LA MULȚI ANI, GABI MATHE!
Gabi Mathe Florin, unul dintre cei mai buni dansatori de breakdance și robotică din Reghin și fost solist al formaților ,,TMG”, ”Renegațy Exclusiv”, ”2 Hot 4 You” și ”Occident” a împlinit, azi, 39 de ani motiv pentru care site-ul ,,viselenuautermenlimita.ro” îi urează ,,Multă sănătate, fericire, succes în viață și nu uita ieri e istorie, mâine e mister, azi e un dar. Un dar de împărţit cu restul. La Multi Ani”. După 20 de ani de la momentele în care adolescentele îi strigau numele la concerte, Gabi Mathe nu s-a schimbat foarte mult, a rămas același pătimaș visător deşi urmele trecerii anilor se simt pe faţa sa, azi tată la rândul său.
A început să danseze din 1991 pe când era elev în clasa a VI-a inspirat de Michael Jackson și în 1997 a făcut primul pas și în cariera muzicală care a coincis cu un Bal al Bobocilor pe când era elev în clasa a XII în liceul lui cu trupa ,,TMG” alături de colegii săi de trupă Adrian Harpa și Florin Voșloban. A continuat să cânte și să danseze apoi în alte formule până în anul 2004. După care Gabi a decis să facă un pas în spate, din lumina reflectoarelor. Cântărețul ne-a dezvaluit și ce a făcut în toți anii aceștia, de când publicul nu a mai știut nimic de el. În ultimii 14 ani după un mariaj eșuat s-a recăcăsătorit, în anul 2005 cu colega sa de trupă, Tina Maria Cășvean, împreună cu care azi are doi băieți: Andrei și Nicolas. În toți acești ani a evitat sa mai apară în concerte sau la emisiuni TV și a devenit un familist convins.
Dansatorul-cântăreț a devenit tehnician în instrumente dentare
În 2012 sărbătoritul a scăpat ca prin minune dintr-un accident rutier incredibil după ce a fost lovit de o mașină condusă cu 98 de km/h de o angajată a Poliției Rutiere care circula pe contrasens după ce a pierdut controlul volanului. El conducea cu 45 de km și a avut zile, a fost spitalizat două luni dar a scăpat cu viață, el, fratele său și tatăl lui, toți trei se aflau în aceiași mașină în aceea dimineață fatidică și se îndreptau spre locul de muncă. Chiar dacă azi muzica și dansul au trecut pe plan secund fiindcă reghineanul s-a specializat în tehnica de instrumente dentare, fostul dansator și cântăreț a declarat că nu exclude o revenire în anul 2018 pe scena muzicală. Ocazional a mai predat lecții de dans mai multor tineri din Reghin care azi și-au înființat trupe de dans de stradă și este mândru de asta, că povestea dansului merge mai departe. Între timp Gabi a locuit doi ani în Walsall, în Marea Britanie și a revenit pe meleagurile natale în 2017. Cei care își aminteasc de vremurile când dansatorul făcea furori și creea isterie în rândul tinerelor la Balurile Bobocilor din Reghin în discoteci și cluburi pe postul de televiziune locală TV Reghin și când fanele îi aclamau numele la concerte, pot revedea câteva clipuri postate de sărbătorit pe canalul de YOU-TUBE pe contul: gbmathe.
viselenuautermenlimita.ro