Joshua Bell și-a luat vioara de 3,5 milioane de dolari și a cântat la metrou, pentru un experiment care naşte o mare întrebare : suntem capabili să recunoaştem adevărata valoare artistică ?

În staţia de metrou L’enfant Plaza din Washington, DC, într-o dimineaţă friguroasă, pe 12 ianuarie 2007, un tânăr cu o vioară a interpretat şase piese de Johann Sebastian Bach timp de 45 de minute. În timpul acesta au trecut prin faţa lui 1.097 de trecători, doar 27 au aruncat grăbiți niște bani și au mers mai departe. Șapte trecători s-au oprit. Șapte din 1.097, în 46 de minute de muzică sublimă, pentru care alții ar da sute de dolari! S-au oprit să asculte, chiar și pentru două minute, minunea ce ieșea din vioara lui Bell. Și apoi s-au uitat la ceas și au dispărut grăbiți.
La final violonistul din metrou avea strânşi în carcasa instrumentului său doar 32,17 dolari de la 27 de persoane (cu excepția a 20 de dolari de la o femeie practic singura care l-a recunoscut). Ceilalţi 1096 de oameni au trecut pe lângă el fără să îi intuiască valoarea, fără să îl aplaude sau să fie impresionaţi. O singură persoană din peste o mie a remarcat că violonistul din metrou era Joshua Bell, unul dintre cei mai buni muzicieni ai lumii şi directorul muzical al ansamblului muzical britanic al Academiei St. Martin in the Fields (ASMF) una dintre cele mai înregistrate orchestre de cameră din lume, cu peste 500 de sesiuni.
El a interpretat câteva din cele mai dificile piese scrise vreodată, pe o vioară estimată la 3,5 milioane de dolari. Cu câteva zile înainte, umpluse o sală de concerte din Boston. Valoarea medie a biletelor $100.Povestea este adevărată. Concertul din staţia de metrou, a fost organizat de către Washington Post ca un experiment social asupra percepţiei gustului şi priorităţilor oamenilor. Problemele care s-au pus au fost următoarele: suntem în stare să percepem frumuseţea într-un loc public, la o oră nepotrivită?…Ne oprim s-o admirăm?… Putem, oare, să recunoaştem talentul într-un context neaşteptat?
Concluzia o poate trage fiecare în funcţie de modul în care a perceput acest experiement mai ales că în muzica din România te poţi prostitua şi te poţi vinde foarte ieftin. Rămâne obsedanta întrebare: de câte ori ne înşelăm în evaluările noastre vizavi de valoare şi nonvaloare de oameni pe care îi vedem făcând artă pe stradă fără cadru şi nu la televizor sau pe internet. Aşteptăm un astfel de experiment şi din partea artiştilor din judeţul Mureş, bineînţeles păstrând proporţiile comparaţiei.