INVESTIŢII DE 17,6 MILIOANE DE EURO LA PRIMĂRIA UNGHENI !

0

Dorința edilului local al orașului Ungheni, domnul Victor Prodan, de a atrage investitori și investiții pe raza u.a.t.-ului pe care îl reprezintă, a fost făcută publică încă de la începutul învestirii sale în calitatea de primar. Conceptul general al acestuia este acela de a crea un pol industrial important al județului care prin cât mai multe investiții atrase în orașul Ungheni și în localitățile aparținătoare, să se răsfrângă pozitiv în dezvoltarea acestora și a comunităților lor.

Desigur totul capătă cu adevărat sens atunci când planurile încep să fie vizibil funcționale, astfel că putem exprima faptul că la sfârșitul anului 2022 la nivelul orașului Ungheni au fost realizate investiții sosite din mediul privat care au vizat realizarea de producții și prestări servicii, construirea de hale depozitare, respectiv realizarea de spații comerciale, care însumează conform înregistrărilor fiscale de la nivelul instituției Primăriei orașului Ungheni valoarea de 86.670.143lei, respectiv circa 17.687.000 euro.

Totodată valoarea construcțiilor de locuințe, realizate de către persoane fizice în anul 2022, declarată la nivelul Primăriei orașului Ungheni, este de 4.011.654 lei.

Aceste aspecte atrag după sine și un buget mai generos la nivelul orașului Ungheni, care va permite realizarea investițiilor programate de către domnul Victor Prodan, primarul orașului Ungheni, care declară următoarele: Continuitatea, curajul de a îndrăzni să cred și sprijinul concetățenilor mei de până acum, au condus la momentele pe care le trăim astăzi. În ultimii ani m-am luptat cu birocrația și cu lipsa fondurilor locale, atât de necesare pentru pornirea oricărui proiect important pentru comunitațile noastre.

Iată că începând cu anul 2022, toate eforturile depuse de a încerca să creez din orașul Ungheni un punct strategic de interes pentru investiții și investitori, încep să dea și roade. Spun asta pentru că cei peste 17.680.000 euro investiți la nivelul u.a.t. Ungheni de către persoane private, nu fac altceva decât să confirme viziunea pe care o am pentru orașul și localitățile noastre.

Mai mult de atât, dorința de dezvoltare îmi este dublată de bucuria faptului că tot pe parcursul anului 2022, la nivelul Primăriei orașului Ungheni a fost înregistrată o altă valoare considerabilă a construcțiilor de locuințe din partea persoanelor fizice, respectiv peste 815.000 euro, investiți de 12 noi familii care au hotărât să se alăture comunității noastre.

Bugetul local al anului 2023, este pentru prima dată aș putea spune, de apreciat, datorită deschiderii noastre către mediul investițional, însumând peste 10.850.000 euro, lucru care îmi va permite să continui proiecte precum modernizarea infrastructurii rutiere și pietonale la nivelul localităților noastre, reabilitarea patrimoniului cultural prin îngrijirea Căminelor Culturale aflate în administrare dar și a celui din segmentul educație, continuarea proiectului sportiv al orașului și nu în ultimul rând derularea proiectelor mari precum realizarea unei noi creșe și a unei grădinițe cu program prelungit pe raza orașului nostru.

Toate acestea, alături de rezultatele recensământului 2021, prin care ne este atribuită calitatea de unică așezare urbană mureșeană cu o populație aflată în creștere, nu fac altceva decât să confirme și să mă determine să continui strategia adoptată încă din primul mandat de primar al orașului Ungheni și localităților noastre aparținătoare.”, a adăugat primarul orașului Ungheni, domnul Victor Prodan.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *