus la Paris, pentru că eu ştiam că mai e şi colonel de securitate. Eram deja foarte speriat pentru că simţeam că sunt urmărit peste tot de oamenii lui Ceauşescu. Atunci în perioada aceea am primit şi o scrisoare de la tata din România în care îmi spunea să mă feresc exact de pictorul care mă suna-se, ca a fost trimis de Ceauşescu să mă otrăveasca. Aşa că am fugit la Montreal unde eram rezident canadian, dar la scurt timp, acelaşi pictor a făcut rost de numărul meu de telefon care mă gândeam că e imposibil de aflat şi m-a sunat cu aceeaşi poveste. Că prietenia noastră de nezdruncinat nu poate fi anulată de nimic şi de nimeni. I-am spus că da, aşa e ne vedem şi că poate merg chiar eu la New-York că aveam maşină cu număr canadian şi cunoşteam foarte bine drumul de la Montreal la New-York erau 700 de km distanţă. Doar că eu am fugit în Paris din nou unde iaraşi a venit după mine tipul ăsta să mă caute şi atunci m-am hotărât să plec în Elveţia şi nu am greşit pentru ca a fost singura ţară în care nu a mai reuşit să îmi de-a de urmă. Tipul s-a întors în ţară urmând ca la vreo doi ani să aflu ca a decedat de cancer.
Rep.: Ati revenit în ţară după Revoluţia Română din 1989. Care a fost primul impact ?
G.Z.: Urât! Este cea mai mare greşeală a mea că m-am întors. În 1900 m-am întors în România unde mi s-a întâmplat ce mi s-a întâmplat. Pentru că apariţia mea de la Balconul Universităţii cu: JOS COMUNISMUL! JOS ILIESCU!, discursurile pe care le am încheiat cu rugăciunea „Tatăl Nostru” în faţa a 25.000 de oameni care au aprins lumânari şi brichete dar aceste momente nu s-a difuzat niciodată pe post. La fel nici cuvântările mele din 28 ianuarie, 4 februarie din Chişinău 1990 când am fost primit ca un şef de stat în Basarabia în mandatul lui Mircea Snegur (primul preşedinte al Republicii Moldova în perioada 1990-1999) şi pe vremea Ministrului Culturii Ion Ungureanu. Acolo l-am întâlnit pe (Grigore) Vieru şi pe Andrei Strâmbeanu care era un mare dramaturg. Grigore Vieru a scris atunci în ziarul lor de la Chşinău, „un miracol românesc”, pe o pagina de ziar: Ştefan Cel Mare, Eminescu şi Zamfir şi a scris poezia «Naiul de aur», pe care în fiecare seară o recita pe scenă. Am dat acolo 5 concerte epocale în care plângea toată sala care avea o capacitate de 4.000 de locuri. Preşedintele era în extaz a spus ca îmi face o statuie în mărime naturală, că dau unei comune din Basarbaia numele de Gheorghe Zamfir, m-au făcut „membru de onoare” al Uniunii Compozitorilor şi „profesor de onoare” al Conservatorului „Gheorghe Dima” din Chişinau. Plus mi-au dat 2.400 de mp de teren pentru a face o casă memorială în inima capitalei în timp ce în România nu mi s-a dat ceva, ci mi-a fost luat totul. În Chişinău atunci s-a şi inaugurat zidul de cărămidă, al casei cu un sobor de preoţi cu slujbă religioasă şi a rămas acel teren al lui Gheorghe Zamfir pe strada Veronica Micle, colţ cu Mihai Eminescu. A rămas de izbelişte pentru că eu nu puteam să merg acolo, deoarece eu eram în exil şi la un moment dat acest teren a fost luat de mafioţii din Chişinău care au construit acolo nişte baruri şi discoteci ilegal. M-am dus după câţiva ani sa îmi i-au terenul înapoi la Zaporojan, arhitectul şef din Chişinau care mi-a găsit actele pe teren scrise în limba rusă dar nu am mai primit nimic până la urmă pentru că avut grijă cineva să dispară dosarul pe acel teren…
Fragment din seria de interviuri cu Gheorghe Zamfir “Trebuia să fiu ucis între aeroportul Otopeni şi Băneasa” semnat de jurnalistul Matei R. Matei şi publicat în ZIARUL DE MUREŞ în 20 iunie 2011
În ciuda faptului că trăit mai mulţi ani în străinătate Gheorghe Zamfir a fost toată viaţa un patriot adevarat care şi-a iubit ţara şi a dus frumuseţea muzicii româneşti interpretată la nai în peste 200 de ţări şi a dedicat 100 de compoziţii lui Dumnezeu de la muzică de cameră, la naiuri suprapuse, până la recviem, rapsodii şi simfonii. Poate chiar acesta este secretul succesului său că aproape toată opera sa este religioasă, poate, dar un lucru este cert că maestrul Zamfir a reuşit să apere zeci de ani, la rând imaginea internaţională a României stârnind admiratie şi respect cu naiul său fermecat. Dacă criticii muzicali japonezi au ajuns să spună despre el că este un ,,tsunami muzical al planetei” au ştiut ei ce spun pentru că nu degeaba a reuşit Gheorghe Zamfir să ajungă numărul doi mondial în vânzarea de discuri, casete şi CD-uri după legendarul Michael Jackson, cu peste 750 milioane de discuri vândute în ciuda faptului ca s-a născut la Gaieşti de Dâmboviţa şi nu în Indiana în nordul Statelor Unite ale Americii.
Conform Wikipedia, Gheorghe Zamfir în decursul carierei sale muzicale care depășește 50 de ani, a compus peste 300 de lucrări în stil folcloric, cameral, coral, vocal, instrumental și simfonic. Repertoriul său cuprinde compozitori de la perioada barocă și clasică precum:Wolfgang Amadeus Mozart, Johann Sebastian Bach, Arcangelo Corelli, până la contemporani ca John Lennon, Paul McCartney, Billy Joel sau Sir Elton John. Totodată maestrul Zamfir este câștigătorul a 120 de discuri de aur și platină, are peste 190 de discuri înregistrate… Aceeaşi sursă citează că este singurul artist european care a câștigat două discuri de aur în S.U.A. și singurul artist român care a câștigat un disc de aur în Ungaria.
About Author
