„De ziua mea îmi doresc sănătate, revelaţie şi inspiraţie, să cresc şi să mă autodepăşesc!”

În conformitate cu ceea ce-mi arată cartea de identitate, pe 23 ianuarie e ziua mea de naştere. Încă nu am înţeles de ce este obligatoriu ca într-un an să vină şi acest moment în care să fii felicitat pentru un lucru la care nu ai participat şi pentru care nu prea ai mare merit. „Dar asta e, dacă lumea aşa a considerat că e bine să fii centrul atenţiei într-o astfel de zi, nu te poţi pune împotriva curentului, că ori te doboară, ori te ia valul”, vorba unui internaut.
Prin graţia lui Dumnezeu am mai adăugat un an în buchetul vieţii mele şi încă de dimineață am început să primesc mesaje și telefoane cu urări de ziua mea: familia, prieteni, foști colegi, prieteni vechi, prieteni noi, amici şi cunoştinţe. Este un sentiment de nedescris să vezi că atâţia oameni faini își rup câteva clipe din timpul lor să facă o urare. Vă mulţumesc tuturor care mi-aţi telefonat ori mi-aţi tastat mesaje pe platformele online: Facebook ori Messenger să mă asiguraţi de respectul şi consideraţia ce mi-o purtaţi.
De regulă când e ziua ta eşti întrebat ce-ţi doreşti, ce cadou ţi-ar plăcea, ce-ţi mai doreşti de la viaţă şi ce planuri ai, ca şi cum de mâine nu ai mai vrea cadouri sau nu îţi mai faci planuri. Viaţa asta este atât de complexă şi de imprevizibilă, încât continuă să ne surprindă zi de zi şi ne face să ne schimbăm dorinţele cele mai arzătoare cel puţin odată pe an. Ca soţ îmi doresc să am o căsnicie fericită să ajung să îmi serbez „Nunta de Diamant” în anul 2089 alături de jumătatea mea. Ca tată îmi doresc să îmi pot ajuta copii să crească şi să îi educ să aibă bun simț, încredere în ei, simţ practic şi libertate asumată. Pentru mine, ce îmi doresc ? dacă ar fi să ţin un „Jurnal din anii ciumei Covid 19” precum o face prof. Vasile Lechinţan, aş scrie cu majuscule că în primul rând îmi doresc în anul 2021 să am sănătate, iar în profesie, revelaţie şi inspiraţie să mai cresc şi să mă autodepăşesc. Cred că cel mai frumos cadou pe care l-am primit vreodată ca şi jurnalist a fost în anul 2017 când mi-a fost înmânată distincţia „Protopop Martir Aurel Munteanu” pentru că prin cartea mea „Eugen Nicoară – Doctorul Ancestronic din Loja Regelui Carol al II-lea” am adus o serie de informații noi la 77 de ani de la uciderea protopopului ortodox de Huedin.
Dacă anul trecut Dumnezeu mi-a ajutat să descopăr cine a fost singurul reghinean răstignit în istoria oraşului nostru şi să scriu o carte la 50 de ani de la trecerea la cele veşnice a Dr.-ului Alexandru Ceuşianu, anul acesta îmi doresc să aflu adevărul despre viaţa şi moartea martirică a singurul preot din „Ţinutul Reghinului” care a fost decapitat pentru că nu s-a lepădat de credinţa sa în urmă cu 235 de ani. Cu ajutorul lui Dumnezeu şi a colaboratorilor mei cred cu tărie că sunt şanse să contribui la o descoperire epocală, care priveşte descoperirea locului în care i-a fost înmormântat capul şi trupul acestui mare martir care a sfârşit în cel mai cumplit mod cu putinţă şi care ar trebui canonizat şi trecut în rândul sfinţiilor la fel ca şi Constantin Brâncoveanu Basarab Voievod.
Revenind la ziua mea de naştere, încă nu sunt convins dacă sunt mulţi sau puţini numărul anilor împliniţi, dar ştiu că m-am străduit în fiecare an după puterile mele să fac ceea ce trebuie înaintea lui Dumnezeu şi a celor de lângă mine, în profesia mea şi pe drumul vieţii.
Vă mulțumesc mult celor care mă urmăriți zi de zi pe site-ul „viselenuautermenlimita.ro” celor care sunteți alături de mine cu gândul cu sufletul şi care îmi scrieţi mesaje în particular atât de frumoase de încurajare pentru munca care o fac în promovarea valorilor locale. Și vouă vă urez să fiți mereu sănătoși și să aveți parte de tot ce e mai frumos în această viaţă şi să nu pierdeţi nicio persoană dragă în anul 2021.
Matei R. Mihai