DE ZIUA INDEPENDENŢEI STATULUI ISRAEL FOTOGRAFIA UNUI EVREU DIN REGHIN SUPRAVIEŢUITOR AL HOLOCAUSTULUI A APĂRUT PE WALL-SCREEN-URILE DIN TIMES SQUARE DIN NEW-YORK

0
179551945_10222189197371672_8028081931712555553_n

             La festivitățile organizate anul acesta cu ocazia a celei de-a 73-a aniversări a statului Israel de Organizaţia Israel American Council (IAC) în Times Square pe ecranele uriaşe din cea mai importantă intersecție comercială din cartierul Manhattan din New-York a fost prezentată şi fotografia unui  supraviețuitor al Holocaustului care a emigrat din România în anul 1961. Este vorba de carismaticul Sammy Steigman născut la 21 decembrie 1939 în Bucovina la Cernăuţi şi care a fost deportat de autoritățile române în Transnitria în zona Mogilev-Podolski în anul 1941 împreună cu familia sa la varsta de 1 an şi 8 luni. Fiind prea mic să poată fi dus la muncă a fost supus la mai multe experimente naziste şansa lui de scăpare a fost  o nemţoaică care l-a salvat înainte de a muri de foame hrănindu-l cu lapte de vacă cu riscul pierderii propriei vieţi. După ce a fost eliberat din lagăr de Armata Sovietică, Sami  a reuşit să se dezvolte şi să crească până la o înălţime de 1.66 cm, şi să trăiască ca un om normal. S-a mutat în Reghin cu familia după Al Doilea Război Mondial fără să cunoscă limba română dar pe care a învăţat-o. A absolvit clasele gimnaziale şi primare în oraş şi Liceul Nr. 2 promoția 1956. A muncit până în 1961 în cadrul Oficiului Poştal Reghin când a emigrat cu familia în Israel în oraşul Holom.

      După ce imaginea supravieţuitorului Sami Steigman a fost prezentată pe wall-scenn-urile din Times Square şi a făcut înconjurul lumii, reacţile internauţilor nu au întârzâiat să apară. Una din cele mai emoţionante postări a fost cea scrisă de Lion Aizenberg, din Petah Tiqwa, Hamerkaz, Israel care i-a scris reghineanului următorul mesaj ” Mulțumesc Sammy Steigman pentru activitatea ta importantă. Imaginea ta pe marele ecran din New York este cea mai mare victorie a poporului evreu”. Cu siguranţă Sami Steigman este totodată şi cel mai cunoscut fost angajat al Companiei Naţionale Poşta Română, care în urmă cu 60 de ani părăsea Oficiul Poştal Reghin pentru a începe o viaţă nouă într-o altă ţară care să-i înţeleagă nevoile.

     Un alt comentariu pertinent a fost şi cel scris de Galit Peleg, o doamnă originară din Haifa care momentan trăieşte în New-York şi care a scris următorul mesaj ” Sami, ești o vedetă!! și nu numai în legăturile cu Holocaustul! Îţi doresc să fi sănătos și fericit și să-i inspirați în continuare pe cei tineri”. 

   

      Chiar dacă viaţa lui a fost presărată cu multe obstacole şi greutăţi, provocări şi eşecuri Sami a reuşit să îşi înţeleagă la timpul potrivit care este menirea pentru care s-a născut pe acest pământ. Odată ajuns în Orientul Mijlociu s-a înscris la facultate şi a studiat contabilitatea/ CPA la Universitatea Evreiască din Ierusalim şi în paralel a ajuns eletronist în Armata Foreţelor Aeriene ale Statului Israel. În anul 1968 a plecat în Statele Unite ale Americii unde s-a căsătorit şi a locuit în Milwaukee,Wisconsin. A divorţat şi a revenit în Israel în anul 1983. Din anul 1988 locuieşte în New-York unde a devenit un vorbitor motivaţional despre Holocaust şi antisemitism foarte popular. A fost comandant în Organizaţia „Escadronul compozit Phoenix, patrulă aeriană civilă” şi momentan este C.E.O. onorific în cadrul Fundaţiei Tamid din New-York şi vorbitor motivaţional în cadrul agenţiei „Spy Legendes speakers agency” înfiinţată de celebrul Avner Avraham Fondator & ceo, locotenent colonel, fost ofițer „Mossad”. Un expert de renume mondial în operațiunile Mossad, lector, producător de expoziții și filme și curator, scriitor.

      Azi, Sami trăiește pentru a-și spune povestea, şi nu este cunoscut doar în America ci şi pe plan internațional fiind invitat să vorbească în mai multe ţări începând din Israel, Marea Britanie şi Mexic, până în Canada, China (via Skype) sau Germania. A bifat până în prezent peste 1500 de conferinţe în școli, centre studenţeşti în sinagogi sau la sediile a diverse organizații şi are o mulţime de apariţii în mass-media, emisiuni de radio şi televiziune care au rolul de a împărtăși o perspectivă nouă asupra speranței, vieții și credinței.

 Sami Steigman este un om care a purtat Reghinul mereu în sufletul său oriunde a trăit în ultimii 60 de ani şi şi-a propus ca în cursul acestui an să facă o vizită în România care să cuprindă şi o staţionare la Reghin oraşul copilăriei şi adolescenţei sale în care să viziteze şi municipiul cu toate atracţiile sale turistice şi în special casa în care a locuit şi prima instituţie în care a muncit după absolvirea liceului.

  Până la întâlnirea noastră în Reghin, Sami Steigman îți dorim să ai sănătate, succes şi sprijin financiar în misiunea ta nobilă să îţi urmezi calea ta şi să faci lumea mai bună prin ambiţia care te caracterizează îndeamnăndu-i pe tineri să trăiască frumos să fie toleranţi şi să se bucure de vieţile lor ! 


About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *