În momentul în care ai ajuns în ortodoxie să faci paşii pe calea lui Dumnezeu, nu te mai măsori în sfânt sau bun, te măsori în Dumnezeu

Răutatea este o boală. Vă dau răspunsul acestei afirmaţii referindu-mă la Sfânta Scriptură. Eclesiastul spune „să nu spui răului rău şi bunului bun, pentru că ce este strâmb nu se poate îndrepta şi ce nu există nu se poate număra” (Ecclesiastul 1,15) Şi aici ce vrea să tâlcuiască Eclesiastul când spune aceasta? În momentul în care tu spui cuiva că este bun greşeşti că „bun este doar Dumnezeu” (Mt. 19, 17), iar măsura binelui se raportează numai la divinitate. Şi spune psalmistul David: Numai Tu cunoşti tainele şi rărunchii şi inimile (Ps. 7, 9)?
Deci atunci putem spune că cineva e bun şi vrednic, când noi îi cunoaştem măsura inimii şi rărunchii şi tainele din interior. Că dacă aş avea toate darurile pământului şi pe toate le-aş face şi nu am dragoste nimic nu-mi foloseşte (cf. I Cor. 13, 3) nimic nu sunt. Vedeţi? Aici, noi oamenii pământeşti apreciem măsura iubirii după binele făcut. Suntem într-o problemă şi ne ajută cineva: Vai, ce om bun! Dar acelaşi om bun care mie mi-a făcut un bine, poate foarte bine să facă următorului un rău şi atunci, el deodată din bun devine rău.
Aici la ce ajungem? Ajungem exact la elitismul acesta ortodox care se bazează pe aureolă şi nu pe cuvânt, în momentul în care ai ajuns în ortodoxie să faci paşii pe calea lui Dumnezeu, nu te mai măsori în sfânt sau bun, te măsori în Dumnezeu. În clipa în care eşti curat cu inima vei vedea pe Dumnezeu. Aceasta este măsura bunătăţii: Fericiţi cei curaţi cu inima că aceia vor vedea p e Dumnezeu (Mt. 5,
Şi de unde ştim lucrul acesta? Să vă dau o pildă. Noi obişnuim să spunem despre anumiţi oameni care fie ne sunt prieteni sau cunoscuţi: Vai, ce om bun! Şi altul spune: Lasă că-l cunosc eu pe acela, am auzit eu de acela, uite aşa, aşa, aşa. Acelaşi om pentru cineva este rău, acelaşi om pentru cineva este bun. Şi atunci, Sfântul Xenofont de la Muntele Athos, un cuvios care trăia prin peşterile Athonului, venind odată la el un ucenic i-a spus aşa:

– Părinte, aş vrea să-mi daţi un cuvânt de învăţătură care să mă zidească pentru toată viaţa şi să nu greşesc niciodată.
Bătrânul i-a spus aşa:
– Atunci fugi de oameni şi nu-ţi fă oamenii prieteni niciodată.
– Dar asta nu este o măsură a egoismului şi a însingurării?
– Nu. Aceasta este o măsură care te va face să nu greşeşti niciodată. Cel care azi te foloseşte mâine te poate sminti. Dar dacă îţi iei măsură, prieteni pe sfinţii din Vieţile sfinţilor,vei avea modele absolute şi nu vei greşi niciodată, pentru că aceia au încetat de a mai trăi loruşi, trăiesc numai lui Dumnezeu.
Vedeţi? Aceasta vrea Ilarion Felea să spună că mare greşeală este să spui vrednicului nevrednic, pentru că tu nu ştii, nu cunoşti lucrarea lăuntrică. Ce a spus Hristos? Tatăl a dat toată judecata Fiului (Ioan 5, 27), iar Fiul a spus: Nu judec cum vreau Eu, precum aud judec, adică, unde Tatăl îi spune: Binecuvântaţii Tatălui Meu, dar Hristos ce spune? Mergeţi şi moşteniţi împărăţia gătită vouă (Mt. 25, 34) nu spune: Dar tu cum ai dobândit-o? Ce ai făcut de ai primit-o? Nu. Nu trece la analiză. Aici nu e vorba de psihanaliză, aici este vorba de strălucire. Noi avem un chip, avem o lumină: „însemnatu-s-a peste noi lumina feţei Tale, Doamne. Cu pace ne vom culca şi vom adormi” (Ps. 4, 

În momentul în care spune: Nu vă cunosc pe voi (Mt. 25, 12) e clar că aceia nu sunt cu Dumnezeu şi Fiul lui Dumnezeu va spune: Plecaţi, blestemaţilor? (Mt. 25, 41) Ce aţi căutat la Tatăl Meu?
De aceea Ilarion Felea se referă să nu spuinevrednicului vrednic şi vrednicului nevrednic. Pentru că noi nu cunoaştem măsura lor. Spune Ioan Evanghelistul şi acesta cred că e cel mai concludent răspuns: Cine judecă mai înainte de Hristos pe aproapele antihrist este (I Ioan 2, 10) Nu mai am nevoie de 666, în clipa în care eu dau sentinţe în jurul meu, deja diavolul e în mine.
Grația Lungu Constantineanu, Despre Familia Ortodoxă – Interviuri cu Părintele Calistrat, Ed. Haritina, 2011, p. 319-322;
Sursa foto: https://www.ganduridinierusalim.com;