FEMEIA CARE A NĂSCUT LA 1.580 DE METRI ALTITUDINE ÎN SEARA DE REVELION A ANULUI 1978 ÎNTR-O CABANĂ DIN MUNŢII RETEZAT LOCUIEŞTE ÎN REGHIN

În seara zilei de 31 decembrie 1978, la ora 19:20, într-o cabană izolată aflată la aproximativ 1.580 de metri altitudine, o tânără a adus pe lume un băiețel, după un travaliu de aproape șase ore. Era noaptea dintre ani, dar și începutul unei lupte cu iarna de la munte.

Însărcinată în luna a noua, femeia urcase spre Cabana Buta împreună cu soțul și cumnata sa, aflată și ea într-o sarcină avansată. Cumnatul era cabanierul cabanei, iar familia venise pentru a petrece Revelionul la munte.

Drumul s-a făcut cu autobuzul până la punctul de acces al traseului, apoi pe jos, pe poteca acoperită de zăpadă. Pe traseu, a intrat în travaliu spontan, cu ruperea membranelor amniotice. Odată ajunsă la cabană, a devenit clar că evacuarea era imposibilă din cauza viscolului puternic și a stratului consistent de zăpadă.

În interior, cabana era plină: turiști, studenți și militari în termen, veniți din mai multe orașe ale țării. Atmosfera de sărbătoare s-a transformat într-o mobilizare instinctivă. Fiecare a încercat să ajute cum a putut.

Tânăra, brunetă, cu părul lung până la brâu și ochii căprui, trăia cele mai dificile ore ale vieții sale. Nimic nu mai amintea de Revelionul pentru care urcase pe munte.

Nașterea a fost asistată de Alexandru, student în anul al III-lea la Medicină Generală, aflat întâmplător la Cabana Buta. Visa să devină medic ortoped, însă acea noapte avea să îi schimbe definitiv parcursul profesional.

În lipsa oricărui sprijin medical, totul a fost improvizat. Nu exista trusă obstetricală, nu existau materiale sterile și nici echipamente de bază. Un lighean metalic dezinfectat a devenit recipient improvizat, iar obiectele din cabană au fost adaptate pentru o intervenție care nu ar fi trebuit să aibă loc în astfel de condiții.

După aproape șase ore, copilul s-a născut sănătos.

Cordul ombilical a fost secționat cu o unghieră dezinfectată, singurul instrument disponibil în acel moment.

După naștere, în cabană a izbucnit o emoție greu de descris. Pentru Alexandru, acel moment a devenit definitoriu, schimbându-i direcția profesională și felul în care avea să înțeleagă medicina.

În semn de recunoștință, copilul a primit la botez prenumele său: Alexandru.

După naștere, mama și nou-născutul au rămas izolați în cabană, în așteptarea ajutorului. Trei persoane au coborât în grabă spre vale pentru a alerta autoritățile.

La Petroșani, reacția a fost imediată. A fost declanșată o amplă operațiune aeriană. Un elicopter sanitar de tip Alouette, aparținând spitalului din Valea Jiului, a decolat spre Retezat, având la bord pilotul Florin Păun, mecanicul de bord Gavril Manea și medicul Emil Lepădatu, membru al Salvamont Petroșani.

Condițiile meteo erau însă extreme. În mai puțin de un sfert de oră, aparatul a ajuns deasupra Cabanei Buta, dar viscolul puternic și vizibilitatea redusă au făcut imposibilă aterizarea.

După mai multe încercări eșuate, echipajul s-a întors la Petroșani din cauza consumului de combustibil și a riscurilor operaționale.

Operațiunea nu a fost abandonată.

A fost organizat un al doilea zbor, la care au participat doi dintre cei mai experimentați salvamontiști: Emeric Szuhanek și Carol Lauran. În timpul misiunii a fost identificat un țanc de piatră din apropierea cabanei, unde zăpada nu se depunea.

Pilotul a executat o manevră de o precizie extremă, menținând elicopterul la câțiva metri de sol, suficient pentru ca salvatorii să coboare în siguranță.

De acolo, aceștia au ajuns la mamă și copil și au pregătit evacuarea.

În zăpadă care ajungea până la brâu, mama și nou-născutul au fost transportați până la punctul de extracție și urcați rapid la bordul elicopterului.

În mai puțin de o oră de la reluarea intervenției, aeronava a aterizat la Petroșani.

Mama și copilul au fost preluați imediat de echipa medicală și stabilizați, fiind în afara oricărui pericol.

În salon, o soră medicală a întrebat cum va fi trecut în registrul de internare copilul, întrucât nu avea încă un nume oficial.

Medicul a răspuns simplu:

— Îl cheamă Alexandru.

— Când a fost botezat?

— Acolo, sus, în munte. Numele a venit odată cu viața.

Un salvamontist a zâmbit și a adăugat ceva de genul :

— Se face cosmonaut băiatul ăsta. Nu s-a născut demult și deja zboară cu elicopterul.

După acea noapte, viața și-a reluat cursul firesc.

Femeia s-a întors la viața de zi cu zi. A lucrat de tânără ca bobinatoare la Mecanica Fină din Vulcan, apoi a devenit merceolog, iar ulterior secretară la Preparația Lupeni, unde a ocupat funcții de de înaltă responsabilitate.

Astăzi locuiește la Reghin. Este pensionară, văduvă și își trăiește viața cu discreție și demnitate.

Îi plac călătoriile, lectura și florile, iar în curtea casei îngrijește peste o sută de ghivece, fiecare purtând o poveste tăcută, ascunsă în frunzele lui

Privind înapoi regretă doar că bunătatea i-a fost uneori interpretată greșit. În rest, a rămas o femeie distinctă, parolistă mereu cu moralul pe plus și luptătoare în toate manifestările vieţii.

Cât despre copilul născut la altitudine, acesta a venit pe lume cântărind 5.250 de grame și măsurând 55 de centimetri. A fost înregistrat ca născut în orașul Uricani, deși acolo nu exista maternitate, Cabana Buta aparținând administrativ acestei localități.

Astăzi trăiește de aproape două decenii în Marea Britanie, unde ocupă o funcție de conducere într-o companie din Londra.

Povestea nu se oprește aici.

Ani mai târziu, Alexandru a încercat să o regăsească pe femeia pe care o asistase la naștere. Nu au mai reușit să se întâlnească, dar i-a lăsat o scrisoare în care mărturisea că acea experiență i-a schimbat profund parcursul profesional. Dorința de a deveni ortoped a fost înlocuită de alegerea ginecologiei.

Medicul și mama copilului nu s-au mai reîntâlnit niciodată.

Ulterior, femeia a mai adus pe lume încă un copil, de această dată într-o maternitate din Lupeni.

Aceasta nu este doar povestea unei nașteri la 1.580 de metri altitudine.

Această poveste rămâne o mărturie despre curaj, solidaritate și rezistență în fața unor împrejurări extreme. O întâmplare în care oameni obișnuiți au fost puși în situații neobișnuite, iar viața și-a continuat drumul dincolo de orice plan. În astfel de istorii, muntele nu este decor, ci martorul tăcut al unor destine care se rescriu în câteva ore.

Unele povești se citesc. Altele se păstrează. Aceasta merită să fie ținută minte !

A consemnat Matei Robert Mihai