Iftenie Nicoară primarul din Râpa care a trăit 101 ani care și-a îngropat șapte copii și a dus o viață conjugală de 80 de ani

În vremurile de astăzi, tot mai puţine căsnicii trec proba timpului, însă pe vremuri o căsătorie era pentru toată viața și numai moartea îi despărțea în chip firesc pe cei doi soţi. Un astfel de cuplu a fost și cel format din Iftenie Nicoară și Melania-Ioana Crăciun care au trăit în comuna Râpa de Sus și care a sfidat pur şi simplu lumea satelor, în epoca în care au trăit, fiindcă a fost prima familie de români cunoscută până atunci care a aniversat o viață conjugală de 80 de ani.

Iftenie a trăit 101 ani, iar Melania-Ioana, 94 de ani şi au fost căsătoriţi 80 de ani. Au avut 8 copii dar în timpul epidemiei de holeră din 1873, șase copii le-au murit experiență care i-a devastat sufletește dar i-a și întărit în credință. Le-au rămas doar ultimii doi în viață: Grigorie (tatăl viitorului chirurg Dr. Eugen Nicoară) și Anisia (mama Valeriei Popoviciu, căsătorită ulterior cu notarul, Petre Boțianu, tatăl dr.-ului Alexandru Boțianu). Urmașii lor au dus mai departe renumele numelui ,,Nicoară”, moștenit de la tatăl, bunicul și străbunicul lor care a rămas în istoria comunei așa cum a fost, cinstit, generos și de o aleasă omenie!

Iftenie Nicoară era născut la 1828 în Râpa de Sus *(actualmente satul Vătava) pe vremea când a izbucnit războiul ruso-turc dintre Imperiul Rus și Imperiul Otoman ca urmare a suspendării Convenției de la Akkerman și închiderea strâmtorilor Bosfor și Dardanele de către Poarta Otomană. Se spune că moștenise de la bunicul său un corn de zimbru în care își ținea praful de pușcă, că avea două coarne de capră neagră din Călimani cu care își îngurzea opincile și totodată că era un om cu principii care chiar dacă nu avea multă școală avea un simț extrem al moralei în familie și față de toată lumea.

La Revoluţia din 1848 și suprimarea definitivă a iobăgiei, Iftenie Nicoară avea 19 ani, la 30 de ani era judele comunei și căuta să fie respectate drepturile foștilor iobagi în instanțele de judecată ale vremii reprezentat de avocatul Patriciu Barbu împreună cu care a apărat pământurile deziobăgite într-un proces care a durat câteva decenii. La 54 de ani, prin 1883 l-a cunoscut pe elevul Ilie Miron Cristea din Toplița (viitorul Patriarh al României) pe care l-a transportat nu odată cu căruța sa cu doi cai sprinteni și frumoși de la Vătava până la Gimnaziul superior gr. catolic românesc din Năsăud unde era coleg de clasă cu fiul său Grigore Nicoară, ajuns mai târziu preot -protopop de Reghin.

În anul 1909 când Aurel Vlaicu își începea construcția primului său avion, Vlaicu I, Iftenie avea deja 80 de ani dar pe când să se bucure de o bătrânețe liniștită în același an s-a produs o mare tragedie în familia Nicoară după ce nepoata bâtrânului râpean, Eleonoara de 11 ani a ars în flăcări în urma unui accident stupid la Ibănești.

La începerea Primului Război Mondial, Iftenie Nicoară avea deja 86 de ani și în aceeași vară fusese nevoit să își înmormânteze al șaptelea fiu, pe preotul Grigorie Nicoară, răpus la 48 de ani de un cancer inextirpabil al stomacului, cu metastaze mari în ficat și în ganglionii limfatici.

La marele act istoric al Unirii Transilvaniei cu Patria mamă de la 1 decembrie 1918, Iftenie Nicoară avea 90 de ani când Dumnezeu i-a dat să vadă cu ochii lui împlinirea aspiraţiilor de veacuri ale unui popor greu încercat şi răsplata eforturilor a mai multor generaţii de înaintași care au luptat pentru a sfărma cătușele robiei seculare ca românii să decidă ca un popor liber asupra sorții lui.

A împlinit 100 de ani în același an în care România participa pentru prima dată la o probă olimpică de scrimă la Jocurile Olimpice din 1928 de la Amsterdam.

S-a stins din viață în 1929 și a fost înmormântat în comună cel mai probabil de preotul Vasile Matei care a păstorit Biserica Ortodoxă Română a râpenilor în perioada 1875-1933.

Iată cum îi descria în memoriile sale Dr. Eugen Nicoară pe bunicii săi care au trăit o viață conjugală demnă de Cartea Recordurilor !

„Bunicul din partea tatălui meu, a fost primarul comunei Râpa de Sus, Vătava, funcție în care a condus poporul 31 de ani. Era un om energic, foarte harnic și din cale afară de isteț. Avea o mie și una de meserii și experiență în toate lucrările, care se executau la sate, sub toate formele. Avea atelier de tâmplărie, fierărie, pielărie, precum și joagăr de cherestea, moară de măcinat bucate, vâltoare și piuă de preparat pănură. Avea cirezi de vaci, boi și cai precum și turme de oi. A trăit aproape 102 ani” consemna Eugen Nicoară despre bunicul său într-un caiet de memorii în urmă cu 40 de ani.

Viaţa lui a fost plină de suferinţe şi amărăciuni, însă a trăit bucuria de a vedea că libertatea românilor a învins!

Melania-Ioana Crăciun era născută la 1829 și nepotul ei, dr. Eugen Nicoară o descria foarte obiectiv în Memoriile sale din 1978: ,,Era soție bună de fugă și de rugă. Ea conducea lucrări nenumărate și importante pentru bunul mers al unei gospodării atât de mari. Îmbrăca pe toți argații casei, pentru care gătea alimente, executa țesăturile și îmbrăcămintea pe seama celor doi copii (rămași în viață). Din înscrisuri reiese că moara era încredințată Ioanei Nicoară în exclusivitate care se trezea în fiecare zi în zori și era cea din urmă la culcare. „Niciodată nu am avut prilejul să o văd stând cu noi la masă. Mi se părea că nici nu mânca. Era o strașnică postitoare. Toate posturile religioase le ținea. Lunea, miercurea, și vinerea ajuna. Abia seara gusta puțină pâine cu apă. Într-adevăr era zveltă, fără nici un semn de grăsime pe corpul său vânjos, extrem de rezistent. A trăit 99 de ani” scria doctorul Eugen Nicoară despre bunica sa.