Când eu aveam 12 ani, dintre toate distracţiile, cel mai grozav mi se părea cititul. Citeam cărţi împrumutate de la Biblioteca Orăşenească, citeam ziarul „Cuvântul Liber”, pe care trebuia să îl cumpăr tatălui meu de la chioşcul de ziare din cartier, iar bacșișul pe care îl primeam de regulă, îl investeam tot în informaţie, şi cumpăram şi eu la rândul meu, ori săptămânalul cultural ştiinţific „Magazin”, ori un ziar  foarte la modă în epocă intitulat „Strict-Secret”, care se vindea ca pâinea caldă, pentru că avea cele mai şocante articole publicate vreodată în România.

Într-o zi, când mă întorceam de la şcoală, m-am oprit la chioşcul de ziare din strada Republicii, şi am cumpărat un ziar Strict-Secret, în care, printre multe articole paranormale, am citit un articol de presă extrem de şocant, care m-a urmărit mulţi ani la rând. Era perioada în care geneticienii italieni creaseră femeia-pisică, şi în care se scria foarte mult despre Autostrada 66 cea mai cunoscută cândva în America, care devenise un loc bântuit de stafii… Am citit un articol despre cum a fost un om îngropat la 66 de ani de la deces, timp în care a fost ţinut în camera mortuară a unei firme de pompe funebre, ca atracţie turistică. Am citit toate articolele cu mare interes, până când am ajuns la pagina 16, unde o jurnalistă scrisese un articol intitulat „Un om veghează de 34 de ani mormântul fetiţei pe care a ucis-o într-un accident de maşină”.

Un articol sfâşietor, în care era vorba despre un doctor din Suedia, care în luna mai a anului 1960 a lovit cu maşina o fetiţă de 2 ani, într-un accident pe trecerea de pietoni, care traversa strada regulamentar împreună cu mama ei. Am fost impresionat de faptul că Dr. Bernt Knutsson din Stockholm, cel care ucisese o fetiţă inocentă pe care o chema Emma Ohisson, timp de 34 de ani a vegheat mormântul victimei sale, după ce s-a condamnat singur, să trăiască tot restul vieţii într-un scaun cu rotile.

Adică, la 3 zile după ce fetiţa a fost ucisă, medicul s-a condamnat singur la o viaţă petrecută într-un cărucior de invalid. A încercat să se sinucidă aruncându-se de pe acoperişul locuinţei sale. Dumnezeu a vrut însă ca el să supravieţuiască, suferind totuşi o fractură a coloanei vertebrale. Conform legilor în vigoare din Suedia acelor vremuri, conducătorul auto nu a fost condamnat la închisoare, deşi condusese sub influenţa alcoolului, pentru că nu avea antecedente penale. Doctorul a reparat această lacună legislativă, găsindu-şi singur propria închisoare. „Când a ucis-o pe Emma, părinţii ei au fost distruşi, fiindcă nimeni pe lume nu putea să le aducă o nenorocire mai mare „Nu ştiu dacă îi pasă cuiva, dar viaţa mea s-a sfârşit. Nu merit să mai trăiesc”, spunea medicul în acel reportaj.

Ba mai mult doctorul a vrut să convingă justiţia că este vinovat. A refuzat să se apere sau să-şi găsească scuze pentru tragedia petrecută în acea zi frumoasă, de primăvară. Prietenii săi, au declarat la proces că, înainte de accident, medicul învăţase aproape zece ore pentru un viitor examen. Era foarte obosit, când unul dintre studenţii săi l-a invitat la un bar.

A servit numai două sticle de bere, mărturisea un prieten de al său, dar era epuizat şi alcoolul i-a fost fatal. Medicul nu şi-a dat seama de starea lui, până ce s-a urcat la volan.

Martorii spuneau că maşina a parcurs în zig-zag câteva sute de metri, apoi a lovit în plin fetiţa ce se afla împreună cu mama ei pe trecerea de pietoni. În urma impactului, micuţa Emma a fost proiectată la aproape 5 metri distanţă. A murit instantaneu. La câteva zile după accident, datorită mustrărilor de conştinţă, doctorul a încercat să se sinucidă, aruncându-se de la etajul patru al clădirii în care locuia…

„Mi-a spus că vrea să moară, că nu mai are nici un rost să trăiască”, declara cel mai bun prieten al doctorului. „Veghea zilnică la mormântul fetiţei este penitenţa mea. Tatăl ei a murit, iar mama vine la cimitir o dată pe săptămână. Când o văd, mă retrag. Nu vreau să-i provoc şi mai mare durere. Mă întorc după ce pleacă şi ţin de urât fetiţei. Nu pot să o las singură”, explica îndurerat medicul care se reculegea câte 12 sau 14 ore pe zi, la mormântul fetiţei pe care a ucis-o din imprudenţă. Sunt convins că a vizitat mormântul victimei sale până în ultima zi a vieţii sale.

Inocentă victimă era născută în acelaşi an cu mama mea, şi mă gândeam în timp ce scriam acest editorial că dacă azi ar fi trăit, ar fi avut 65 de ani şi poate … ar fi avut un fiu de vârsta mea,  şi  2-3 nepoţi care să îi aline bătrâneţea. Dar nu a fost să fie aşa, din cauza a 2 beri.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii afirmă că, alcoolul ucide în fiecare an 3,3 milioane de persoane (pe plan mondial) mai mult decât SIDA, COVID 19 şi toate actele de violenţă adunate la un loc. Conform statisticilor, 5,9% din totalul deceselor din lume, cauzate de boli infecţioase, accidente de circulaţie, omucideri, maladii cardiovasculare sau diabet, sunt asociate cu consumul de alcool. Acest lucru înseamnă 1 deces la fiecare 10 secunde, şi atunci nu pot decât să transmit un mesaj tuturor conducătorilor auto care citesc acest editorial „Nu vă urcați băuți la volan! Consecințele pot fi dramatice, atât pentru voi, cât și pentru cei din jur”. În rest, voie bună, în limita stocului disponibil, (vorba lui Andi Moisescu) şi haideţi să împărtășim minunea și recunoștința că ne aflăm AZI aici, fiindcă ziua de ,,mâine” nu este promisă nimănui.

A consemnat Matei R. Mihai 

About Author

Robert Mihai

See author's posts