LA MULŢI ANI DOMNULE, ING. NICOLAE BÂZGAN !

0
DSC_1050-1338x1536
Ieri a fost ziua unui om excepţional care, niciodată nu şi-a sacrificat demnitatea, familia şi inima, pentru scopuri meschine. Vorbim de un om care, în 1965 a fost adoptat de reghineni şi care, de atunci până azi, şi-a construit pas cu pas, un renume greu de egalat prin muncă sacrificiu şi seriozitate. Este vorba de distinsul ing. Nicolae Bâzgan, director general al Fabricii de instrumente Muzicale „Hora S.A., un intelectual veritabil la care inteligenţa este har în toate manifestările vieţii şi o formă de nobleţe.

Hora S.A. produce anual în jur de 70000 de instrumente muzicale, dintre care 8000 fiind cu arcuş ca viori, viole, violoncele, contrabaşi şi 60000 fiind instrumente ciupite ca, chitare clasice şi acustice, mandoline, bouzouki, ukulele ca să numim doar câteva dintre ele. HORA are marele avantaj de a deţine lemn de rezonanţă de foarte bună calitate ca, molid şi paltin din sursele locale, munţii Carpaţi. Lemnul de rezonanţă este stocat în depozite timp de 5-10 ani pentru o îmbătrânire naturală, dobândind astfel calităţi acustice şi de stabilitate superioară de durată. Lemnele exotice ca abanosul, palisandrul, mahonul, cedru roşu şi lemnul brazilian sunt de asemenea folosite în fabricarea instrumentelor. Calitatea exceptională a lemnului combinată cu măiestria cu care lucrează muncitorii şi tehnicienii contribuie la calitatea uimitoare a produselor.
Pe lângă producţia de instrumente în masă realizată în fabrică, HORA S.A. produce instrumente profesionale de top pentru Filarmonici şi solişti de renume din ţară şi străinătate construite într-un atelier special dedicat de luterie. Compania exportă 80% din produţie în toată lumea, vânzând produsele noastre atât marilor distribuitori din întreaga lume cât şi micilor magazine locale. Creşterea comerţului electronic şi a promovării produselor pe internet oferă firmei HORA posibilitatea incursiunii şi deschiderii de noi pieţe.
Directorul general al companiei, domnul inginer Nicolae Bâzgan, lucrează în cadrul fabricii începând cu anul 1965, după absolvirea Universităţii din Braşov, România, cu specializarea în Maşini pentru prelucrarea lemnului.
La început, inginerul Bâzgan a lucrat ca şef de secţie devenind din anul 1990 director general. Stabilitatea şi continuitatea pe care domnul Nicolae Bâzgan o are în managementul companiei asigură consistenţa şi calitatea ridicată a producţiei instrumentelor, contribuind astfel la succesul din spatele fabricii.
Inginerul Nicolae Bâzgan din Reghin are același loc de muncă de 60 de ani. Deși a împlinit 83 de ani, continuă să vină zi de zi la muncă , din pasiune pentru instrumente, pentru muzică, dar și din bucuria pură de a munci şi ar putea constitui un caz demn de Cartea Recordurilor – Guinness World Records.
La primul nostru interviu l-am întrebat : Domnule director, care era pulsul fabricii în momentul în care a ajuns tânărul inginer, Nicolae Bâzgan, la Reghin ?
Iar domnul director mi-a dat un răspuns memorabil:
– În 1965, când am venit eu la Reghin, în fabrică existau circa 120 de salariați și producția era de 15.000 de instrumente într-un an. Fabrica își desfășura activitatea în fostul sediu al cantinei IRUM-ului, din strada Axente Sever, care a fost demolată anul trecut. Peste drum exista atunci o altă clădire, care a fost de asemenea demolată încă înainte de 1989, care aparținea tot de fabrica de instrumente muzicale.
Când am venit eu aici încă nu era asfalt, se circula cu birjele, nu erau telefoane, deci Reghinul nu era un oraș care să ofere prea multe perspective. În 15 iunie 1965 când m-am prezentat la Reghin în fața directorului cu repartiția în mână acesta mi-a spus că se bucură că am venit pentru că tocmai avea nevoie de un inginer la Fabrica de Lăzi.
Iar eu i-am răspuns: tovarășu director eu nu m-am pregătit atâția ani în facultate pentru a face lăzi, ci pentru alte produse cu tehnologii mai performante și o valorificare mai bună a masei lemnoase. După ce l-am convins m-a repartizat la Fabrica de Instrumente Muzicale unde din aceea zi am activat fără întrerupere până azi.
La început am activat ca inginer stagiar, apoi ca inginer tehnolog, după un an și jumătate am fost avansat la funcția de șef de secție și de aproape 60 de ani pe funcția de director. Însă eu consider că funcția mea și azi e tot de șef de secție chiar dacă în organigramă e scrisă altfel.

Prima fotografie a fost realizată pe 27 octombrie 2022 la cea de-a XXIX-a ediţie a Topului Firmelor din Judeţul Mureş, eveniment organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a Judeţului Mureş unde ing. Nicolae Bâzgan, director general al Fabricii de Instrumente Muzicale „HORA S.A.” din Reghin a fost premiată cu o „DIPLOMĂ DE EXCELENŢĂ” şi trofeul pentru „20 de ani în care s-a situat pe Locul I în top”.
Cea de a doua fotografie a fost realizată pe 5 aprilie 2025 în Piaţa de Sâmbăta din Municipiul Reghin;
A consemnat Matei R. Mihai

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *