Interviu cu Eugen Anca sau, cum vede, un paramedic, victimele descarcerate prin vizorul de la cască și cum rezonează cu misiunea divină de a salva vieți?
Eugen Anca este paramedicul momentului care, pe o scară deloc abstractă a valorilor, reprezintă acel punct de certitudine, exemplar, care a conferit meseriei strălucire, respect și a adus plus valoare județului Mureș și României pe harta competițiilor de prim-ajutor din întreaga lume alături de colegii săi din echipa ISU Mureș. Abnegația, devotamentul și curajul cu care a salvat sute de vieți ca voluntar și paramedic în misiunile de pe salvările SMURD și ale Inspectoratului de Situații de Urgență îl recomandă ca un model de admirație profesională. A fost avansat în grad de două ori la execepțional și premiat cu zeci de diplome de merit. Azi la 17 ani de la prima misiune la care a participat, lucrează la fel de motivat, atât la permanență cât și în timpul liber, dacă situația impune cu un simț al vocației pe care îl întâlnești doar la eroii autentici.
La 16 ani, în paralel cu liceul, a absolvit primul curs de Asistență Medicală de Urgență și Descarcerare în cadrul SMURD Târgu-Mureș, a lucrat la început ca voluntar pe primul echipaj SMURD înființat pe Valea Gurghiului, ajungând să facă practică chiar și cu renumitul doctor de origine palestiniană, Raed Arafat, specializat în anestezie-terapie intensivă.
La 18 ani a absolvit Liceul Silvic din Gurghiu și a dobândit atestatul profesional cu media 9,75.
La 19 s-a angajat la prmul punct de prim ajutor din România, la SMURD Ibănești.
La 20 de ani a fost încorporat în armată, în cadrul Detașamentului de Pompieri Reghin, ca paramedic-militar pe ambulanța de prim ajutor 24 din 24 de ore, de unde a eliberat la vatră în grad de sergent, după ce a fost solicitat la peste 1000 de intervenții.
La 21 de ani s-a calificat în meseria de pompier cu acte în regulă.
La 24 de ani s-a angajat în cadrul Inspectortaului pentru Situații de Urgență în cadrul Detașamentului de Pompieri Reghin, ca sergent paramedic.
La 26 de ani a obținut primul Atestat de Stagiu de pregătire a specialiștilor pompieri încadrați în echipajele SMURD, din Unitățile I.G.S.U.
La 27 a absolvit Școala Postliceală ,,Dr. Eugen Nicoară”, specializarea Asistenți Generaliști.
La 31 de ani a obținut o Diplomă de Excelență din partea Automobil Clubul Român, pentru contribuția adusă la ,,Competiția Națională de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat,, eveniment circumscris ,,Decadei Mondiale a Siguranței Rutiere 2011-2020,, inițiată de Organizația Națiunilor Unite.
La 33 de ani a primit o ,,Diplomă de Onoare” în calitate de comandant de echipaj în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Horea”, al Județului Mureș, în semn de recunoștință pentru curajul, devotamentul și operativitatea de care a dat dovadă în îndeplinirea misiunilor încredințate.
La 34 de ani paramedicul Anca Eugen a devenit cel mai bun produs al Școlii Postliceale Sanitare ,,Dr. Eugen Nicoară” după ce în toamna anului 2016 a reprezentat România la Campionatele Mondiale desfășurate în Brazilia, în echipa de traumă, împreună cu plutonierul major Adrian Săcărea ocupând locul V.
Reghineanul Eugen Anca este angajat ca plutonier major al ISU Horea Mureș de 11 ani, are în palmares patru titluri de campion național la concursurile de Prim Ajutor și Descarcerare și patru calificări la Campionatele Mondiale. În perioada 30 august – 3 septembrie 2017 și-a reprezentat țara pentru cea de a treia oară la Campionatul Mondial ,,WORLD RESCUE CHALLENGE” ca pramedic, alături de Adrian Săcărea, la probele ,,Traumă și Prim Ajutor” și în echipa de ,,Descarcerare” alături de CDT de echipaj Cotea Sergiu, servanții: plt. ajd. șef Ioan Sima, Claudiu Miheșan și plt. maj. Vlad Toma. La sfârșitul campionatului juriul a deliberat că salvatorii mureșeni au avut cea mai bună evoluție la Scenariu Rapid de 10 minute la World Rescue Challenge 2017, mai precis au obținut locul I mondial la o competiție care a reunit 66 de echipe din 16 țări.
În interviul de mai jos o să îl cunoașteți mai bine pe plutonierul major Anca Eugen, un profesionist în intervenția integrată la accidentele colective și dezastre, specializat și în scufundări acvatice și pe linie de arme și muniții.
Site-ul ,,viselenuautermenlimita.ro” dezvăluie în premieră cum vede un paramedic, prin vizorul de la cască victimele descarcerate și cum rezonează cu misiunea divină de a salva vieți?
Reporter: Cum a ajuns Eugen Anca paramedic? A fost un vis sau pur și simplu o întâmplare?
ANCA EUGEN : Eu am visat de mic să salvez lumea într-un fel sau altul, dar prima oară, când am ajuns mai concret să îmi conturez visul, se întâmpla în anul 2000, când a fost înființat un echipaj de prim-ajutor în cadrul pompierilor civili, dotat cu defibrilatoare semiautomate, în comuna Ibănești, finanțat de primăriile Ibănești, Hodac și Gurghiu. Șoferul de pe salvarea din Ibănești era un vecin de-al meu din Orșova, Zoltan Ioan, care a fost selectat pentru acest post după ce făcuse un curs de prim-ajutor. El mi-a povestit ce a văzut acolo și ce presupune această profesie nouă, la noi în România. Am fost fascinat de acest domeniu de la prima discuție și apoi l-am rugat într-o zi, la sfârșit de săptămână, când nu eram la școală, să mă plimbe și pe mine cu ambulanața. În aceea zi a avut o serie de intervenții și mi-a plăcut ce fac paramedicii. Eram extrem de entuziasmat şi de emoţionat și îmi doream din tot sufletul să ajung și eu să îmi câştig un loc în aceea echipă, să mă aprecieze oamenii. Apoi am continuat să plec la Serviciul de Ambulanță și, în timpul săptămânii, după ce terminam cursurile, mergeam acasă, lucram câte ceva prin gospodărie și seara fugeam la Ibănești cu rucsacul cu cărți, unde stăteam la intervenții până dimineața, făceam voluntariat. Iar a doua zi plecam de acolo cu autobuzul la școală la Gurghiu, deși eram doar un elev de clasa a XI-a, simțeam deja că asta vreau să fac toată viața.
În paralel cu liceul silvic am absolvit și un curs de prim-ajutor, 
coordonat de asistenta șefă, Vass Hajnal, de la SMURD Târgu-Mureș, și cu asistentul Engi Attila, și chiar am avut ocazia să lucrez pe mașină cu dr. Read Arafat în Târgu-Mureș, pentru că mergeam de vineri seara până duminica la SMURD și asta mi-a adus o motivație în plus să nu renunț la visul meu. Dr. Raed Arafat a fost o „busolă”, pentru mine, cu ajutorul căruia m-am deplasat, cu predilecție, într-o zonă principală a motivației de învățare, de autorealizare și de reușită în intervenția la accidentele colective și dezastre. După absolvirea liceului am dat un concurs pe un post la SMURD Ibănești. Am mai făcut apoi, în paralel cu serviciul, un alt curs de specializare și în descarcerare și, în final, am absolvit și o școală postliceală sanitară de asistent generalist. După 17 ani de experiență pe salvările SMURD și ISU, privind în urmă, pot să spun că această profesie mi-a schimbat destinul și convingerile, începând de la modul de a conduce responsabil o mașină pe o șosea, până la modul de a trăi disciplinat respectând o serie de reguli și de principii sănătoase.
Rep.: Care sunt îndatoririle unui asemenea post?
E.A.: Obligațiile unui paramedic includ foarte multe atribuții: să acorde primul ajutor victimelor accidentelor, dezastrelor naturale și altor catastrofe, să identifice rănile și să acorde primul ajutor, în funcție de acestea, să stabilească ierarhia acordării de prim ajutor, în funcție de răni și bineînțeles să acorde prim ajutor. Aici sunt multe manevre: resuscitare, oprirea sângerarii severe, conectarea pacientului la instrumentele care înlocuiesc sau sprijina organele umane care nu funcționează sau functioneaza defectuos. Noi transferăm și răniții către doctorii care au ajuns la locul accidentelor și le dăm informații cu privire la victime. Paramedicul trebuie să asiste doctorii pe perioada procedurilor medicale de la fața locului, trebuie totodată să pregăteasca medicamentele și să le administreze, în funcție de instrucțiunile medicului. Totodată paramedicul trebuie să asiste la nașterile de urgență, să asigure transport profesional pentru răniți către spitale, să le monitorizeze funcțiile vitale și să facă tot ceea ce este necesar, pentru a le menține în viață funcțiile vitale și, nu în ultimul rând, să preia persoanele decedate de la locurile accidentelor grave.
Rep.: Pare destul de macabru să spun că Eugen Anca a ales o meserie în care se moare în mod real, dar așa este, până la urmă v-ați specializat în medicina de urgență. Sunt convins că ați văzut multe accidente și victime în activitatea de zi cu zi, dar vreau să vă întreb un lucru: este adevărat că și în cazul unor intervenții perfecte, uneori e nevoie de mâna lui Dumnezeu, să supraviețuiască un accidentat?
A.E.: Din experiența mea proprie vă confirm că este adevărat, nu odată am avut victime în stop respiratoriu și nu le mai dădeam nici o șansă de supraviețuire și totuși trăiesc bine, mersi, și în ziua de azi. Acum îmi vine în minte un caz petrecut în 2014, cu un jandarm din Reghin, care într-o zi liberă s-a dus la pescuit pe malul Mureșului și care s-a electrocutat, pentru că a atins niște fire de înaltă tensiune, cu undița, prin care treceau 27.000 de volți. Undița de carbon și umezeala au făcut posibilă scurgerea de curent electric. Am ajuns la intervenție și m-am apucat de resuscitat, însă după 10-12 minute m-am gândit că nu voi mai reuși să îl salvăm. Însă totuși am cerut prin dispecerat aprobare pentru medicație, de la medicul coordonator, și după alte 12 minute victima a început să aibă puls, apoi a intrat din nou în stop cardio-respirator. L-am scos din nou din stop, iarăși a intrat, l-am scos din nou și până la urmă l-am stabilizat, între timp a ajuns la locul accidentului o salvare cu medic, l-au intubat și l-au transportat la spitalul județean Mureș. Asta se întâmpla undeva în luna august și apoi în 26 octombrie de Sfântul Dumitru, jandarmul m-a căutat acasă să îmi mulțumească că i-am salvat viața și mi-a făcut cunoștință cu soția și cei doi copii ai săi. Îl chema Iacob Dumitru. A fost un moment extrem de emoționant și atunci, întradevăr, ai senzația că ești un înger păzitor și realizezi că Dumnezeu a vrut ca prin mâinile tale să salvezi viața unui om în acel loc și în acel moment.
Rep: Ați avut parte de vreo experiență nefastă de-a lungul timpului, care v-a motivat să vă depășiti limitele?
A.E.: Am avut parte și de intervenții care m-au motivat. Au fost și accidente rutiere, unde poate atunci nu am avut experiența necesară, nu am avut suficient personal sau nu am avut un medic și nu am putut salva o viață. Dar trebuie să reziști și să-ţi asumi meseria pe care o practici, chiar dacă de multe ori se întâmplă să pleci acasă cu sechele sau să ai coşmaruri. Indiferent de consecințe, am continuat să mă pregătesc și să învăț să fiu cel mai bun, pentru că eu cred că dacă îți dorești un lucru cu adevărat, atunci trebuie să lupți pentru el. Am muncit zi și noapte, am renunțat la timpul, pacea și somnul meu, pentru a-îmi împlini visele și azi încep să vină încet și recunoașterile. Mi-au trebuit ani de zile să înțeleg că simțul vocației ne conduce de fapt pe calea eroismului autentic și dacă am făcut față cu fermitatate încercărilor vieții de tot felul de la infamii și trădări până la calomnii și invidii de conjunctură azi pot să declar cu mâna pe inimă că eu trăiesc în profesia mea și profesia mea în mine.
Rep. : Mai nou, toată lumea spune că paramedicul Eugen Anca este clona dr. Eugen Nicoară, cum vă explicați această asemănare între dumneavoastră și ilustrul medic atât fizică cât și profesională ?
A.E: Da, este adevărat că asemănarea dintre noi a devenit de notorietate, după publicarea cărții jurnalistului Robert Matei ,,Eugen Nicoară doctorul ancestronic din lora regelui Carol al II-lea”. Recunosc că asemănarea este vizibilă și în același timp inexplicabilă, pentru că ne-am născut în secole diferite, nu aveam nici un grad de rudenie și totuși purtăm același nume și aveam profesii extrem de asemănătoare. M-am născut în spitalul construit de către doctorul Eugen Nicoară, am fost botezat cu numele de Eugen, am absolvit o Școală Postliceală Sanitară de Asistenți Generaliști ,,Dr. Eugen Nicoară”, m-am căsătorit la aceiași vârstă ca și el și culmea semănăm și fizic. Mă rog, eu încă nu am ajuns prefect al județului Mureș, dar cine știe ce surprize îmi rezolvă viitorul.
Rep.: Ce rol joacă banii în viaţa dvs.?
A.E.: Eu nu am pus banii niciodată pe primul loc, că am bani în buzunar azi sau mâine nu îi am, eu tot Anca Eugen rămân. Este adevărat că cei mai mulți oameni la întrebarea aceasta răspund că banii aduc fericirea și au cel mai important rol în viață. Eu nu cred în povestea asta. Credeți-mă că dacă mă uitam doar la partea financiară, azi nu lucram ca și paramedic, pentru că și să devii subofițer în cadru ISU implică niște costuri foarte mari. Nu toți ar fi dispuși să meargă să lucreze în pădure într-un fond de vânătoare în timpul liber, să își poată face și serviciul, să își continue și studiile universitare.
Rep.: Ce credeți că ar descoperi un ochi care l-ar privi cu mai multă atenție pe omul Eugen Anca ?
A.E.: În general, la prima vedere mulți mă consideră un om rău după fizionomie, dar cei care ajung să mă cunoască realizează că aparențele înșeală. Când vine vorba de profesie eu mă concentrez asupra țelului cel mai evoluat posibil, fără a mă limita. Sunt un om credincios și îmi place să îmi lărgesc orizontul cunoașterii permanent și cred că succesul profesional de care mă bucur se datorează atât instituției, cât și disponibilității de acțiune și mobilității mele.
Rep.: În medicina de urgență aveți ocazia să vă confruntați zilnic cu oameni bolnavi, paramedicii fiind printre primii care ajung să vadă victimele unor accidente rutiere și să se confrunte cu imagini nu de puține ori terifiante? A fost vreun accident care v-a marcat în mod deosebit?
A.E.: Fiecare om are slăbiciunile sale, eu de-a lungul timpului le-am învăţat să le controlez pe ale mele. Normal, că au fost accidente care m-au marcat profund, mai ales când e vorba de copii care mor sau tineri care aveau toată viața înainte, dar suntem antrenați să nu ne pierdem firea. Am avut o intervenție în care au decedat trei tineri, undeva în comuna Breaza, și mi-am pus problema că aș fi putut fi și eu în locul lor. Vă imaginați că au fost victime care mi-au murit în brațe noi suntem paramedici și facem tot ce ne stă în putință, dar nu avem puteri supranaturale. Dar sunt momente în care putem să intervenim și să salvăm vieți și aceste exeperiențe îți rămân întipărite toată viața pe retină. Nu ai cum să uiți astfel de momente în care ai putut să fi speranța unui om a cărui viața a depins de gesturile tale.
Rep.: Cât de des sunteți testat pentru a face față situațiilor neprevăzute pentru a nu vă lăsa copleșiți de nici o situație la limita dintre viață și moarte, că până la urmă și paramedicii sunt oameni și au suflet și sentimente și slăbiciuni ?
A.E.: Suntem testați din 6 în 6 luni, din punct de vedere psihologic, dar niciodată nu am avut un șoc emoțional atât de mare încât să mă împiedice să continui să particip la intervenții integrate, accidente colective și dezastre. Chiar dacă în această profesie trebuie să parăm cât putem neșansele altora, catalizate de evenimente neașteptate și de cele mai multe ori violente, noi nu intrăm în panică pentru că știm că un accident se poate întâmpla oricui, nimeni nu este scutit de moarte. Însă este adevărat că trebuie să fii apt, din punct de vedere fizic și psihic, pentru o astfel de meserie, să ai reacții și judecată rapidă și un simț practic medical foarte dezvoltat. Spun asta pentru că Misiunile Inspectoratului pentru Situații de Urgență nu sunt pentru persoane emotive sau pentru persoane care ar putea leșina la vederea sângelui sau a rănilor grave. Noi nu avem voie să devenim vulnerabili în situații limită, trebuie să fim profesioniști și să găsim soluțiile cele mai eficiente de supraviețuire ale victimelor.
Rep.: Cât de importantă este munca în echipă, în domeniul situaților de urgență?
A.E.: E primordială. De exemplu, eu sunt trecut în fișa postului șef de echipaj și conducător auto, dar din lipsa personalului le suplinesc ambele funcții și mai am de obicei doi paramedici cu mine. Unul este permanent și cel de-al doilea se schimbă prin rotația cadrelor. Lucrul în echipă este extrem de important, mai ales când ne confruntăm cu timpi pe ceas, pentru a salva viața unei victime. La multe intervenții cu trei, patru sau cinci victime, dacă cea de-a treia persoană este nouă se cunoaște, pentru că nu poate lucra cot la cot cu noi. Dar atunci când îți cunoști echipajul, știi de ce este în stare și nu pierzi timpul. Dacă știu că pe un coleg îl depășește situația fac o schemă mentală de 360 de grade, în minte analizez situația și acționez în cel mai scurt timp, pentru că eu mi-am format în cei 17 ani, de când activez în acest domeniu, niște reflexe care acționează deja independent în favoarea victimelor, când vine vorba de instrumentele și echipamentele pe care le folosim, fie că mă refer la bandaje, atele, stetoscoape, manometre și alte aparate și aparaturi medicale, ultrasunete și instrumente de anestezie pentru resuscitare.
Rep.: În cazul unei descarcerări care sunt timpii optimi?
A.E.: La un accident rutier timpul de descarcerare depinde foarte mult de gradul de descarcerare și de starea victimei, de sănătate. Au fost cazuri în care, am eliberat o victimă în 15-20 de minute sau altele în care am descarcerat-o în 50 de minute, dar în ambele cazuri victimele au supraviețuit.
Rep.: Când a plâns ultima dată Eugen Anca?
A.E.: În seara zilei de 3 septembrie la festivitate de premiere a Campionatului Mondial de Descarcerare și Prim Ajutor Calificat, unde echipajul nostru ISU Horea din județul Mureș a ocupat locul I mondial pentru cea mai bună echipă de descarcerare la categoria „rapid extrication-developmental”!. Am plâns cu lacrimi de fericire pentru că după 17 ani de muncă Dumnezeu mi-a dovedit că au meritat toate sacrificiile și eforturile pe care le-am depus în acest serviciu. Am plâns pentru că am înțeles în sfârșit că visele nu au termen limită și se împlinesc dar nu când vrem noi ci la momentul optim divin.
Rep: Ce schimbări a observat în jurul său Eugen Anca, de când a devenit o persoană publică?
A.E.: Lumea mă recunoaște de la emisiunile tv, din ziare sau de pe internet și mulți îmi întind o mână caldă în semn de respect, alți mă felicită. E un sentiment frumos, dar profesia de paramedic implică și foarte multă seriozitate și perseverență. A fost un drum lung până aici, pentru că au trecut 17 ani de când mi-am exprimat clar dorința de a face parte din această categorie profesională și de a schimba destinul meu în primul rând și a celor cu care a urmat apoi să intru în contact. Dar viața mi-a adus în sfârșit ceea ce așteptam și dincolo de eforturi, oboseală, sacrificii și multă inițiere azi știu că nu mi-am greșit cariera și cu ajutorul acestei profesii eu trăiesc în plină formă.
Rep.: De ce nu v-ați putea lipsi în viaţa de zi cu zi?
A.E.: De familia mea, de profesia mea și de țara în care m-am născut.
Rep: Ce va atras cel mai mult la soția dvs.?
A.E.: Privind în urmă cred că naturalețea și felul ei de a fi. Azi cred că eu și Daniela am fost făcuți unul pentru celălalt și simt că ne cunoaștem dintotdeauna.
Rep.: Ce nu poate ierta Eugen Anca unui prieten?
A.E.: Trădarea. Sunt un om cu principii și îmi place să spun lucrurilor pe nume. Poate par un tip de modă veche, dar sunt neclintit în principiile mele fundamentale: adevarul și dreptatea.
Rep.: Care au fost cele mai frumoase lucruri pe care le-ați învățat de la tatăl dumneavoastră?
A.E.: Tatăl meu este orb de 16 ani, dar mi-ar fi plăcut să poată citi acest interviu pentru că am învățat foarte multe lucruri de la el și cele mai importante care îmi vin acum în minte sunt: să fiu om și să îmi respect promisiunile. Două lucruri care par atât de simple la prima vedere, dar pe care atât de puțini oameni le mai respectă.
Rep. : În opinia dvs. cât de profesionalizat este, la ora actuală, statutul paramedicului în România?
A.E.: Având în vedere că vorbiți cu un profesionist, pot să spun că în județul Mureș acest statut este foarte bine reprezentat, dacă echipajele ISU Horea au obținut de patru ori titlul de campioni naționali la Campionatele de Descarcerare și Prim Ajutor Calificat, avem trei participări la Campionatele Mondiale și acum locul I mondial la secțiunea: scenariu rapid de 10 minute.
Rep.: Ce nu v-a întrebat nimeni, niciodată, și ați vrea să știe lumea?
A.E.: Cum mi-am câștigat această profesie ? Cu multe sacrificii și fără pile și nepotisme. Ca să îmi pot plăti facultatea de asistent medical generalist am muncit la pădure și cred că am fost singurul student din promoția mea cu bătături în palmă, la absolvire. Mă mândresc cu niște timp investit cu folos, care azi ajută atâția oameni să poată fi salvați în timp util de mine și de echipa în care lucrez.
Rep: Cum vă considerați, un răsfățat al vieții sau un om nealintat suficient de către destin?
A.E.: Am parte de ceea ce mi-am dorit și sunt onorat că pot dărui. De fapt, asta am vrut mereu, să dăruiesc celor din jur ajutorul, atunci când au cel mai mare nevoie de el în situații limită. Nu pot spune că am fost un răsfățat al vieții dar nici un nealintat al destinului. Am fost un om binecuvântat de Dumnezeu cu o profesie pentru care m-am luptat să mi-o câștig și care acum mă împlinește ca om și mă face să fiu convins că am o misiune pe acest pământ.
E atât de frumos să îți susții visurile, dorințele inimii, să te lupți pentru convingerile tale și să excelezi în ceea ce faci pentru că doar atunci găsești binecuvântările din munca ta și observi demnitatea dinăuntrul oamenilor indiferent că ești președintele unei țări, capul unei familii, conduci o ambulanță sau un taxi, sapi morminte, predai cursuri într-o universitate sau coci o pâine toți avem un rol important în această viață la un momentdat rămâne doar ca fiecare să găsească singur acel moment.
About Author
