HAIDUCII ,,Dumnezeu a făcut lumea, dar, nu în ultimul rând, a făcut România”
Având în vedere că Haiduci au existat în toate vremurile și la toate popoarele, nu se putea ca de Ziua Națională de 1 Decembrie să lipsească de la Reghin, Trupa Haiducii. Băieții din București au concertat în premieră în ,,orașul viorilor”, în centrul municipiului, unde au încins atmosfera istorică prin ținutele lor descinse parcă din legendele lui Iancu Jianu sau scenariul filmului ,,Haiducii lui Șaptecai” , cu pistoale la brâu, interpretând baladele și cântecele lor cele mai cunoscute. Cei trei soliști ai formației au demonstrat și la Reghin, că nu degeaba au reușit timp de 16 ani să se mențină în preferințele ascultătorilor de muzică pur românească îmbinată cu aura de mister și romantism, construită de-a lungul secolelor în jurul haiducilor. La finalul recitalului, după sesiunea de fotografii și autografe am reușit să îi intervievez într-o aripă a Școlii Gimnaziale ,,Alexandru Ceușianu” pe cei trei componenți ai formației.
Reporter: Cum arată România, ,,Haiducilor”, de 1 Decembrie 2016?
Caoleanu Cristian: În primul și primul rând, eu am o vorbă ,,Dumnezeu a făcut lumea, dar, nu în ultimul rând, a făcut România” și ar trebui să îi mulțumim divinității pentru acest lucru. E foarte bine știut faptul că românii sunt oameni credincioși, patrioți, sunt oameni de cuvânt care își iubesc pământul și neamul. Sper să nu moară niciodată acest spirit al românului.
Vieru Cătălin: Eu m-am simțit azi mândru, de exemplu am primit un telefon din Londra și cineva mi-a spus că pe o clădire, cam cât este ,,Intercontinentalul” din București, s-a arborat un steag imens al României și se pare că era vizibil din orice direcție a Londrei. E adevărat că după ceva timp a fost luat steagul românesc, că nu exista o autorizație în acest sens, dar pentru moment a fost o mândrie.
Marian Niculae: Și pentru mine a fost un moment special 1 Decembrie, Ziua Națională a României, și am primit un telefon nou, pentru că cel vechi mi se stricase (glumesc). Cum poți să te simți de Ziua Națională a României? Special, pentru că aparții acestei națiuni și te bucuri de ziua națională, alături de români, și încerci să speculezi orice moment, orice secundă de la conaționalii tăi.
Rep.: Repertoriul din seara aceasta a fost unul special pentru Reghin sau este unul pe care îl folosiți frecvent?
Vieru Cătălin : Noi, în general, când avem concerte în afara Bucureștiului, încercăm să ne adaptăm repertoriul zonelor folclorice în care cântăm și astfel surprindem și publicul. Bineînțeles, aveam un repertoriu de sine stătător, cu piesele noastre dar în rest suntem maleabili și mai abordăm și piese din diverse zone folclorice.
Caoleanu Cristian: Ne considerăm reprezentanți ai folclorului și, atunci, trebuie să știi să interpretezi cântece din cât mai multe zone folclorice ale României. Folclorul este atât de frumos încât merită abordat cu toată sinceritatea de care poate da un artist dovadă pe o scenă. Pe lângă show-urile tv. și concerte, suntem invitați să întreținem atmosfera la petreceri autentice românești din toate colțurile țării, la nunți sau botezuri, unde încingem hore pe „Mărine, la nunta ta…“, „Murgule …“, „Cântă cucu-n Bucovina“, piese foarte cunoscute ale folclorului românesc.
Rep.: Când v-a venit ideea înființării acestei trupe?
Vieru Cătălin: Prin anul 2000 ne-a venit ideea aceasta de haiducie. Atunci ne-am gândit să readucem pe scenă spiritul vitejesc, pierdut un pic la acea vreme, punându-l pe versuri și dându-l publicului de toate vârstele sub forma unor piese muzicale.
Rep.: Tot atunci s-au inventat și ținutele vestimentare cu care apăreți în concerte?
Marian Niculae: Ținutele au fost concepute, special pentru noi, de un prieten de al nostru, după ce a observat felul în care ne comportăm, și apoi au fost manufacturate de o prietenă bună de-a noastră din Timișoara.
Rep.: Vi s-a întâmplat ca, datorită armelor din dotare să aveți la un momentdat probleme chiar dacă pistoalele fac parte din recuzită și e vorba de butaforie?
Caoleanu Cristian: Ni s-a întâmplat, la Festivalul de la Mamaia în 2002, strângeam bagajul și, la un momentdat, am oprit într-o benzinărie și aveam ceva de scos din portbagaj și au apărut pistoalele. Imediat a început să ne urmărească Poliția pe stradă. Am fost opriți și organele de control ne cereau permisele de port armă, iar noi încercam să le explicăm că aceste arme fac parte din recuzită din imaginea noastră ca formatie. A fost un exces de zel, dar s-a rezolvat.
Rep: Trupa ,,Haiducii ” este înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM)?
Caoleanu Cristian: Da este înregistrată cu documente, nu pe vorbe. Sunt 2 branduri înregistrate, marca ,,Haiducii” și ,,Trupa Haiducii”, care ne aparțin. Având în vedere că suntem inițiatorii acestui proiect avem și dreptul asupra acestor nume.
Rep.: În acest moment lucrați la o piesă nouă sau la un album?
Marian Niculae: Da, lucrăm la niște piese, avem de lucru.
Rep.: Unde puteți fi găsiți pentru concerte ?
Caoleanu Cristian: Putem fi găsiți pe www.trupahaiducii.com pe www.trupahaiducii.ro și pe Facebook: Trupa Haiducii Oficial. Pe cei care vor să fim prezenți la evenimentele lor îi rugăm să lucreze direct cu noi, nu lucrați cu alți impresari pentru a evita orice alt fel de discuții și neînțelegeri. Iar dacă tot faceți un contract cu cineva care folosește numele nostru, ar fi bine să cereți fotografii înainte pentru a știi cine va cânta pentru dumneavoastră.
Rep.: Unde vor fi ,,Haiducii ” de Revelion ?
Vieru Cătălin: În București.
Caoleanu Cristian: Cred că sunt vreo 13 ani de când nu am mai petrecut Revelionul în București.
Rep.: Transmiteți un mesaj reghinenilor?
Trupa Haiducii: Vă iubim și sperăm să ne revedem cât de curând!
Știați că:
În martie 2003 a apărut albumul „Fecior de lele“, un an mai târziu, cei trei interpreți au scos albumul „Șapte frați“. În 2005, un featuring cu trupa Etnic la piesa „Zorilor“ le-a adus Premiul Best Etno, în cadrul MTV Music Awards. Premiul a venit ca o recunoaștere a valorii celor două trupe și ca o încununare a succesului de care se bucura muzica etno în acea perioadă. În februarie 2006 a apărut cel de-al treilea album al Trupei Haiducii – „Cântec de haiducie“. În cei 16 ani de activitate trupa Haiducii a devenit o prezență constantă în emisiunile posturilor tv și radio, cu numeroase apariții în interviuri la cele mai importante publicații din România.
viselenuautermenlimita.ro