LA MULŢI ANI, DOMNULE DIMITRIE POPTĂMAŞ !
Fostul director al Bibliotecii Judeţene, prof. Dimitrie Poptămaş a împlinit ieri, 25 aprilie, frumoasa vârstă de 83 de ani. O vârstă pe care o merită din plin şi căruia îi doresc din suflet : succese frumoase în munca nobilă pe care o întreprinde, fericire, sănătate şi viaţă lungă în continuare. (Personal îi mai doresc sărbătoritului să depăşească şi recordul de longevitate de pe arborele genealogic al familiei sale deţinut o străbunică din partea mamei din Nima Râciului care a trăit 105 ani).
Cineva spunea odată că „Bibliotecile stochează energia care alimentează imaginația. Ele deschid ferestre lumii și ne inspiră să explorăm, să realizăm și să contribuim la îmbunătățirea calității vieții noastre”, şi Dimitrie Poptămaş exact asta a făcut o viaţă întreagă. În calitate de bibliotecar, scriitor şi de director de bibliotecă a contribuit la îmbunătăţirea cunoştinţelor multora dintre noi prin interesul constant de achiziţiona opere valoroase pentru fondul de carte al Bibliotecii Judeţene Mureş, prin scrierile sale prin publicaţiile Fundaţiei Culturale „Vasile Netea” şi nu în ultimul rând prin iniţierea, încurajarea şi susţinerea scrierii de către colegii săi a colecţiei „Biografii mureşene” şi a dicţionarelor „Scriitori români mureşeni” şi „Oameni de ştiinţă mureşeni”. Prin urmare nimeni din cei care au lucrat ori au colaborat cu Dimitrie Poptămaş nu îi pot contesta impactul ce l-a avut asupra celor cu care a intrat în contact. A fost omul faptelor care nu a căutat niciodată să intre în conflicte culturale aţâţate de orgolii de conjunctură politică însă nu a dat nici un pas înapoi în nici o manifestare a vieţii dacă a fost provocat la luptă. Este omul „dreptei măsuri” care şi-a cunoscut întotdeauna limitele iar stilul său inconfundabil şi diplomaţia cu care a slujit cultura mureşeană i-a adus un respect şi o popularitate uriaşă din partea opiniei publice.
E mare bucurie pentru mine şi o onoare să îl cunosc pe acest mare om de cultură al judeţului Mureş despre care s-au rostit, nu o dată, atâtea cuvinte frumoase de mulţi colegi de breaslă dintre cei mai importanţi din ţară. Trăind o viaţă printre cărţi – cum singur spune – şi slujind o jumătate de veac într-una dintre cele mai mari biblioteci publice româneşti, seniorul Dimitrie Poptămaş obişnuit de acasă cu cartea, iscoditor şi avid de cultură, a reuşit să cunoască tot ce era legat de instituţie, de la istoricul ei, până la cărţile şi publicaţile din acest judeţ şi terminând cu oamenii de litere care şi-au legat viaţa de acest „miez de ţară”.
Nimic nu i-a scăpat nimic din ce s-a scris în acest judeţ demn de citit încă de pe vremea cenzurii comuniste când mulţi nu pricepeau o iotă din frazele acelea țesute milimetric, așezate aparent alandala. Bătăios în discuţii, documentat, întotdeauna respectuos faţă de creaţie şi autor, pertinent dar care nu şi-a murdărit „blazonul” în scandaluri mediatice culturale regizate de câţiva bufoni rătăciţi vremelnic în diverse funcţii publice.
L-am apreciat întotdeauna pe domnul Dimitrie Poptămaş pentru că este un om de cultură interesat de fapte şi nu de vorbe goale. Puţini din cei care-l cunosc au realizat faptul că deşi are talentul de a se exprima într-un mod elitist, el preferă să o facă în modul cel mai simplu posibil. O parte a energiei şi-o consumă pentru a-şi elimina din vocabular expresiile vagi şi frazele pompoase şi încearcă întotdeauna să vorbească la obiect.
Este un model de curaj care a crezut în talentul şi în vocaţia sa, pentru că pentru asta şi-a jertfit întreaga existenţă, ca să adauge o picătură de valoare în plus culturii mureşene. Scrierile sale au un aer agreabil şi sclipitor, opera sa este impresionantă, îţi trebuie ani de zile să o parcurgi şi să o conştientizezi.
Dincolo de toate meritele şi aprecierile sărbătoritului în slujba Biblotecii Judeţene Mureş, nu pot să nu scriu şi despre Dimitrie Poptămaş, preşedintele Fundaţiei Culturale „Vasile Netea” în opinia mea cel mai mare biograf al scriitorului, istoricului şi cercetătorului istoriei Transilvaniei, Vasile Netea. Ideea înfinţării fundaţiei s-a născut la împlinirea a cinci ani de la trecerea la cele veşnice a cărturarului care avea ca scop oferirea publicului larg a serviciilor sale de cunoaştere a trecutului cultural-istoric mureşean, parte integrantă a culturii naţionale şi universale. Patruzeci de intelectuali din România şi-au aşternut atunci semnătura pe actul de constituire a fundaţiei, alături de Dimitrie Poptămaş : dr. Serafim Duicu, Romulus Feneş scriitorul şi gazetarul Gelu Vasile Netea *(fiul cărturarului Vasile Netea), Cornel Moraru, dr. Cornel Sigmirean, dr. Sorin Puia, Melinte Şerban, dr. Ioan Chiorean, scriitorul Dorin Borda şi multe alte elite care azi nu mai sunt printre noi.
Au trecut 26 de ani de când neobositul Dimitrie Poptămaş propunea prin prevederile statutare ale fundaţiei, valorificarea moştenirii istorice şi literare a lui Vasile Netea, iniţierea şi validarea a multiple forme de activitate culturală, ştiinţifică şi literară, valorificarea şi stimularea moştenirii folclorice, promovarea spiritului de respect pentru valorile intelectuale şi acordarea de sprijin copiilor şi tinerilor cu înzestrare intelectuală sau cu talent deosebit, dar cu posibilităţi financiare reduse. Mi se pare senzaţional că distinsul senior Dimitrie Poptămaş este încă pe baricade şi ţine steagul culturii sus, după ce a fost infectat cu parşivul virus Covid 19 care a îngrozit toată planeta şi pe care l-a învins după trei săptămâni de luptă cu moartea.
Personal am colaborat cu marele om de cultură Dimitrie Poptămaş la două cărţi ale mele, în 2015 la „Eugen Nicoară – Doctorul Ancestronic din Loja Regelui Carol al II-lea” şi în 2020 la cartea „Alexandru Ceuşianu – Omagiu unui Cetăţean de Onoare, tată model şi bunic cu păr de argint şi inimă de aur” dar l-am cunoscut în anul 2007 pe vremea când activam ca ziarist la cotidianul „Zi de Zi” şi la săptămânalul „Ziarul de Mureş” fiind invitat la multe lansări de carte la Centrul de Dezbateri Socio-Politice şi Culturale „Emil Aurel Dandea” unde am avut ocazia să-i ascult pledoariile şi argumentele în favoarea cuvântului tipărit.
Pentru actele de cultură dovedite zi de zi, pagină cu pagină, vreme de peste 60 de ani, şi pentru toate publicaţiile Fundaţiei Culturale „Vasile Netea” tipărite în ultimi 26 de ani îmi scot pălăria în fața dumneavoastră, domnule Dimitrie Poptămaş. Valorificarea gândurilor prin carte este un semn al biruinţei pe altarul culturii care vă doresc să vă însoţească şi de acum înainte. La mulţi ani !
A consemnat Matei R. Mihai
La mulți ani!