La mulţi ani, Domnule filozof Mihai Şora ! La 104 ani viaţa e un dar de la Dumnezeu iar bătrâneţea e un privilegiu.

Pentru mine, 7 noiembrie 1916 rămâne o zi încărcată de emoţie şi aş vrea dacă se poate să devină şi pentru dumneavoastră. Pe 7 noiembrie 2020, filosoful şi eseistul Mihai Şora a împlinit venerabila vârstă de 104 ani. O „vârstă de diamant” la care ajunge unul din 200.000 de oameni. La fel ca şi celebra pianistă Cella Delavrancea, domnul Mihai Şora a ajuns la 104 ani de trăire artistică ceea ce îi conferă totodată o aureolă de „crainic al înţelepciunii” româneşti. Ce poate fi mai frumos ? Mă înclin ceremonios în faţa dumneavoastră, fiindcă ne-aţi demonstrat prin viaţa şi opera dumneavoastră, că viaţa e un dar de la Dumnezeu, iar bătrâneţea e un privilegiu. Maestre sunteţi născut sub o stea norocoasă fiindcă cei mai mulţi dintre centenarii ai acestei lumi sunt născuţi în zile, luni şi ani care poartă cifra 7 şi multipli ei în datele de stare civilă. E o constatare personală după 5 ani de studii genealogice legate de cei mai longevivi oameni din România şi de centenarii de pe glob. Nu ştiu care au fost toţi factorii care au dictat în totalitate destinul scriitorului Mihai Şora dar cu siguranţă în această ecuaţie şi-au conjugat eforturile talentul care l-a ajutat să ajungă în panteonul culturii române, stilul său de viaţă şi moştenirea genetică a strămoşilor săi care a contribuit să intre în clasamentul celor mai longevivi oameni din lume.

E fascinant să descoperi cum Dumnezeu i-a scos în cale, unui copil născut în satul Ianova, comuna Remetea Mare din judeţul Timiş, în perioada în care aparţinea de Imperiul Austro-Ungar atâtea personalităţi să-i formeze caracterul şi cum i-a netezit calea să răzbată în atâtea regimuri politice, crize, epidemii şi dezastre dacă ne gândim că sărbătoritul a prins gripa spaniolă virusul care a lăsat în urmă 50 de milioane de morţi, a prins o parte din Primul Război Mondial în care au murit 80.000 de militari numai din România şi între 16.563. 868 şi 65.000.000 de soldaţi şi civili din întreaga lume. Mihai Şora a fost contemporan cu cel de al Doilea Război Mondial în care au pierit între 60.669.200 şi 84.589.300 de militari şi civili din întreaga lume dintre care 167.000 au fost români care au murit şi au fost răniți. A prins Revoluţia din Decembrie 1989 perioada de tranziţie de la preşedinţii Ion Iliescu la Klaus Werner Iohannis şi terminând cu pandemia de coronavirus care din decembrie 2019 până în până în octombrie 2020 a ucis peste 1.145. 800 de oameni.

Invincibilul Mihai Şora a studiat filosofia la Universitatea din Bucureşti exact în urmă cu 84 de ani unde i-a avut ca profesorii, printre alții, pe Nae Ionescu şi Mircea Vulcănescu iar la seminar l-a avut ca asistent, timp de trei ani, pe marele istoric al religiilor, scriitor de ficțiune, filosof și profesor Mircea Eliade, înainte de a ajunge profesor universitar la Universitatea din Chicago.

A obținut o bursă din partea Institutului Francez din Bucureşti în 1938 concomitent cu dramaturgul Eugène Ionesco, inventatorul teatrului absurd care a ales să rămână în Franţa unde s-a consacrat devenind primul scriitor de origine română membru al Academiei Franceze stingându-se din viaţă la Paris la 84 de ani. Mihai Şora a avut alt destin şi a părăsit Parisul aflat sub ocupație germană în 1940, și a ajuns în Grenoble, unde, sub îndrumarea filozofului francez Jacques Chevalier (1882-1962), a realizat o teză de doctorat despre opera matematicianului, fizicianului şi filozofului francez Blaise Pascal. Un om care a avut contribuții în numeroase domenii ale științei, precum construcția unor calculatoare mecanice, considerații asupra teoriei probabilităților, studiul fluidelor prin clarificarea conceptelor de presiune şi vid. În urma unei revelații religioase în 1654, Pascal a abandonat matematica și științele exacte, pentru a-şi dedica viaţa filozofiei şi teologiei.

În urma realizării acestei teze de doctorat nu ştim ce revelaţii a avut Mihai Şora însă ştim cu certitudine că în perioada 1945-1948, a activat ca şi cercetător la „Centre national de la recherche scientifique din Paris”. A debutat la Editura „Gallimard” cu „Du dialogue intérieur. Fragment d’une anthropologie métaphysique”, în anul 1947. Cartea a făcut ecouri printre mari personalități filosofice franceze. Dar trebuie precizat că Mihai Şora a fost un naţionalist şi nu un oportunist este celebru refuzul său de a primi cetățenia franceză, care i-a fost propusă imediat după apariția cărții la Gallimard. (Pentru cei care nu ştiu vă spunem că grupul de editură Gallimard din Paris poseda în anul 2011 un catalog constituit din 36 de Premii Goncourt, 36 de scriitori care au primit Premiul Nobel pentru Literatură şi 10 scriitori recompensaţi cu Premiul Pulitzer).

În 1948 scriitorul a sosit în România, pentru a-și vedea părinții, însă autoritățile nu i-au mai permis să se întoarcă în Franţa, acolo unde îl așteptau soția și cei doi copii. Ulterior, aceștia au fost nevoiți să îl urmeze.Forțat să stea în România după 1948, Sora și-a manifestat dezacordul față de comuniștii aflați la putere, precum și față de ideologia promovată de aceștia, iar timp de 20 de ani nu a publicat nimic.

A lucrat ca referent de specialitate la Ministerul de Externe în perioada 1948-1951, apoi ca şef de secţie la Editura pentru Limbi Străine în 1951-1954, unde are meritul editorial de a fi fost fondatorul noii serii, Biblioteca Pentru Toţi. În urma publicării „Antologiei poeziei interbelice”, în care erau prezentaţi poeți ca Nichifor Crainic şi Radu Gyr, foști deținuți politici, iar, din emigrație, Aron Cotruş, Ştefan Baciu şi Horia Stamatu, a fost înlăturat imediat şi trimis ca simplu redactor la Editura Encoiclopedică.

În anul 1978, după trei decenii de tăcere impusă, Mihai Şora a publicat cartea „Sarea pământului” pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor. Nu era o carte închinată tovarăşului Nicolae Ceauşescu (cum au procedat atâţia scriitori din perioada comunistă). Mihai Sora publica la editura Cartea românească, o carte neobişnuită nu doar în peisajul cenuşiu al culturii române de la acea dată, ci şi prin insolitul formulei sale „stilistice”. Cartea este alcătuită dintr-o serie de dialoguri, amintind de dialogurile lui Platon , desfăşurate între două personaje mult diferite faţă de Socrate şi interlocutorii lui atenieni:Mai Ştiutorul şi Tânărul Prieten. Dezbaterile lor se roteau în jurul limbajului şi al funcţiei lui poetice, temă sub care Mihai Şora a strcurat, ferindu-se de ochiul vigilent al cenzurii, problemele de ontologie care-l interesau cu adevărat. O carte antologică, care dovedeşte subtilitatea unui gânditor, şi deopotrivă, inflexibilitatea unei adevărate conştinţe civice. Mulţi, care îl descoperă astăzi, îşi dau seamă că au de a face cu un gânditor, parcă mai prezent ca niciodată, care a înţeles încă de atunci că destinul filozofiei româneşti depinde de ancorarea lui în marile tendinţe ale veacului. După evenimentele din decembrie 1989, a fost ministru al învățământului în primul guvern democratic provizoriu, condus de Petre Roman în perioada 30 decembrie 1989–28 iunie 1990.

Pentru întreaga sa activitate sărbătoritul a fost decorat de două ori, prima oară în anul 2000 cu Ordinul naţional „Pentru Merit” în grad de Mare Cruce „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României” şi a doua oară în anul 2016 când a împlinit vârsta de 100 de ani cu Ordinul naţional „Steaua României” în grad de Cavaler. Mihai Șora este membru fondator al Grupului de Dialog Social al Alianţei Civice și al Societăţii Române de Fenomenologie. Totodată este activ pe pagina de Facebook unde este urmărit de 226. 842 de persoane din România şi din străinătate şi apreciat de 213.718 internauţi. E pentru prima oară când un român de ziua sa de naştere la vârsta de 104 ani scrie un editorial pe propria sa pagină de Facebook performanţă ce sunt convins că va fi consemnată în istoria filozofiei româneşti. Până atunci reproducem în rândurile de mai jos chiar cuvintele sărbătoritului:

“Am trecut și eu prin ritualul celei dintâi fotografii, la patru-cinci luni, stând pe burtă și absorbind dintr-o privire lumea din jur. La începutul secolului XX era însă un eveniment în sine, nu un obicei comun: părinții își duceau copilul la fotograf ca pe un bibelou mai curând decât ca pe o ființă vie, mișcătoare din mâini și din picioare. Pentru mulți dintre părinții generației mele, fotografia aceasta inaugurală a fost singurul lucru care le-a rămas de pe urma copilului: mortalitatea infantilă se adăuga celorlalte încercări prin care treceau ei: război, sărăcie, boli fără leac, opresiuni, prigoane. Au fost generații întregi pentru care faptul însuși de a supraviețui era o victorie, un dar dumnezeiesc.

De aceea mă înduioșează fotografia de aici: nu pentru că stau acolo gol-goluț, cu ochii larg deschiși, în decorul aranjat de fotograf, ci pentru că mi-i pot imagina pe părinții mei tineri dar trecuți deja prin durerea pierderii primului lor copil, băiețelul Teodor, al cărui chip nu s-a păstrat în nicio imagine; părinții mei buni și drepți și credincioși luându-și pruncul în brațe, urcând în trăsură și mergând la Domnul Kossak, fotograful timișorean în atelierul căruia aveam să intrăm de atâtea ori mai târziu, gătiți ca în zi de sărbătoare. Părinții mei care se rugau Domnului ca ce-al doilea copil să trăiască și făceau tot ce le stătea în putință pentru ca Domnul să le asculte rugăciunea.

Mihai Şora”

Se pare că Dumnezeu a fost acolo şi a ascultat rugăciunile părinţilor săi dându-i celui de al doilea copil al familiei Şora, să trăiască două vieţi într-o viaţă!

Stimate domnule Mihai Şora, vă urez „La mulţi ani, din toată inima, sănătate şi inspiraţie divină pentru alte vremuri ce or să vină !

A consemnat Matei Robert Mihai