FUNDAŢIA „LAURENŢIA” A LUAT MĂSURI ANTI-CANICULĂ PENTRU CETĂŢENII DIN MUNICIPIUL REGHIN ŞI A PUS LA DISPOZIŢIA ACESTORA SERVICII GRATUITE DE MĂSURAREA TENSIUNII ARTERIALE !
În perioada 24-28 iulie 2023, Fundaţia „Laurenţia” a organizat în Parcul Central din Municipiul Reghin o campanie de măsurare a tensiunii arteriale, a oferit apă cetăţenilor şi pliante cu măsuri de prevenire a efectelor caniculei cu sprijinul voluntarilor din cadrul Şcolii Postliceală Sanitară „Eugen Nicoară”.
Sute de mii de români au sunat, în primele trei săptămâni din luna iulie, la numărul de urgenţă 112, pentru a cere ajutor în contextul valurilor de căldură care afectează România, media fiind de cinci apeluri în fiecare minut. Canicula poate avea un impact semnificativ asupra sănătății și poate reprezenta un pericol, în special pentru persoanele vulnerabile, cum ar fi copiii mici, femeile însărcinate, vârstnicii și persoanele cu afecțiuni medicale preexistente.
„În acest context şi Fundaţia „Laurenţia” din Reghin, judeţul Mureş în colaborare cu mai mulţi voluntari din cadrul Şcolii Postliceală Sanitară „Eugen Nicoară” a luat atitudine şi am organizat un eveniment dedicat sănătăţii în care am oferit sprijin comunităţii locale în faţa provocărilor caniculei. Sunt bucuros că am putut să punem la dispoziţia a sute de cetăţeni din municipiul nostru servicii gratuite de măsurarea tensiunii arteriale şi care totodată s-au putut răcori şi hidrata în cortul nostru amplasat în Parcul Central. Prin aceste măsurători, am dorit să ajutăm oamenii să-şi monitorizeze starea de sănătate şi să identifice potenţiale probleme, oferindu-le posibilitatea de a lua măsuri preventive în timp util” a declarat pentru „visurilenuautermenlimita.com, av. Stelian Doru Cătană, preşedintele Fundaţiei „Laurenţia”.
Iată câteva recomandări pentru a vă menţine în siguranţă pe timpul verii :
- Consumați suficiente lichide, în special apă, evitând consumul de alcool și cofeină;
- Rămâneți în interior în timpul orelor de vârf (11.00-16.00);
- Purtați Îmbrăcăminte deschisă la culoare, din materiale naturale;
- Folosiți pălării și ochelari de soare pentru a va proteja de razele solare;
- Răcoriți-vă! Folosiți ventilatoare sau aer condiționat în case sau birouri:
- Faceți dușuri sau băi reci pentru a va răcori corpul;
- Evitați eforturile fizice mari în timpul zilei, preferați activitățile În aer liber după lăsarea șeri;
- Folosiți crema de protecție solară cu un factor ridicat;
- Acordați atenție celor vulnerabili. Verificați starea de sănătate a copiilor și vârstnicilor cu probleme cronice de sănătate;
- Acordați asistență și sprijin celor care au nevoie!
„Vă rugăm să țineți cont de aceste recomandări, pentru a va proteja sănătatea în perioadele caniculare!”, au precizat reprezentanții Fundației ”Laurenția”.
Omagiu adus Doamnei Laurenția Maria Grosu
Acțiunea organizată la Reghin vine ca o recunoaștere a contribuției aduse de regretata biochimistă, Laurenția Maria Grosu (1950 – 2023), comunității. „Prin astfel de evenimente dorim să ducem mai departe ceea ce minunata doamnă Laurenția Grosu a făcut pentru comunitatea reghineană. Îmi doresc ca memoria ei să rămână veșnic vie în conștiința reghinenilor inclusiv prin astfel de acțiuni frumoase precum cea organizată în Parcul Central”, a declarat av. Stelian Doru Cătană.
A consemnat Emma Vancu