Dacă timpul ar fi avut răbdare anul acesta Romeo Soare ar fi împlinit 65 de ani !

Anul acesta pe 15 februarie scriitorul şi caricaturistul Romeo Soare ar fi împlinit 65 de ani. Nu pot uita, că acest om, născut la Grebenişul de Câmpie este singura persoană dintre toate pe care i-am cunoscut până în prezent, care mi-a spus să fac tot ce îmi stă în putinţă ca în această viaţă să ajung măcar odată să mă reculeg la Mormântul lui Isus Hristos din Ierusalim. Singura relicvă materială a Învierii, unicul vestigiu al acestui eveniment fundamental al creştinismului în care descoperi lumina, bucuria şi pacea divină că sunt eterne şi inalterabile. El vizitase Mormântul Sfânt de 17 ori şi era foarte fericit când m-a sunat ultima oară din Israel să îmi mărturisească că trebuie să ajung şi eu acolo să simt şi să înţeleg pe pielea mea ce înseamnă să calc pe pământ sfânt. Era înainte de lansarea cărţii „Un primar de 5 stele” care a avut loc pe 14 septembrie 2012 iar la scurt timp pe 1 noiembrie acest om a trecut atât de brusc în lumea veşniciei. Anul acesta se împlinesc 10 ani de când nu mai este printre noi şi nu am văzut să se organizeze nimic în memoria sa.

Este adevărat că dincolo de viaţa de scriitor, gazetar, caricaturist şi în ultima perioadă şi profesor a fost un personaj extrem de controversat poate pentru că a avut trei copii cu trei neveste, sau pentru faptul că a îndrăznit să fie el însuşi în situaţii în care alţii au preferat să îşi pună măşti de sfinţi şi înţelepţi pentru a nu fi judecaţi de societate.

Era omul care nu nega că are şi păcate nu doar merite dar care îşi cultiva în secret talentul până la cel mai înalt nivel cu o determinare ieşită din comun pentru a deveni cel mai bun în domeniile pe care le stăpânea. Nu degeaba a ajuns directorul revistei ,,Mondo Business” a înființat Trustul de Presă ,,Ambasador” și-a luat licența de psiholog cu 10 la fel cum nu întâmplător a ajuns în Guinness World Records (Cartea Recordurilor) pentru cea mai mare caricatură politică din lume. Era un artizan al cultivării relaţiilor până la cel mai înalt nivel care încerca să ştie şi să cuprindă în orizontul nemărginit al preocupărilor sale mai mult decât oricare altă fiinţă vie, de aceea toată viaţa i-a fost foarte greu să fie dependent de cineva.

Parcă-l văd şi acum pe bătrânul meu prieten în haine de lucru în casa lui îngrijită, în care adăpostea “Muzeul Soarelui”, unde mi-am donat prima măsea de minte, aşezată la loc de cinste lângă prima maşină de scris a poetului, dramaturgului şi scriitorului Romulus Guga, prima legitimaţie de gazetar a regretatului om de cultură Lazăr Lădariu şi opinicile poetului Ion Bândilă Mărceanu, fiu de ţăran iubitor de basm și pitoresc.

Romeo Soare lucra în paralel la cinci cărţi, era un turboreactor în materie de scris, care voia să recupereze cât mai mulţi ani din viaţa sa în care nu a scris. Dacă nu realiza o schiță a unei povești scria un studiu monografic sau dacă nu creiona portretul fizico-moral al unui primar pentru revista „Ambasador” ori „Primar de România” scria o biografie ori o carte despre probleme şi remedii psihologice la copii.

Din câte îmi amintesc eu, marele dispărut nu a mai apucat să îşi finalizeze piesa de teatru „Să nu spui niciodată adio”, cartea de reportaje „Paşaport spre celebritate şi cea de schiţe „Cu cărţile pe faţă”. În schimb ştiu sigur că şi-a dorit ca după moartea sa contemporanii săi să şi-l amintească ca pe un om mereu în acţiune, dornic de victorii şi iar de victorii iar generaţia viitoare ca pe un om oarecare care şi-a trăit viaţa cu “Râsu-Plânsul” ei de fiecare zi...