EMIL MAIOR AMBASADORUL VÂRSTNICILOR CARE ŞI-A DEDICAT VIAŢA BINELUI PUBLIC A PLECAT LA ŢĂRMUL VEŞNICIEI !
Cu adâncă durere în suflet am aflat despre încetarea din viaţă a domnului învăţător Emil Maior în vârstă de 93 de ani, fost director al Căminului de Bătrâni din Lunca Mureşului, fost director al Căminului pentru Persoane Vârstnice Ideciu de Jos şi preşedinte al Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Reghin.
A fost fiul preotului greco-catolic Beniamin Maior şi nepotul fizicianului Augustin Maior care la vârsta de 19 ani şi-a riscat libertatea ajutându-l pe protopopul greco-catolic al Reghinului, Alexandru Todea să fugă din oraş cu o căruţă până la Deda să prindă acceleratul de Bucureşti pentru a putea fi consacrat episcop în clandestinitate.
Pentru această faptă de credinţă autentică eu cred că Dumnezeu l-a binecuvântat cu zile multe pe acest pământ şi o viaţă frumoasă. Pentru sufletul său minunat Divinitatea a rânduit ca acest om să îşi dedice viaţa binelui public fiind un adevărat ambasador al faptelor bune.
Emil Maior a fost crescut în spiritul onoarei, datoriei și dreptății şi asta l-a făcut de-a lungul anilor să remarce pentru calităţile sale în şcoală şi în colectivele de muncă în care a activat.
A fost un om special care îţi demonstra respectul şi aprecierea, prin fiecare cuvânt, gest, prin grija pe care ţi-o purta de fiecare dată când te suna la telefon ori când te întâlnea pe stradă. De-a lungul vieţii sale a ajutat foarte mulţi oameni în special vârstnici în calitate de director de azil şi apoi de preşedinte al Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Reghin. A respectat oamenii vârstnici cum poate nu a făcut-o nimeni până la el şi nici după el în instituţiile pe care le-a condus, fără a jigni pe cineva. Emil Maior a avut această calitate particulară de a fi un cavaler în toate manifestările vieţii şi care spunea hai să fim buni şi când nu avem nimic de câştigat.
Emil Maior a fost un om de onoare care îi trata pe vârstnici ca pe fiinţe unice, le cunoaştea atât de bine necesităţile, supărările şi bucuriile şi încă ceva, avea harul să le ofere sentimentul siguranţei şi al utilităţii lor pe acest pământ pentru că acţiunile şi cuvintele sale erau mereu conforme cu un înalt cod moral.
Nu mă sfiesc să recunosc că de la acest om am învăţat după ce calități să recunosc un om bun? Emil Maior a fost un om împlinit, a fost un om fericit care nu îi plăcea să bârfească, nu era orgolios, nu gândea negativ şi nu era invidios pe alţi oameni, nu ţinea neapărat să aibă dreptate mereu şi cel mai important avea răbdare şi îi accepta pe oameni exact aşa cum erau.
De la Emil Maior am învăţat că odată ce înveţi ca aşteptările pe care le ai tu nu îi vor schimba pe ceilalţi, viaţa ta va fi din ce în ce mai bună. A nu avea aşteptări te ajută să trăieşti liber, fără presiunea imensa a preconceptiilor despre ce ar trebui să fie o situaţie, sau cum ar trebui să fie ceilalţi. Aşa a trăit Emil Maior.
Pentru mine a fost o mândrie şi o onoare să îl cunosc pe cel care a fost pe acest pământ Emil Maior, un model de admiraţie umană şi profesională cu 54 de ani lucraţi pe cartea de muncă din care 47 pe funcţii de conducere în calitate de director sau preşedinte însă niciodată aceste funcţii nu i-au diminuat calitatea de a fi OM.
Dumnezeu să-l odihnească în pace şi memoria să-i fie binecuvântată !
About Author
