IN MEMORIAM DR. ADRIAN LOBONŢIU

A lucrat aproape 20 de ani în sistemul medical din Franța și 8 ani în SUA. Mai întâi în Silicon Valley, unde s-a specializat în chirurgie robotică și din 2019 la EndoGastric Solutions, în Washington, unde a ocupat poziția de director medical. A fost un adevărat pionier în chirurgia robotică și telesatelitară. De numele său se leagă numeroase intervenții, unele în premieră mondială. De exemplu în Franţa, la spitalul „Henri Mondor”, a efectuat prima operaţie robotică din lume folosind robotul „Da Vinci” pentru transplant de rinichi după care a făcut şi prima operaţie transorală din lume, la Bruxelles” şi a avut o sumedenie de alte operaţii în premieră pentru ţări ca Franţa, Germania, Marea Britanie, Italia, Elveţia, Spania, Belgia, Suedia, Grecia etc.Dr. Adrian Lobonţiu s-a stins din viaţă fulgerător pe data de 7 martie 2021 în locuința sa din Washington. Regretatul doctor a fost unul din cei mai importanți chirurgi pe care i-a dat România în perioada postdecembristă şi cel mai renumit medic din istoria Reghinului.
CINE A FOST ADRIAN LOBONŢIU ?
Adrian Lobonţiu născut la Reghin în anul 1967 dintr-un tată agronom de profesie şi o mamă profesoară de istorie şi geografie a ajuns un doctor de anvergură mondială în domeniul chirurgiei robotice. A absolvit Liceul „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu-Mureş (Promoţia 1983). A absolvit cursurile Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş în perioada 1983-1989. În 1989 şi-a început rezidenţiatul în chirurgie la Spitalul Clinic Judeţean din Târgu-Mureş.
În paralel, proaspătul rezident a purtat o corespondenţă cu profesionişti de renume din străinătate, primind o invitaţie pentru şase luni la Paris, din partea profesorului Didier Houssin, unul din cei mai renumiti chirurgi în domeniul transplantului din lume. „Rezidenţiatul l-am făcut la clinica profesorului Victor Emilian Bancu şi a profesorului Constantin Copotoiu.
În 1993 a plecat în Franţa cu un contract în buzunar să lucreze în Serviciul de Chirurgie al profesorului doctor Didier Houssin de la Spitalul Cochin, din Paris, unde se făceau intensiv transplanturi de ficat şi chirurgie laparoscopică. Ulterior a profesat în mai multe spitale din Fraţa: Tenon, Montmorency, Pitie Salpetriere şi Henri Mondo iar în paralel a absolvit Chirurgia Generală în cadrul celei mai vestite universităţi franceze la Sorbona. A profesat în marile spitale din Paris, apoi a ajuns să conducă programe de cercetare în Silicon Valley, după care a fost invitat la Washinghton DC ca director medical şi partener al uneia din cele mai mari companii producătoare de roboţi chirurgicali din lume. A fost chirurgul care a deţinut recordul mondial al celor mai multe operaţii de prevenire a cancerului esofagian.
Numele lui a devenit un reper în istoria dezvoltării echipamentelor pentru chirurgia robotică şi minim invazivă.Dar, dincolo de toate performanţele excepţionale pe care le-a atins în profesia sa, medicul Adrian Lobonţiu a fost o întruchipare a solidarităţii, a empatiei şi a respectului pentru demnitatea fiinţei umane.
Funcţii deţinute:
Adrian Lobonțiu a fost de Membru al Societății Americane a Chirurgilor Gastrointestinali și Endoscopisti (SAGES) din anul 2005 și de Membru (Fellow) al Colegiului de American al Chirurgilor (ACS) din 2010. A petrecut în calitate de chirurg aproape 20 de ani în sistemul medical din Franța și aproape 8 ani în SUA, având în paralel experiență managerială, fiind licențiat al “Graduate School of Business: Executive Program in Leadership” din anul 2012 al Universității Stanford, California, SUA, Program de Management al Executivilor în domeniul Sănătății.
Din anul 2012 a început să lucreze la Clinica EndoGastric Solutions din San Francisco din Statele Unite ale Americii ca doctor şi din anul 2019 a ocupat funcţia de director medical la EndoGastric Solutions din Washington.
Medic- chirurg în cadrul Clinicii „George Washington” din S.U.A.
Director pentru Europa al EndoGastric Solutions şi singurul chirurg din Franta acceptat ca membru plin la American College of Surgeons.
Medic chirurg specialist în medicină generală în cadrul Spitalului „Henri Mondor” din Paris – Franţa.
Preşedinte de onoare al Asociaţiei Famiililor Monoparentale din România (FAMO).
În anul 2006, doctorul originar din Reghin a operat în premieră un pacient care suferea de boală de reflux gastroesofagian, folosind tehnicile chirurgiei endoluminale – o chirurgie fără incizii, fără pierderi de sânge şi fără cicatrice. Pentru toata dăruirea lui faţă de medicină, doctorul Adrian Lobonţiu a fost desemnat de către Centrul Biografic din Cambridge – Anglia, drept cel mai bun medic specialist al anului 2006 (International Health Professional of the Year 2006).
Pe 29 ianuarie 2008, Dr.-ul Adrian Lobonţiu a realizat la Spitalul Clinic din Barcelona, în colaborare cu Antonio Lacy, unul dintre cei mai apreciaţi chirurgi din Spania, prima operaţie gastrointestinală fără incizie din această ţară.
Dr. Adrian Lobonţiu a acordat de-a lungul anilor interviuri în mai multe emisiuni din România şi pentru diverse asociaţii dintre care amintesc:
TVR „Profesioniştii” cu Dr. Adrian Lobonțiu 24 iulie 2011;
SENSO TV.RO ” Chirurgia obezităţii” 25 Noiembrie 2011
SENSO TV.RO ” Chirurgia fără incizii” 29 Noiembrie 2011;
SENSO TV.RO ” Chirurgia robotică” 7 Decembrie 2011;
TV BACĂU „Dr Adrian Lobonţiu – Operaţi fără bisturiu.flv – 9 mai 2011
Adrian Lobontiu at TEDxBucharest – Noiembrie 2012
TTM Tîrgu-Mureş „Sănătatea Noastră cu Ferencz Emoke” – 7 iunie 2007
TVR „Garantat 100%” 2008 şi 2020;
TVR „Un doctor pentru dumneavoastră” – Ziua Eroilor – doctori români din întrega lume – 25 mai 2020
TVR „Un doctor pentru dumneavoastră” -Natura, ajutor de nădejde”, prin Zoom din S.U.A. Invitat Dr. Adrian Lobonţiu, specialist în chirurgie generală şi robotică – 5 noiembrie 2020.
TRINITAS TV „Biserica Azi. Performanță medicală românească în Occident” 2021;
FAMO – ASOCIAŢIA FAMILIILOR MONOPARENTALE DIN ROMÂNIA (22 NOIEMBRIE 2012)
Apariţii internaţionale pe canalul YOU TUBE ale Dr.-ului Adrian Lobonţiu :
Robotic Surgery – Adrian Lobontiu, MD – 2007
Adrian Lobontiu, MD, FACS – Pioneering Incisionless Natural Orifice Surgery for GERD and Obesity -2009
WWW.FAKTV „Adrian Lobontiu, MD, FACS – TransOral Incisionless Fundoplication Surgery : TIF using EsophyX” 2010
Adrian Lobontiu, MD, FACS – on – TransOral Incisionless Appendectomy- 2011
Adrian Lobontiu, MD, FACS – on Robotics -2011.