CURS DE INIŢIERE ÎN PROFESIA DE – DETECTIV PARTICULAR LA REGHIN

Înscrieri la +40.770.741.622
Ofertă pentru cursul de iniţiere în profesia de Detectiv Particular C.O.R 335504
Având în vedere că:
Detectivul particular este persoana atestată în condiţiile Legii 329/2003, care, fără să aducă atingere dreptului la viaţa intimă, familială şi privată ori altor drepturi şi libertăţi fundamentale, la cererea persoanelor fizice sau juridice, desfasoară activităţi specifice de investigare, referitoare la:
a) conduita şi moralitatea publică a unei persoane;
b) date privind solvabilitatea ori seriozitatea unei persoane fizice sau juridice potenţială partenera într-o afacere;
c) persoanele dispărute de la domiciliu;
d) bunurile care fac obiectul unor litigii de natura civilă sau penală înstrainate în scopul prejudicierii intereselor unei părţi în proces;
e) asigurarea protecţiei împotriva scurgerii unor informaţii din sfera vieţii private sau a activităţii operatorilor economici care doresc să păstreze confidenţialitatea acestora.
f) alte investigaţii ce nu contravin cu legislaţia în vigoare.
Activitatea detectivului particular nu poate fi contrară reglementarilor legale interne sau celor internaţionale la care Romania este parte, siguranţei naţionale, ordinii publice ori bunelor moravuri.
Un detectiv particular poate să lucreze în forma de cabinet particular sau într-o societate comercială care are ca activitate principală aceasta ocupaţie.
În urma parcurgerii cursului de iniţiere în profesia de Detectiv Particular organizat de Asociaţia de Consultanţă şi Formare Profesională Mureş, alături de formatori profesionişti, colaboratori specializaţi în domeniul comunicării şi a profesiei de detectivi, veţi dezvolta în mod cert următoarele abilităţi, necesare profesiei:
Ascultare activă
Oferirea unei atenţii complete la ceea ce au de spus alte persoane, investirea timpului necesar pentru a înţelege argumentele prezentate, punerea de întrebări atunci când este necesar, şi capacitatea de a nu-i întrerupe pe ceilalţi în momente nepotrivite.
Vorbire
Discutarea cu alte persoane pentru a transmite cât mai eficient informaţiile necesare.
Gândire critică
Utilizarea logicii şi raţiunii pentru a identifica punctele tari şi punctele slabe ale soluţiilor alternative, concluziilor şi abordărilor diferitelor probleme.
Sensibilitate socială
Atenţia la reacţiile altor persoane şi înţelegerea cauzelor acestora.
Înțelegerea verbală
Abilitatea de a asculta şi înţelege informaţiile şi ideile prezentate prin viu grai
Expresivitatea verbală
Abilitatea de a comunica informaţiile şi ideile prin viu grai astfel încât ceilalţi să înţeleagă.
Analiza deductivă
Abilitatea de a aplica reguli generale unor probleme specifice şi de a produce răspunsuri care au sens.
Analiza inductivă
Abilitatea de a combina informaţii diverse pentru a formula reguli generale şi concluzii(inclusiv descoperirea relaţiilor dintre elemente aparent disparate).
Veţi asimila şi perfecţiona următoarele cunoştiinţe necesare profesiei de detectiv:
Limba maternă
Cunoştinţe privind structura şi conţinutul limbii materne, inclusiv a înţelesului şi ortografiei cuvintelor, regulilor de compoziţie şi a gramaticii.
Servicii personale şi orientate către clienţi
Cunoştinţe privind principiile şi procesele legate de serviciile pentru clienţi şi personal. Aceasta include evaluarea nevoilor clienţilor, întrunirea standardelor de calitate a serviciilor, şi evaluarea satisfacţiei clienţilor.
Legislaţie şi Guvernare
Cunoaşterea legislaţiei, codurilor legislative, precedentelor, hotărârilor guvernamentale, ordinelor executive, regulamentelor diferitelor agenţii, şi a procesului politic democratic.
Secretariat
Cunoştinţele administrative şi procedurile şi sistemele secretariale cum ar fi procesarea textelor, managementul documentelor şi înregistrărilor, stenografia şi transcrierea, compunerea formularelor şi alte proceduri şi terminologii legate de activitatea de birou.
Veţi desluşi şi experimenta alături de noi:
Documentarea / Înregistrarea informaţiilor
Introducerea, transcrierea, înregistrarea, stocarea şi păstrarea informaţiilor în formă scrisă, electronică sau magnetică.
Obţinerea informaţiilor
Observarea,recepţionarea şi obţinerea din surse diverse a informaţiilor necesare.
Luarea deciziilor sau rezolvarea problemelor
Analizarea informaţiilor şi evaluarea rezultatelor pentru a alege soluţiile cele mai bune şi pentru a rezolva problemele.
Procesarea informaţiilor
Compilarea, codificarea, clasificarea, calcularea, tabelarea,evaluarea sau verificarea datelor sau informaţiilor.
Detalii la Telefon sau în privat.


