ILARIE OPRIŞ I-A ADUS UN OMAGIU PRIMARULUI DR. EMIL AUREL DANDEA (1893-1969)

0

Astăzi renumitul om de cultură mureşean Ilarie Opriş s-a recules la statuia Dr. Emil Aurel Dandea primarul Tîrgu-Mureşului din perioada interbelică care şi-a pus amprenta asupra oraşului pe care l-a condus preţ de două mandate, între 1922 şi 1926 şi între 1934 şi 1937. Tatăl omului de cultură, Gheorghe Opriş a fost subalternul primarului Dandea în cel de al doilea mandat al său fiind încadrat în epocă ca şi lector în organigrama instituţiei şi l-a cunoscut foarte bine.

„Trebuie să recunoaştem că anii în care jurisul Emila Dandea a fost primar au fost ani de progres pentru Târgu-Mureş, timp în care românii din oraş au simţit că în sfârşit contează în viaţa publică. Sunt mândru că am făcut parte din Comitetul de Iniţiativă privată pentru realizărea acestui monument, în calitate de vicepreşedinte împreună cu Victor Suciu, preşedinte şi primar al Tîrgu-Mureş în perioada 1990-1992, domnul prof. Dimitrie Poptămaş şi alţi intelectuali mureşeni care şi-au adus aportul la amplasarea acestei statui impresionante în centrul municipiului a Tîrgu-Mureşului. Vorbim de un om care este considerat unul din inițiatorii modernizării Tîrgu-Mureşului alături de primarul György Bernády şi de o personalitate de primă mărime din istoria administraţiei locale, organizator al Uniunii Oraşelor din România ori conducător în Administraţia Oraşelor Cluj şi Târgu Mureş ” a precizat octogenarul Ilarie Opriş, pentru siteul viselenuautermenlimita.ro.

Vicepreşedintele Comitetului de Iniţiativă pentru realizarea acestei sculpturi de acum 24 de ani a mai mărturisit faptul că monumentul  Dr. Emil Aurel Dandea este încadrat de Primărie și de Biserica „Buna Vestire” (fostă greco-catolică) fiindcă ambele clădiri au fost edificate în mandatele sale de primar. Inaugurarea statuii a avut loc la data de 18 august 1996 într-un cadru festiv şi este opera artistului Anton Rațiu, din Târnăveni. Monumentul are 3,8 metri înălţime şi cântăreşte 2,8 tone este din bronz şi reprezintă un omagiu adus juristului, publicistului, omului politic și demnitarului român, primar al orașului Târgu Mureș, Emil Dandea.

Statuia lui Emil Dandea este încadrată de Primărie și de Biserica „Buna Vestire”. Inaugurarea statuii a avut loc la data de 18 august 1996 într-un cadru festiv. Este opera artistului Anton Rațiu, din Târnăveni, are 3,8 metri înălţime şi cântăreşte 2,8 tone este din bronz şi reprezintă un omagiu adus juristului, publicistului, omului politic și demnitarului român, primar al orașului Târgu Mureș, Emil Dandea.

Emil Dandea s-a născut la 22 ianuarie 1893 in Bucium – Sal, judeţul Alba, ca fiu al lui Simion şi Agafteia. De tânăr a fost însufleţit de idealurile naţionale fiind descendent din neînfricaţii luptători: Ionuţ Dandea, străbunicul său – căpitan în oastea lui Horea şi tatăl său Simion neînfricat memorandist. În perioada 1916-1918 Emil Dandea a luptat şi el în Primul Război Mondial şi în ciuda faptului că a fost rănit a participat la marea adunare de la 1 Decembrie de la Alba-Iulia.

După Unire şi-a continuat studiile universitare la Facultatea de Drept din Cluj şi Academia Comercială din Viena. La întorcerea acasă s-a angajat ca şi consilier în cadrul Primăriei Cluj şi apoi a devenit primar al Târgu-Mureşului în perioada 1922-1926 înlocuindu-l pe avocatul Ioan Harşia din Reghin. A fost ales apoi deputat în Parlamentul din Regatul României, şi alţi şase ani de lucru în folosul comunităţii ca avocat şi parlamentar după care a preluat pentru a doua oară conducerea Primăriei Tîrgu-Mureş.

 

 

 

 


 

Alături de primarii: Ioan Harşia şi Bernady Gyorgy, Emil A. Dandea a continuat opera de modernizare a municipiului, în conditiile dificile datorate perioadei istorice respective. Printre marile sale realizări se numară extinderea reţelei de gaz pe întreg teritoriul oraşului, eliberarea a sute de autorizaţii pentru construirea de clădiri noi. Pe plan cultural, Emil Aurel Dandea s-a remarcat prin constructia unor edificii culturale publice, care mai dăinuie şi astăzi. În mandatele sale sau s-a construit s-a sfinţit Catedrala Greco-Catolică din oraş şi Catedrala Ortodoxă din Târgu-Mureş unde primarul era şi epitrop al lăcaşului de cult în anul 1934, s-a edificat Palatul Prefecturii (actualul sediu al Primăriei), spitalul nou, căminul de ucenici, arena sportivă etc. 

În timpul celui de-al doilea mandat, l-a susţinut pe muzeograful, istoricul şi arheologul Aurel Filimon pentru înfiinţarea Muzeului de Istorie, Arheologie şi Etnografie.

Pe plan economic şi social marile sale merite au fost: lichidarea tuturor datoriilor primăriei, introducerea gazului metan precum şi acordarea unui număr foarte mare de autorizaţii pentru ridicare de clădiri noi.

Pe 12 august 1952 a fost arestat în Bucureşti pe motive politice de Organele de Securitate comuniste fără a fi condamnat vreodată. La data arestării, Emil Dandea nu avea nici un fel de avere era un simplu revizor contabil cooperatist în Raionul 23 August. A fost închis în Lagărul Peninsula de lângă satul Valea Neagră fiind unul din cei peste 400 de deţinuţi politici ai Partidului Naţional Liberal din totalul de 5.500 de persoane condamnate prin hotărâre judecătorească şi internate administrativ din acel lagăr. A fost trimis la muncă forţată la Canalul Dunăre Marea Neagră până în 16 ianuarie după care a fost transferat în lagărul Poarta Albă în zona Galeşu până în data de 22 mai 1953 unde a fost coleg cu Dr. Ioan Popescu, fost primar al Reghinului. După eliberare doi ani i se impune domiciliu forţat în comuna Tazlău din judeţul Neamţ în Moldova. În 1969, când a murit, i-a fost interzis până şi ultimul vis, acela de a fi înhumat la Târgu-Mureş.

Potrivit dorinţei testamentare a regretatului avocat, procuror şi primar al Tîrgu-Mureşului, trupul neînsufleţit i-a fost adus, în secret, la Târgu Mureş şi înmormântat în cimitirul Bisericii de lemn, prin grija preotului Lazăr David, protopopul ortodox, cel care 1-a ajutat financiar, de multe ori, pentru a putea supravieţui în ultimii ani de viaţă.

Fostul Grup Şcolar de Chimie Industrială care a luat fiinţa în anul 1972, cu învatamânt de zi si seral şi care a functionat în cadrul fostului Liceu Teoretic Nr. 5 şi apoi împreună cu Şcoala Generală 13 Tg. Mureş pe data de 1 septembrie 2006 a primit denumirea „Grupul Şcolar Emil Dandea” azi Liceul Tehnologic „Emil A. Dandea”.

 

 

 


 

Pe 18 august 2019 s-au împlinit 50 de ani de la trecerea la cele veşnice a lui Dr. Emil Aurel Dandea şi totuşi atât de mulţi mureşeni încă nu ştiu cine a fost acest om şi de ce ? i s-a ridicat o statuie în memoria sa în centrul reşedinţă de judeţ.  Aş încheia apoteotic acest articol citându-l pe final pe Maximilian Costin, directorul Filarmonicii din Tîrgu-Mureş şi fost primar al Târgu-Mureşului un om care l-a cunoscut pe Emil Dandea în toate manifestările vieţii şi care îi facea o caracterizare atât de frumoasă în urmă cu 86 de ani într-o publicaţie locală ,,…

Acest om tăiat dintr-o bucată, sobru, just şi fără ascunzişuri sufleteşti, nu putea să fie în activitatea sa decât astfel cum s-a arătat, adică un mare român înainte de toate, pătruns de lipsurile şi durerile neamului său şi arzând de dorinţa ca să-1 ajute să se înalţe cât mai repede şi cât mai sus.(…) Un simţ gospodăresc, poate moştenire a sobrietăţii strămoşilor, deprinşi să-şi preţuiască şi să-şi îngrijească avutul, 1-a condus în a-şi dezvolta acele rare calităţi administrative, manifestate în toate realizările sale ca avocat, om politic, organizator al Uniunii Oraşelor din România ori conducător în Administraţia Oraşelor Cluj şi Târgu Mureş…”. 

 

 

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *