EXISTENŢA TRAGICĂ LA ROMÂNI ! EPISODUL I
Istoria românilor din vremurile cele mai îndepărtate şi până în zilele noastre este presărată de numeroase exemple de un adevărat tragism, care au lăsat urme adânci în conştiinţa poporului în lupta sa pentru supravieţuire în cele două milenii de existenţă zbuciumată. De la începutul existenţei sale poporul român a trebuit să facă faţă unor încercări deosebit de dure, care de multe ori au pus în pericol însăşi existenţa sa, dreptul, condiţia de a rămâne în istorie ca popor şi apoi ca naţiune.
Aflaţi la întretăierea tuturor drumurilor din esst spre vestul Europei, toate popoarele migratoare din străfundurile Asiei şi-au găsit drumul pe aici, prin vatra noastră strămoşească, trecând în valuri succesive în descurs de sute şi sute de ani, prădând şi pârjolind totul în cale, pustiind zone întinse de civilizaţie românească în formare. Ce vor fi simţit strămoşii noştri în sufletele lor chinuite, oameni simpli, cinstiţi, curajoşi şi harnici, care-şi cultivau liniştiţi pământurile lor mănoase şi îşi creşteau copii şi animalele după datinile lor strrăămoşeşti, văzându-se tot mereu alungaţi, prădaţi şi ucişi de bandele cotropitoare de sălbatici, trebuind să fugă prin păduri şi prin munţi ca să-şi salveze viaţa şi agoniseala, aceasta însă nu o dată, ci tot mereuşi mereu, generaţii la rând ! Credem că încă din acele vremuri întunecate de demult s-au format şi s-au statornicit în conştiinţa strămoşilor noştri primele elemente ale unui „tragism existenţial”.
Aceasta în primul rând neputinţei de a găsi cele mai pertinente explicaţii faţă de starea lor de fapt şi mai ales de a găsi căi şi mijloace pentru a ieşi din această stare de nesiguranţă perpetuă.
La toate acestea s-au adăugat alte şi alte griji şi nevoi care mai de care mai grele, mai apăsătoare şi de neînţeles. Astfel greutăţile întâmpinate în căutarea hranei, în lupta împotriva stihiilor naturii, împotriva bolilor de tot felul, a lipsei mijloacelor de producţie, la care s-au adăugat şi constrângerile sociale datorate apariţiei şi dezvoltării exploatării şi asupririi de clasă au statornicit şi au amplificat mereu angoasele de tot felul, ducând la formarea unor simţăminte de nesiguranţă, de tristeţe şi de spaimă continuă. Acestea şi-au găsit refularea în crearea unor lumi imaginare, în găsirea unor explicaţii mistico-religioase la problemele grave ale vieţii şi existenţei lor sociale. Poate în acest fel au luat naştere şi s-au transmis peste secole din tată în fiu diferite legende şi miturile mioritice, care s-au sedimentat în conştiinţa poporului român, având o specificitate a lor cu totul aparte.
Între acestea apare cu pregnanţă şi mitul trădării mioritice, prezent încă de la începuturi, punctând epoci şi personalităţi istorice, dacă ar fi să exemplificăm doar câteva mai importante începând cu actul de trădare împotriva marelui rege Decebal, a lui Mihai Viteazul, Horea, Tudor Vladimirescu, Nicolae Bălcescu, Avram Iancu, Alexandru Ioan Cuza, Eminescu şi foarte mulţi alţii.
Desigur la toate acestea au fost găsite tot felul de motivaţii şi justificări de ordin istoric, social de conjunctură, de influenţe de ordin intern sau extern, dar în realitate ele s-au produs şi au lăsat un sentiment puternic de amărăciune în conştiinţa poporului român care s-au sedimentat odată cu trecerea veacurilor. Toate acestea îţi provoacă anumite sentimente de revoltă, dar te fac şi să te întrebi, oare de ce românii permiteau să se întâmple asemenea fapte abominabile ?
Din păcate acest sentiment apăsător este întreţinut şi parcă amplificat, dacă ne referim la activitatea conducătorilor noştri din ultimii cincizeci de ani şi mai cu seamă din ultimii douăzeci de ani de aşa zisă democraţie capitalistă dâmboviţeană. Această „boală” de neam şi de ţară, are consecinţe deosebit de dăunătoare asupra celorlalte calităţi native pe care le are poporul român în gena sa cum sunt bunătatea, hărnicia, onestitatea şi alte multe calităţi prin care ne deosebim în bine de alte popoare.
De aici se naşte şi un sentiment de nesiguranţă perpetuă, o angoasă de multe ori generalizată, care macină conştiinţe, care se manifestă într-o multitudine nedefinită de manifestări aberante, ce duc în final la conceperea existenţei umane sub forma ei tragică. Evadarea din această stare se face în mod diferit de la individ la individ sau chiar la diferite grupuri sociale, în funcţie de nivelul de educaţie şi instrucţie care este determinant, dar şi de nivelul de conştiinţă atins, de tăria de caracter, de gradul de interese, de conjunctură, de tradiţii şi obiceiuri şi de mulţi alţi factori. Astfel unii încearcă să iasă din tragismul existenţial prin refugiul în consumul exagerat de băuturi alcoolice sau droguri, alţii printr-o viaţă dezordonată, bazată pe prostituţie şi dezmăţ, alţii prin acţiuni de îmbogăţire fără muncă, bazate pe furt, jaf şi acte criminale, iar alţii se retrag în fanatismul religios de toate tipurile sperând într-o viaţă mai bună în altă parte decât pe acest pământ.
Marea majoritate a oamenilor simpli, mai puţin instruiţi dar bine educaţi de părinţi, îşi păstrează demnitatea, cinstea şi onoarea în faţa greutăţilor vieţii şi cu toate că simt mai mult sau mai puţin semnele existenţei tragice, sunt hotărâţi să lupte cu greutăţile vieţii până la capăt, găsindu-şi scăparea şi alinarea într-o muncă continuă de la tinereţe şi până la bătrâneţe, mulţumindu-se de cele mai multe ori cu puţinul oferit de viaţă.
Dar acel puţin bine rânduit şi organizat, îi face de mii de ori mai fericiţi decât pe mulţi care se scaldă în bogăţii materiale nemăsurate, câştigate de cele mai multe ori în mod fraudulos şi necinstit. Există şi un număr important de oameni,care pe un fond genetic sănătos, în baza unei educaţii bune primite din familie, din şcoală şi din societate, printr-o foarte bună instrucţie făcută pe tot parcusul şcolii şi al vieţii, până la nivelele cele mai înalte, au reuşit să-şi însuşească un numai o profesiune de înaltă ţinută, dar şi un grad ridicat de conştiinţă, de înţelegere a necesităţii de a acţiona în mod activ în deplină cunoştinţă cu acţiunea legităţilor universale. Aceasta, de fapt, înseamnă dobândirea adevăratei libertăţi umane atât de necesare fiecărui om de pe pământ.
Toţi aceşti oameni au ajuns să înţeleagă ceea ce afirma mai devreme bătrânul filosof clujean (D.D.Roşca), care arăta că specificul omenesc şi idealul uman este „creaţia gratuită”, titlul de glorie al omului. Acest „gratuit” este expresia eliberării de legea fatalităţii şi în acest sens este ţinta progresului pe care îl realizează omul, prin activitatea sa de creaţie. Prin plusul de atitudine al acestor oameni, care-şi angajează întreaga lor personalitate şi viaţă spre o anumită finalitate morală, aceea de a-şi fixa un anumit stil de muncă, o anumită viziune normativă care să le poată face viaţa „ca o realitate demnă să fie trăită”, există o speranţă legitimă în a crede că viitorul poate fi totuşi optimist.
Existenţa tragică a românilor este percepută şi ca o formă de neîmplinire perpetuă economică, socială şi spirituală a vieţii lor. Foarte mulţi oameni privind înapoi conştientizează că generaţia bunicilor, a părinţilor şi a lor au fost rând pe rând numai generaţii de sacrificii, că puţine vise ale lor au fost îneplinite şi cel mai trist e că nu văd nici pentru generaţia copiilor şi a nepoţilor o situaţie mai bună. Acest lucru provoacă un sentiment de mare amărăciune, de tristeţe şi uneori chiar de revoltă. Toţi îşi pun aceeaşi întrebare: Până când ? Dar nu găsesc întotdeauna un răspuns adecvat, ceea ce le întăreşte în continuare sentimentul de tragism al vieţii.
Mulţi oameni conştientizează faptul că trăiesc zi de zi sub semnul fricii, al neputinţei şi al nesiguranţei zilei de mâine, că trăiesc într-o lume complet duşmănoasă şi ostilă, plină de nedreptăţi de tot felul, o lume cu totul străină în care valorile morale însuşite de la părinţi şi bunici nu mai sunt trăite ca valori.
Este foarte trist să vezi şi să te convingi, până la urmă, că cinstea este înlocuită cu necinstea, că adevărul este înlocuit cu minciuna, frumosul este înlocuit cu urâtul, binele cu răul şi aşa mai departe.
Este foarte greu să te convingi că fratele tău îţi vrea răul, că omul în care ai crezut îţi întoarce spatele, că cei care te conduc şi cărora le-ai acordat încrederea, inclusiv votul tău periodic, te mint cu neruşinare, te amăgesc pentru atingerea scopurilor personale şi nu le pasă dacă tu mori sau trăieşti, ci numai să le plăteşti taxele şi impozitele stabilite de ei pentru perpetua lor îmbogăţire neobrăzată.
Toate acestea produc un adevărat dezechilibru psihic la foarte mulţi oameni şi le adâncesc angoasele şi trăirile cu sentimente ostile şi tragice.
VA URMA
About Author
