IN MEMORIAM -OCTAVIAN PETRA, SINGURUL IBĂŞTEAN CARE A PARTICIPAT LA EXPOZIŢIA NAŢIONALĂ DE LA BUCUREŞTI DIN 1906

Octavian Petra (n. 30 noiembrie 1884 Ibănești, Translvania, parte componentă a Imperiului Austro-Ungar – d. 1918, Ibănești, comitatul Mureș Turda)
A fost un preot ortodox, descendent din familie de preoți, din tată, bunici și străbunici originari din Ibănești și a căror arbore genealogic este stabilit până în anul 1700. Însă s-a făcut remarcat încă din vremea studenției, când se împlineau, 40 ani de domnie a lui Carol I şi 25 ani de la proclamarea Regatului României. Pentru a marca un astfel de eveniment s-a luat hotărârea organizării unei expoziţii naţionale în Bucureşti prilej cu care tânărul de 21 de ani, Octavian Petra din Ibănești a trecut clandestin Carpații, riscându-și libertatea pentru a vizita etalajul cu tot ce avea mai grandios țara și care s-a deschis în prezența Regelui Carol I a Reginei Elisabeta și a celor mai importante personalități din țară, pe Câmpul Filaret.
Încă de atunci îl iubeau și îl stimau locuitorii Văii Gurghiului pentru curajul său neînfricat arătat față de autoritățile asupritoare, șovine, dușmănoase românismului. Octavian Petra nu tolera nici o nedreptate, nici o împilare, nici o înjurie adusă românilor. La șase ani după ce a fost hirotonit preot a ajuns unul din cei 97 de slujitori ai lui Dumnezeu, internați și 45 întemnițați de autoritățile austro-ungare pentru contribuţia preoţimii române din Ardeal la războiul pentru întregirea neamului și chiar dacă sfârșit de boală s-a stins din viață înainte de Marea Unire a murit demn pentru o cauză nobilă. Despre Octavian Petra au auzit multe generații de locuitorii din Ibănești, dar ar trebui să știe tot Ardealul, povestea acestui preot care s-a împletit cu destinul atâtor duhovnici din acest miez de țară din epocă, cum a înțeles să își îndeplinească misiunea apostolică ? și care sunt calitățile pentru care a rămas în amintirea urmașilor?
Octavian Petra a fot unchiul marelui dr. Eugen Nicoară, după mamă și care în 1970 a conturat un portret fizico-moral al preotului din Ibănești în manuscrisul ,,Medalioane Mureșene” (singurul lăsat posterității) din care am extras o serie de informații publicate în premieră la peste 100 de ani de la moartea sa.
Octavian a fost un mare român și ultimul vlăstar preot de pe Valea Gurghiului al familiei Petra zis și Bohota
S-a născut, a trăit, a suferit în comuna Ibănești. A fost descendent din familie de preoți, din tată, bunici și străbunici, toți originari din Ibănești, de pe aceeași vatră. Arborele genealogic al lor este stabilit până în anul 1700. În sprijinul acestei afirmații vine cartea „Documente pentru Limbă și Istorie”, scrisă de arhimandritul de la mitropolia din Sibiu Dr. Ilarion Pușcariu și pe care dr. Eugen Nicoară a găsit-o în biblioteca bunicului său Ioan Petra, paroh în Ibănești. La pagina 35 sub titlul “Învățatul popă Petra din Hodac (Ibănești)” se arată pe larg rolul de mare însemnătate jucat de numitul în câștigarea unor drepturi confesionale și naționale pe seama românilor.
Eugen Nicoară scria ”Dacă cineva a fost lovit de mâna nemiloasă a destinului, acela a fost Octavian. Dacă cineva s-a născut, a crescut și a trăit în suferință, acela a fost Octavian. Dacă a avut cineva un destin tragic, acela a fost preotul Octavian Petra. Acela a fost fiul preotului Ioan Petra din parohia Ibănești”.
S-a născut pe Valea Gurghiului la 30 noiembrie 18 noiembrie 1884 ca cel de-al șaptelea copil din casa preotului Ioan Petra și a preotesei Rafila din Ibănești.
A fost primit ca pe o binecuvântare a casei după ce trei din frații și surorile mai mari ale sale muriseră (Ana, Alexandru și Nicolae) în timpul epidemiilor devastatoare din epocă de holeră, tifos sau gripă.
La un an după ce se naște, mama sa, moare de tuberculoză pulmonară, boală care în acele timpuri nu avea leac de vindecare.
Au rămas după dânsa patru copii orfani și a rămas văduv un preot, care nu mai avea voie să se recăsătorească.
Apoi având și trei fete mici, nu putea să aibă nici măcar o femeie îngrijitoare de copii. Iubirea de mamă, însoțită de îngrijirea zilnică, gingășia ei, devotamentul ei, jertfelnicia ei pentru copii săi, nimeni nu o poate înlocui.
Așa a crescut Octavian, fără adevărata dragoste de mamă.
Studiază la școala germană din Reghin. Era îmbrăcat iarna cu un cojocel din piei de miei. Deja pe atunci știa să fie foarte mândru că e român. Își bătea pieptul și zicea: “Aici bate inimă de român.” Pentru aceste sentimente, în acele timpuri, sub dominație străină, a avut de suferit foarte mult. Ca elev de liceu la Reghin și la Brașov, a avut de suferit hărțuieli și arestări.
După ce a luat bacalaureatul studiază la Sibiu teologia, unde se evidențiază prin aptitudini de mare orator și excelent cântăreț, precum și prin ținuta de mare român. Avea mereu de suferit din partea jandarmilor cu pene negre de cocoși de la pălăria tare de pe cap. Repetate ori a fost arestat pentru conduita sa naționalistă românească iredentistă. Se revolta mai ales pentru prigonirea sătenilor săi români. Era deja de atunci ținut în evidență de către funcționarii de la pretură (szolgabiro) care i-au dat porecla de revoluționar și dușman al imperialiștilor.
Anul jubiliar 1906 a avut o însemnătate aparte în istoria românilor: se împlineau, 40 ani de domnie a lui Carol I şi 25 ani de la proclamarea Regatului României dar şi 1800 ani de la cucerirea Daciei de către împăratul Traian. Comemorarea celor patru decenii de domniei ai regelui a fost ilustrată de numeroase manifestări ce au avut ca trăsătură comună participarea reprezentativă a românilor din Regat şi din celelalte provincii româneşti, din afara hotarelor, capitala căpătând atributul de centru al românismului.
Pentru a marca un astfel de eveniment s-a luat hotărârea organizării unei expoziţii naţionale în Bucureşti. Cu acest prilej tânărul de 21 de ani, Octavian Petra trece clandestin Carpații riscându-și libertatea și vizitează expoziția de la București care s-a deschis în prezența Regelui Carol I și a Reginei Elisabeta, a oamenilor politici, a celor mai importante personalități din țară, pe Câmpul Filaret.
Acolo ibășteanul a luat contact cu cei mai iluștrii bărbați politici și cărturari din epocă: Nicolae Iorga, Tache Ionescu, Nicu Filipescu, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Gheorghe. Coșbuc, dr. Constantin I. Istrati etc. După ce se reîntoarce (tot clandestin) devine un luptător și mai înfocat, luând pildă vie a marilor patrioți, care luptau din răsputeri să pregătească neamul pentru înfăptuirea unității naționale. Nu se temea să afirme că este aproape ziua împlinirii visului milenar: Unirea tuturor românilor în țara mare a Daco-Românilor. Cânta mereu, cu alți tineri de seama sa: “Pe al nostru steag e scris Unire, Noi vrem pământ sau Trei culori cunosc pe lume.”
În toamna anului 1909 tatăl său se îmbolnăvește de pneumonie gravă. Pe atunci nu existau antibioticele care au puterea să nimicească microbii diplococi, ca să se poată salva viața bolnavilor. Pneumonia era o boală foarte gravă și mai ales pentru persoanele trecute de 60 de ani era mortală.
În curs de 8-10 zile pneumonia a tăiat firul vieții bunului părinte Ioan Petra (1846-1908). Fiul său Octavian, chiar în acel an a terminat teologia la Sibiu. Este cleric absolvent dar încă nu este căsătorit. Era perioada când ar fi avut poate nevoie cel mai mult să fie îndrumat și ajutat de părintele său bun, dar acela nu mai era printre cei vii.
După ce a absolvit teologia și a fost ales preot s-a căsătorit cu Mărioara Nicolescu fiica preotului Alexandru Nicolescu din Stânceni și fiindcă tatăl său murise, a fost ales ca preot în parohia devenită vacantă.
Aproape toți credincioșii îi erau rudenii, îl iubeau și îl stimau cu toții pentru curajul său neînfricat arătat față de autoritățile asupritoare, șovine, dușmănoase românismului. Nu tolera nici o nedreptate, nici o împilare, nici o înjurie adusă românilor.
Îl cunoșteau toți românii mureșeni, ca pe cel mai înverșunat luptător al cauzei comune românești de pe traseul Mureșului superior și de pe câmpia apropiată.
Din păcate viața conjugală a părintelui Octavian Petra cu preoteasa Mărioara a durat un singur an în cea mai dulce fericire.
Apoi vine din senin un trăznet cu fulger și este zdrobit când vede că floarea aleasă a sufletului său, soția sa, preoteasa fragedă, moare bolnavă.
Deși a slujit puțin la altarul Bisericii Ortodoxe din Ibănești a cărei construcții a fost începută în anul 1898 în timpul păstoririi tatălui său, preotul Ioan Petra, continuată de cumnatul său preotul Grigorie Nicoară și de însuși Octavian Petra, sfințită în perioada preotului Vasile Gliga, preotul Octavian a rămas în conștiința ibăștenilor pentru că avea har, cânta frumos, ținea slujbele cu mult patos, cu multă trăire și la care participau foarte mulți credincioși.
În 1911 rămas văduv după o căsnicie de un an, zdrobit și dezolat ca să uite de durere pleacă ca preot în America la Indianapolis – Indiana. Cu un an în urmă a apărut parohia Sfântul Constantin și Elena prin eforturile părintelui Simion Mihalțian, cumpărându-se astfel o veche biserică care a fost renovată pentru slujbele românilor.
Dar nu poate uita nici acolo suferința. După un an nostalgia pământului străbun, mormintele sfinte ale soției, ale părinților, a românilor săi din jurul bisericii sale, toate îl silesc să revină acasă.
Revine pe Valea Gurghiului cu planuri mari însă între timp România intră în război, pentru înfăptuirea Unirii și reîntregirea patriei, dar cum nu tolera nici o nedreptate, nici o împilare, nici o înjurie adusă românilor ajunge la hărțuieli cu notarul maghiar din sat care îl reclamă.
În 1916 preotul Octavian Petra a fost arestat, de autoritățile austro-ungare pentru contribuţia sa la războiul pentru întregirea neamului, escortat la Şopron şi internat în Fertomegyes alături de compozitorul Ion Vidu din Lugoj și protopopul greco-catolic Ariton Popa din Reghin
În anul 1916, preotul Octavian Petra este arestat de către autoritățile austro-ungare. A fost deţinut la 1 septembrie 1916 în comuna Şamşud şi expediat la Târgu Mureş. A fost închis în temniţa poliţiei împreună cu alţi 14 preoţi şi cu mai multe prostituate, care, dezbrăcându-se în pielea goală, îşi băteau joc de preoţii români cu vorbe şi gesturi triviale. După trei zile a fost escortat la Şopron şi internat în Fertomegyes, de unde a scăpat în luna august anului 1918.
La Șopron a petrecut zile multe de chin și durere împreună cu Ion Vidu, compozitorul de la Lugoj, apoi cu protopopul greco-catolic din Reghin Ariton M. Popa, învățătorul din Deda Ion Borșianu, avocatul Ioan Popescu din Reghin și mulți alți deținuți politici.
Autoritățile după ce le-au stabilit domiciliul forțat românilor într-un sat îndepărtat din Ungaria nu s-au îngrijit de preoți și de intelectualii să le asigure un trai omenesc. 1 coroană (una coroană) căpătau la zi preoţii noștrii: <dintr-aceasta trebuiau să se îmbrace, să mănânce, să-și plătească chiria într-un timp când totul se scumpise în Ungaria cu 1000%. Familia lăsată în mizerie și neliniște acasă, tu preot român, să îngrijești și de ea și să cauţi să nu mori de foame nici tu – cu 1 coroană la zi!>, scria Sebastian Stanca în cartea ,,Contribuția preoțimii române din Ardeal la războiul pentru întregirea neamului 1916-1919”.
După revoluția din octombrie 1918, când toate fronturile austro-germane-bulgare-ungare se prăbușesc, ajunge acasă slăbit, molipsit cu febră spaniolă și cade la pat. Aude soldații români luptând să cucerească pe vecie Ardealul. Știe că Ardealul este românesc, că România Mare cea visată și de el, va fi înfăptuită și pentru a-și îndeplini cu vrednicie misiunea apostolică, îl iartă pe prigonitorul său, pe notarul maghiar Madaraș, care l-a trimis în surghiun și îl salvează de furia românilor.
Îl travestește în cămașă românească, cu șorț, catrință cu căpețel alb românesc, cu desaga în spate cu o sapă pe umăr, îl scoate din sat, ca și cum ar merge la munca câmpului, de cules cartofi.
La Ibănești Consiliul Național Român s-a constituit în ziua de 10 noiembrie 1918, președinte fiind ales preotul Octavian Petra, recent întors din lagărele de concentrare din Ungaria.
Deprimat sufletește de barbariile devastărilor aflate acasă și de mizeriile internării, a murit la sfârșitul anului 1918. Un episcop militar spunea odată că ,, Acel om se poate socoti pe deplin fericit pe care sfârşitul vieţii l-a găsit făcându-şi datoria“, preotul Octavian Petra a fost un astfel de om.
Dr. Eugen Nicoară încheie portretul acestui om de onoare din manuscrisul Medalioane Mureșene astfel : Apoi sfârșit de boală, în ora morții zice ca dreptul Simeon : “Acum slobozește Doamne pe robul Tău, că iată văzură ochii mei împlinirea visului străbunilor România Mare.” Cu aceste cuvinte închide ochii trupești, Preotul Octavian Petra ca apoi cu ochii spirituali ai săi să vegheze la destinul glorios al neamului Românesc pe vecie.“
Surse:
Medalioane Mureșene – autor Dr. Eugen Nicoară, manuscris aflat în custodia prof. M. Ștefan;Episcopia Ortodoxă Română din America: Prima jumătate de secol, 1929-1979; De Gerald J. Bobango, pag. 26;Vasile Netea, Valea Superioară a Mureșului, pag 178);http://www.academia.edu/22078756/Sebastian_Stanca_Contribu%C5%A3ia_preo%C5%A3imii_rom%C3%A2ne_din_Ardeal_la_r%C4%83zboiul_pentru_%C3%AEntregirea_neamului_1916-1919_editie_studiu_introductiv_note_si_indici_de_Mihai-Octavian_Groza_Mircea-Gheorghe_Abrudan_Cluj-Napoca_Deva_Editura_Argonaut_Editura_Episcopiei_Devei_si_Hunedoarei_2015_, pag. 385, 386;http://www.bucurestiivechisinoi.ro/2011/02/expozitia-nationala-din-1906-2/
visurilenuautermenlimita.com